Naghib Mahfuz – O mie şi una de nopţi şi zile

10011Şeherezada şi-a terminat poveştile şi devine soţia lui Şahriyar. Dar poveştile prin viaţă, ifriţii îi zăpăcesc pe oameni, iar aceştia se abat de la calea cea dreaptă şi comit crime odioase. Răul trece de la un om la altul, ca puhoiul unui râu care inundă un oraş. Sultanul umblă incognito prin oraş şi descoperă că cei săraci şi nefericiţi recreează, la nivelul lor, aceleaşi conflicte sociale din lumea celor avuţi.

Pentru cititorul normal, e doar o poveste. Proaspătă şi înmiresmată, ca atmosfera unei cafenele egiptene. Dar din ea, răsuflă aerul contondent al moralei. Creaturile supranaturale poartă însemnele politicienilor şi afaceriştilor, care ţin sforile unei lumi care şi-a pierdut tot mai mult cursul. Personajele duc dispute religioase, exterioare şi interioare, la fel de convulsive ca întreaga lume arabă modernă.

Discursul lui Sindbad, personaj reînviat din “1001 de nopţi”, rezumă ideile principale ale cărţii: Omul poate fi lesne înşelat de năluciri pe care le crede adevăruri. Somnul nu este îngăduit dacă trebuie să rămâi treaz şi disperarea nu face casă bună cu viaţa. Bucatele sunt hrană când sunt mâncate cumpătat şi otravă când apare lăcomia. Am învăţat că libertatea înseamnă viaţă pentru suflet şi că paradisul însuşi nu îi este de nici un folos omului dacă acesta şi-a pierdut libertatea. Am învăţat că omului i se poate da o minune, dar asta nu înseamnă că el va şti să o vadă şi să pună stăpânire pe ea. Este greşit să fim prizonierii tradiţiilor, ai lucrurilor învechite.