Ultimul îndemn al lui Saramago…

“Cred că, în societatea de astăzi, avem nevoie de filozofie. Filosofia ca spaţiu, loc, metodă de reflecţie, care poate să nu aibă un obiectiv specific, precum ştiinţa, care urmăreşte anumite obiective. Avem nevoie de reflecţie, de gândire, trebuie să ne străduim să gândim… Mi se pare că fără idei nu vom ajunge nicăieri.”

Mai puţină lumină pe lume…

…da, a murit şi Jose Saramago.

“Numai o neagră ironie ar susţine că cineva este cu adevărat binevenit pe lumea asta, ceea ce nu contrazice evidenţa că unii o duc în ea cum nu se poate mai bine.” Istoria asediului Lisabonei

“Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară. (…) Aşa e viaţa, e în mare parte făcută din lucruri care se termină, dar şi din lucruri care încep.” Peştera

“A muri este, la urma urmelor, cel mai obişnuit şi normal lucru din viaţă, un fapt de pură rutină, episod al interminabilei moşteniri din tată-n fiu, cel puţin de la Adam şi Eva.” Intermitenţele morţii

“În adâncul nostru este ceva care n-are nume, acest ceva suntem.” Eseu despre orbire

Din respect pentru marele autor, n-am citat decât din ce am citit. Mai sunt câteva volume care aşteaptă să fie trase de pe raftul bibliotecii. De data asta, sunt obligat să le citesc sub povara dispariţiei sale…

Easter Review…

Hai, ca să nu ziceţi că nu susţin manifestările culturale în contextul celebrărilor ritualice ale semenilor mei…

Două cărţi

– Ultima tentaţie a lui Iisus cartea in engleza filmul (final)

Evanghelia dupa Isus Cristos wikipedia

O opera rock

– Jesus Christ Superstar prima parte (restul le găsiţi tot pe acolo…)

Ceva simfonic, for a change…

Gustav Mahler – Symphony no.2 “Resurrection” movement 5 part 4

Un post pe blog, de la Gramo

Şi dacă n-a înviat ?

Şi cel mai bestial SMS, via arhi: “Easter is cancelled. The found the body.”

Jose Saramago – Peştera

pestera2Ce e acolo jos, repetă Marta după ce se aşezară, Sînt şase oameni morţi, trei bărbaţi şi trei femei, Nu mă surprinde, bănuiam că e vorba de rămăşiţe omeneşti, se întimplă adeseori în timpul săpăturilor, dar nu înţeleg de ce atîta mister, atîta secret, atîta supraveghere, oasele nu fug, şi nu cred că furtul lor ar merita efortul, Dacă ai fi coborît cu mine, ai fi înţeles, de altfel, mai ai timp să cobori, Nici nu mă gîndesc, Nu e uşor să nu te gîndeşti după ce-ai văzut ce-am văzut eu, Ce-ai văzut, cine sînt oamenii aceia, Oamenii aceia sîntem noi, zise Cipriano Algor, eu, tu, Marcal, întreg Centrul, probabil lumea întreagă.

Iniţial, am crezut că voi muri de plictiseală, anesteziat probabil şi de frazarea nesfârşită, specifică lui Saramago. Am rezistat datorită textului dens în simboluri şi a personajelor pline de frământări, care se dezvăluiau pe măsură ce întorceam fiecare pagină. Însă, aproape ca întotdeauna, Saramago mi-a dat o lecţie la final, răsturnând toată construcţia unui final posibil în mintea mea.

E o carte despre conflictul real-imaginar, pornit din simpla contradicţie lut-plastic, dar care poate fi extinsă la tot ceea ce se întâmplă cu noi, într-o societate pe care virtualul pune tot mai multă stăpânire. Locul celor privilegiaţi de noua ordine este un loc fără ferestre şi fără verdeaţă, în care orice senzaţie are preţul ei. Preţul dezumanizării, al inutilităţii. Din fericire, Saramago îşi asumă rolul de salvator, scoţându-şi personajele din peşteră şi punându-le să-şi croiască drum spre o altă lume.

P.S. Sper că n-aţi uitat, dar în meniul Cărţi bune puteţi parcurge textul integral al acestui roman.

Bonus: Mitul Peşterii, extras din “Republica” lui Platon