Lucruri care nu ne interesează… dar ne consumă.

Televizorul din camera bunicii stă insistent pe “divorţul anului” (sintagmă la fel de stupidă ca cea de “nuntă a anului” în cazul prinţului britanic, căci nunta şi divorţul în sine sunt evenimente extrem de personale). Între două temeri de cutremur/explozie nucleară şi trei droburi de sare (neapărat iodată), colegii de serviciu dezbat demascarea lui Severin. Eu petrec câteva zeci de minute la volan şi, deşi nu mă gândesc nici la garsoniera lui Ducu Bertzi, nici la alegerea lui “Garcea” ca preşedinte al unuia dintre minusculele şi pseudoinexistentele partide ecologice, sucesc gâtul neuronilor cu sprijinul necontenit al analfabeţilor colegi de trafic. (Da, ştiu că neuronii n-au gât !).

În tot acest timp, o turturică ce se zgribuleşte în ultimii aburi ai iernii îngână în surdină: “Da’ pe la vămi ce se mai aude ?”

P.S. Bah şi mai lăsaţi dracului lacrimile pentru Japonia. Ţara aia o să fie gata înainte ca drumarii să astupe gropile de pe str. Avrig. (Cunoscătorii ştiu ce zic !)

E foarte simplu să faci reduceri de buget…

Mai întâi, îi dai afară pe vameşii din Nădlac, care au cerut mită şoferilor camioanelor care transportau echipamentul trupei AC/DC. Pe urmă, te ocupi de doctorul acela care a făcut ca un copil de 9 ani să moară cu mâna ruptă. Nici nu trebuie să petreci prea mult timp pe la videoconferinţe. Poţi să întocmeşti baza de date cu pasibilii de pedeapsă uitându-te la ştiri. Şi după ce vei concedia/amenda usturător/condamna vreo zece mii din ăştia, să vezi cum le piere cheful.

Dar n-ai cu cine.

Două din spitale, despre ţara asta de rahat…

via adevărul.ro “The New York Times” publică o poveste despre sistemul sanitar românesc, un sistem viciat, dominat de mită şi nepăsare. Povestea unei femei care, deşi a dat şpagă grasă, a adus pe lume un bebeluş fără vedere şi fără auz, cu severe leziuni cerebrale. Pentru că nimeni nu s-a ocupat de ea la timp. citeşte

via contrasens.com O fetiţă de şase ani şi-a prins mâna într-un automat de distribuit dulciuri aflat la maternitatea din Bacău. Iar pompierii n-au putut interveni ca la carte din cauza proprietarei aparatului… Cred că dacă era copilul meu acolo, o băgam cu capul în aparat pe individa aia. citeste

P.S. Dacă nu v-aţi convins că trăim într-o ţară de cretini, vizitaţi şi linkul ăsta.