V-aţi uitat aseară la TVR ?

Dacă da, înseamnă că aţi văzut (şi, din păcate pentru unii dintre voi, revăzut) cum am fost “condamnaţi” la fericire de una dintre zecile de clici politice care au stăpânit aceste pământuri în ultimele veacuri. Nu-i vorbă că şi noi ne-am dorit “condamnarea”, considerând că e mai uşor să linguşim un faraon decât să prosperăm prin ceea ce avem în cap. (De unde se vede că nu prea avem mare lucru.) Motiv pentru care ne este, practic, imposibil, să construim o societate normală cu oameni intoxicaţi de sistemul acela sau cu tineri pregătiţi de ei.

Genericul de final, cu sute de victime (în majoritate, intelectuali) din care au rămas doar litere albe pe un fundal negru, e expresia cea mai clară (şi, totodată, înfricoşătoare) a declicului care s-a produs atunci şi care a răsturnat fragila scară de valori pe care abia începusem s-o construim.

Sursa foto: unimedia.md

Ii facem pe toti jurnalisti sau spectatori de stiri imbecile ?

Caragiale e mai actual decat Scheele, Cartarescu sau Tismaneanu la un loc. Ne-am convins de asta nu mai departe de alegerile locale. Si totusi, imbecilii astia de la Ministerul educatiei, cercetarii si tineretului au reusit performanta de a transforma examenul de limba si literatura romana intr-unul de descifrare a textelor jurnalistice, istorice si statistice, de azi si de ieri. Nici macar eu n-am pomenit asa bilete de concurs cand am dat admitere la ziaristica ! (Si nu mica mi-a fost surprinderea sa gasesc si un text al dlui Visinescu, decan al facultatii de ziaristica de la Hyperion in acea vreme si conducatorul lucrarii mele de licenta. Ah, si unul despre fondurile structurale :D)

Sintetic, vorbind, avem urmatoarele subiecte: lingvistica (6) geopolitica (1), istorie (16), religie ! (1), istoria literaturii si a presei + comentarii literare (35), filozofie-opinii (17), pasaje literare, dar nu beletristice (13), teatru (1), articole de presa (4), documente oficiale (7)

Si urmatorii autori (sau surse): D. Giurascu (2), Sorin Alexandrescu (1), Florin Constantiniu (1), Vasile Parvan (1), P. P. Panaitescu (1), Nicolae Manolescu (3), Miron Costin (1), Grigore Ureche (1), Dan Horia Mazilu (1), Ion Rotaru (1), Romul Munteanu (1), (Mircea Eliade (1), Costache Negruzzi (1), Ion Ghica (2), Neagu Djuvara (2), Adrian Marino (2), Georgeta Antonescu (1), Gh. Bulgar (1), Vasile Alecsandri (4), Mihail Kogalniceanu (2), Paul Cornea (2), Mihai Ralea (3), Alexandru Melian (1), E. Lovinescu (4), Titu Maiorescu (5), Cassian Maria Spiridon (1), Al. Oprea (1), Mihai Eminescu (1) Victor Visinescu (1), Ioan Slavici (1), Petre Turlea (1), Nichifor Crainic (1), Liviu Rebreanu (1), Lucian Blaga (1), Nicolae Balota (1), Ion Pop (1), Ioana Parvulescu (1), Eugen Simion (4), Florin Mugur (1), N. Steinhardt (1), Ion Simut (1), Matei Calinescu (2), Luminita Marcu (1), Paul Cernat (1), Claudia Buruiana (1) Comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din Romania (1), autor neprecizat (1), Paul Goma (1), Mircea Dinescu (1), Mihai Rădulescu (1), Simona Popescu (1), Alexandru Musina (1), Ion Bogdan Lefter (2), Mircea Cartarescu (4), Al.Th. Ionescu (1), Matei Visniec (1), Ion Vianu (1), Andrei Plesu (2), Pactul national pentru educatie (1), Raport al Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (1), Dorin Enciu (1), Conventia Europeana a Drepturilor Omului (1), Ghidul Consiliului European (1), Olli Rhen (1), Jonathan Scheele (1), Ghidul cetateanului roman in UE (2), EurActiv (1)

Ca sa zic asa… “Coana Chirita” in loc de “O scrisoare pierduta”… Adica, fortand un pic lucrurile, preferam o ironie de sitcom decat una ceva mai fina. N-ai cu cine… Descarca de aici documentul cu pricina

De indignare, era sa uit ca astazi (15.06) se implinesc 119 ani de la moartea lui Eminescu… “Atata sa nu uitati/Ca el a fost om viu/pipaibil cu mana….” cum spunea Nichita.