Cum susţin românii vinul strămoşesc…

(Las deoparte orice discuţie despre sutele de reclame la bere, pornind de la cea care îndeamnă la consumul nedisimulat, în dauna acadelelor – de când se bea bere în pauza de masă ? – şi terminând cu aceea în care doi indivizi care-şi spun fotbalişti participă la campionatul mondial… din bar.)

Ipoteză de lucru: Pentru a umple pauza de 10-12 minute dintre reprize şi aşa sufocată de publicitate, televiziunea publică angajează un individ, poate nu cel mai carismatic cu putinţă, pentru a spune câteva poveşti despre vinul românesc şi despre cum putem să-l integrăm în peisajul nostru. Montajul lasă un pic de dorit, dar cine trecea pe lângă televizor şi nu era în drum spre budă / nu mergea să ia câinele să-l scoată afară / nu era mare amator de bere etc. putea să aibă câte ceva de ascultat. Contextul e destul de fericit, mai ales că şeful cramei care a produs vinul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud este un oenolog român.

Ce face românul: Oftează şi se dă de ceasul morţii. Că nenea ăla are barbă, ca vorbeşte poticnit, că vinul e o poşircă… Şi cum tot concetăţeanul e ironic, găseşte şi un comic să pună în practică parodia. Evident, aceasta prinde şi la cei ce vântură internetul, dar care habar n-au că a existat emisiunea cu pricina. Dar, deh… hai să mai râdem un pic de noi, că la capitolul înjurături şi urlete ne-am angajat preşedinte.

Dragii mei,  TVR este o televiziune naţională, care trebuie să promoveze valorile noastre, nu să angajeze fete goale pentru balelele neconsumate ale suporterilor… (Nu că n-ar face şi asta !)

(Nu, nu sunt un băutor aprig de vin. Cred că n-am consumat niciodată mai mult de 5 litri pe an.)

Curs de falsă generalizare

Mai caut şi eu pe net, ca tot omul. Şi aflu că a existat o delegaţie chineză, care,  în trecere fiind prin ţărişoara noastră, a deplâns în mod oficial pierderea marelui maestru Gheorghe Dinică. Cu primarul Onţanu alături and shit… Dar responsabilii cu agregatoarele de ştiri n-au pierdut ocazia de a metamorfoza ţânţarul în armăsar. Şi uite aşa, am aflat că maestrul a avut miliarde de simpatizanţi.

Voi, copii, să nu faceţi ca ei. Asta dacă treceţi de “Iorgu de la Sadagura”. (Responsabilii cu bacalaureatul mi-au amintit şi în acest an că n-am învăţat nimic la şcoală. :D)

E foarte simplu să faci reduceri de buget…

Mai întâi, îi dai afară pe vameşii din Nădlac, care au cerut mită şoferilor camioanelor care transportau echipamentul trupei AC/DC. Pe urmă, te ocupi de doctorul acela care a făcut ca un copil de 9 ani să moară cu mâna ruptă. Nici nu trebuie să petreci prea mult timp pe la videoconferinţe. Poţi să întocmeşti baza de date cu pasibilii de pedeapsă uitându-te la ştiri. Şi după ce vei concedia/amenda usturător/condamna vreo zece mii din ăştia, să vezi cum le piere cheful.

Dar n-ai cu cine.

Ultima şpagă

Orice poţi imputa poporului român, dar nu şi lipsa de imaginaţie. Altfel, cum ar fi rezistat atâta vreme fără să producă mare lucru?

PROGRAMUL ULTIMA SPAGA
Motiunea de cenzura a cetateanului roman
Articol unic: Se reduce cu 25% saracia prin reducerea 100% a guvernului actual
Programul “Ultima Spaga” este o manifestare a cetatenilor liberi prin care isi exprima dezaprobarea fata de incompetenta, coruptia si cinismul guvernului Boc-Udrea condus de premierul Traian Basescu. Prin aceasta actiune le oferim guvernantilor ultima spaga si ii poftim sa ne paraseasca.
AJUNGE!
Ii invitam pe toti cetatenii liberi ai tarii acesteia ca VINERI 28 MAI 2010 ora 18.00 sa depuna o moneda de 10 bani pe trotuarul din fata cladirii Guvernului Romaniei si/sau a Prefecturilor judetene. Haideti sa le dam ultima spaga si apoi sa ne lase in pace!
NE-AM SATURAT:
– sa suferim noi ca sa prospere ei;
– sa fim intaratati unii impotriva celorlalti, cultivandu-ne ura, intr-o tara cu o religie a iubirii;
– sa inchidem ochii la incompetenta, coruptie si dezgustul guvernului fata de propriul popor;
– sa ne vedem parintii, bunicii si prietenii plangand in fata alimentarelor;
– sa vedem profesori, medici, functionari publici tanjind in fata galantarelor din supermarket;
– sa fim stropiti de limuzinele scumpe ale unor analfabeti ale caror unice calitati sunt lipsa de cultura si instructie si apropierea de banul public
Rugam pe toti cei care impartasesc aceste credinte ale noastre sa se alature demersului nostru. Rugam mass-media, partidele politice, organizatiile civice si sindicale sa se alature demersului nostru.
E timpul ca acest guvern sa plece impreuna cu primul sau ministru. E deja ceasul al doisprezecelea.

