Două poveşti cu comici…

A fost odată ca niciodată un actor de comedie islandez, pe numele său Jon Gnarr, care s-a hotărât în urmă cu şase luni să înfiinţeze “Cel mai bun partid” şi să candideze pentru primăria din Reykjavik. Printre promisiuni, se numără aducerea unui urs polar la zoo şi construirea unui Disneyland la aeroportul din capitala Islandei. Oamenii, sătui de politicienii şi bancherii care i-au adus în sapă de lemn, i-au acordat 34,7% din voturi (echivalente cu victoria) şi 6 locuri în consiliul municipal. Printre candidaţii partidului se numără un fost membru al formației de rock alternativ Sugarcubes, o casnică şi un arhitect.

Ceva mai la vest,cântăreaţa şi actriţa Carla Zilbersmith, are un ultim “stand-up”, dincolo de moarte. A fost răpusă de scleroza laterală amiotrofică. Sau “boala Lou Gehrig”, după numele unui jucător de baseball, motiv pentru care Carla a declarat: “Urăsc baseball-ul. N-aş putea să am o boală de baschetbalist ?”