Cunoaşteţi măcar cinci oameni care pot face diferenţa?

Primită pe mail. Hai, că se poate! Dă mai departe!

romania“România nu este doar o ţară de hoţi, de agramaţi, de curve, de parveniţi, de oameni fără coloană vertebrală. Fac apel către toate persoanele integre, capabile, educate, care au clădit ceva prin muncă lor, fără să fure, să ia atitudine pentru a stopa prostia ce ne afectează pe toţi. Sunt milioane de tineri deştepţi, mulţi dintre ei muncesc peste 12 ore pe zi pentru multinaţionale sau pentru afacerea proprie, oameni educaţi, în România şi peste hotare, oameni care au gestionat milioane de euro, oameni cu viziune, talent, pro-activi, integri, care ştiu să comunice eficient şi ştiu ce înseamnă un deadline, ştiu ce înseamnă responsabilitatea. Trebuie să luăm atitudine, trebuie să facem o schimbare! O mişcare de întoarcere acasă, atât a românilor plecaţi slugi în alte ţări, cât şi a celor care, deşi am ales să rămânem aici, suntem absenţi, pasivi, indiferenţi şi suportăm ce ni se întâmplă doar visând la următoarea ieşire din ţară. O mişcare a oamenilor care nu au mai fost implicaţi în viaţa politică, neîntinaţi, nespălaţi pe creier, ne-jigodiţi. Si tu şi eu cunoaştem cel puţin 5 oameni inteligenţi care ne-ar putea reprezenta mai bine în Parlamentul European decât EBA sau Becali.” citeşte mai departe

Au luat atitudine şi Tudor Chirilă, Mihai Bendeac, Şerban Huidu. Nu ştiu dacă nu cumva au făcut-o pentru ca “aşa e la modă”, dar ceea ce spun ei e al dracului de adevărat.

UPDATE: O reacţie de la un tânăr de 22 de ani, pe blogul lui Huidu.