Sunt un iubitor de apă caldă…

Dar nu în ipostaza de a împărţi duşul cu mai multe persoane, fie ele şi de sex feminin. În primul rând, gestul ar fi fatal, dat fiind faptul că sunt însurat. În al doilea rând, eu mă spăl cu apă fierbinte. Extrem de fierbinte. În al treilea rând, îmi menţin teoria conform cărora apa salvată de mine nu va ajunge nicidecum la vreun copil african. Care ce să facă cu ea, să fie mai curat pentru atunci când, de costeliv ce e, va fi vânat de vulturi prin savană ?

Şi nici în ipostaza de a fi privit de trecători în timp ce mă spăl. Deşi, oricât de teribilă poate fi o asemenea imagine numai şi în gând, poate că aş convinge pe câţiva locuitori din casele dărăpănate ale centrului istoric să se spele mai des. Măcar ca în modelul discutat în paragraful anterior.

Nu, ipostaza mea preferată e aceea a împărtăşirii iubirii mele pentru apa caldă cu vecinii care suspină în faţa listei de întreţinere. De fapt, ei ar trebui să-mi fie recunoscători, pentru că invidia pe care o declanşează zecile de metri cubi pe care le consum le conferă un nou sens în viaţă, alimentându-le, chiar şi frugal, existenţa.

De ce România n-ar fi reacţionat decent…

Pentru că deruta în care ne ducem zilele n-a făcut decât să ne cultive vrajba acumulată în anii de comunism. Dacă s-ar pune în discuţie o ipotetică prăbuşire aviatică ce-ar duce la moartea liderilor ţării, am scoate o hârtie şi un creion şi am întocmi lista victimelor. Pentru că nici ei nu ne-au impus respectul, nici noi nu l-am cerut.

Pentru că am fi exploata slinos aşa-zisa noastră “credinţă strămoşească”. Ne-am bate ca la uşa cortului să atingem sicriele, într-o aglomerare cu consistenţă gelatinoasă, asemănătoare celor formate la biserici, în zile de sărbătoare creştină. În urmă, ar rămâne câţiva pensionari sufocaţi de entuziasm şi de semeni, precum şi multe deşeuri.

Pentru că n-ar trece nicio oră până când am începe să ne ciorovăim pe posturile rămase libere. S-a mai întâmplat odată, într-un apus de decembrie şi de istorie. Într-o ţară pe care iubim s-o condamnăm, pentru că ne simţim tot mai puţin condamnaţi s-o iubim…

P.S. Se pare, totuşi, că panta descrescătoare pe care intrase popularitatea lui Kaczinsky în ultima vreme a început să zgândăre pe la colţurile solidarităţii poloneze. Nu toată lumea e foarte încântată că va fi înmormântat lângă regii Poloniei.

Paştele unui necredincios. Schiţă după experienţa omonimă

Cineva mi-a acuzat copilul că a supărat alt copil în “Vinerea Mare”… Degetul acuzator a fost întins de o bunică a cărei nepoată mi-a spus la telefon că nu contează dacă sunt ocupat, trebuie s-o primesc în casă.

Maşina de spălat a mers ca unsă vineri. Stabilizată şi tot tacâmul. Nicio întrerupere de curent nu mi-a binecuvântat demersul. Deh, curent era din plin, că lumea era la post negru…

Am gătit în draci, am tocat organe şi verdeţuri la greu… Totul a făcut parte dintr-un proces minunat numit “iubire în luna lui Prier”.

Am văzut cu ochii mei cum poate fi deocheat un câine. Fiţi pe pace, nu cred în asta. Cred doar că există persoane cu destulă energie negativă cât să facă un biet căţel să-şi renege bolul.

Nu în ultimul rând, m-am bucurat de niscaiva delicii culinare şi am reuşit să mă ridic cu capul limpede de la o masă cu multe pahare de palincă şi vin roşu…

Marţi e cea mai grea zi din următoarele câteva săptămâni. Lumea va avea pretenţia să le spun că le-a înviat idolul. Voi cumpăni între a ignora, a răspunde politicos sau a replica obraznic.

Străvechea pană de curent. Ecologică.

A început cu o pâlpâire de tensiune. Apoi, securea a căzut brusc, retezând orice aspiraţii ale gestionarului de fişiere şi sugrumând din faţă pornirile centrifuge ale maşinii de spălat. De frigider, ce să mai vorbim… el a avut ghinionul să fie scos din priză odată de intervenţia neîndemânatică a subsemnatului, care l-a confundat cu un biet storcător de fructe.

În timpul ăsta, lumea consuma năvalnic electricitate, vrând parcă să saboteze bunătate de campanie mediatică ce tocmai împânzise ungherele mediilor electronice în care ne învârtim. Cum nu prea am de ce să aspir la acest moft, pe principiul strămoşesc “la ce să economisesc apa, când tot în Dâmboviţa ajunge şi nu la copiii din Africa”, am înjurat tăcut şi melancolic încercarea Enel de a-mi grăbi decizia de achiziţionare a unui nou computer. Şi am aplaudat iniţiativa comitetului de bloc, care a lipit pe lift o hârtie cu litere de-o şchioapă, prin care ne avertiza că s-ar putea să rămânem în lift.