Sunt un iubitor de apă caldă…

Dar nu în ipostaza de a împărţi duşul cu mai multe persoane, fie ele şi de sex feminin. În primul rând, gestul ar fi fatal, dat fiind faptul că sunt însurat. În al doilea rând, eu mă spăl cu apă fierbinte. Extrem de fierbinte. În al treilea rând, îmi menţin teoria conform cărora apa salvată de mine nu va ajunge nicidecum la vreun copil african. Care ce să facă cu ea, să fie mai curat pentru atunci când, de costeliv ce e, va fi vânat de vulturi prin savană ?

Şi nici în ipostaza de a fi privit de trecători în timp ce mă spăl. Deşi, oricât de teribilă poate fi o asemenea imagine numai şi în gând, poate că aş convinge pe câţiva locuitori din casele dărăpănate ale centrului istoric să se spele mai des. Măcar ca în modelul discutat în paragraful anterior.

Nu, ipostaza mea preferată e aceea a împărtăşirii iubirii mele pentru apa caldă cu vecinii care suspină în faţa listei de întreţinere. De fapt, ei ar trebui să-mi fie recunoscători, pentru că invidia pe care o declanşează zecile de metri cubi pe care le consum le conferă un nou sens în viaţă, alimentându-le, chiar şi frugal, existenţa.

Străvechea pană de curent. Ecologică.

A început cu o pâlpâire de tensiune. Apoi, securea a căzut brusc, retezând orice aspiraţii ale gestionarului de fişiere şi sugrumând din faţă pornirile centrifuge ale maşinii de spălat. De frigider, ce să mai vorbim… el a avut ghinionul să fie scos din priză odată de intervenţia neîndemânatică a subsemnatului, care l-a confundat cu un biet storcător de fructe.

În timpul ăsta, lumea consuma năvalnic electricitate, vrând parcă să saboteze bunătate de campanie mediatică ce tocmai împânzise ungherele mediilor electronice în care ne învârtim. Cum nu prea am de ce să aspir la acest moft, pe principiul strămoşesc “la ce să economisesc apa, când tot în Dâmboviţa ajunge şi nu la copiii din Africa”, am înjurat tăcut şi melancolic încercarea Enel de a-mi grăbi decizia de achiziţionare a unui nou computer. Şi am aplaudat iniţiativa comitetului de bloc, care a lipit pe lift o hârtie cu litere de-o şchioapă, prin care ne avertiza că s-ar putea să rămânem în lift.

Recunosc, nu sunt ecologist…

1. Nu înţeleg de ce trebuie să-mi schimb becurile, în condiţiile în care alternativa este mult mai “chioară”. Să înţeleg că, după ce amortizez diferenţa de preţ, folosesc banii economisiţi pentru o pereche de ochelari ? Prefer să sting lumina când ies din cameră.

2. Nu vreau să sting led-urile de standby de la televizor şi monitor. Consumul e mult mai mic decât cel produs prin aprinderea lor repetată. Şi infinit mai mic decât cel al luminilor care rămân aprinse în magazine şi clădiri de birouri pe timp de noapte. Prefer să-mi uşurez viaţa.

3. Nu accept să-mi clătesc corpul sau vasele în apă cu zoaie, pe care ulterior s-o arunc la WC. Aşa cum am mai spus, apa asta n-are cum să ajungă la copiii africani, oricând ne-am amăgi noi că e aşa. Prefer să fiu spălat şi să miros frumos. Şi să am lucruri curate în jurul meu.

4. Nu suport să dau mai încet caloriferul iarna şi aerul condiţionat vara. De ce să îngheţ sau să mă coc cu tehnologia în braţe ? Dacă nu pot lucra/distra/dormi în condiţii optime, nu mai pot obţine banii/informaţiile de care am nevoie. Prefer să stau tot anul la aceeaşi temperatură. Face bine la creier.

Să ne înţelegem, fac şi lucruri bune: folosesc pungi biodegradabile sau plase de pânză, nu printez mailurile, spăl la maşină cu apă rece (în 80% din cazuri) şi folosesc acumulatori la aparatul foto. Nu sunt chiar un monstru, nu ?

Textul ăsta n-a fost scris pentru a protesta faţă de Ora Pământului. Iniţiativa respectivă e una lăudabilă, deşi oamenii ar trebui să facă lucruri bune nu numai ca să fie la modă şi, în orice caz, nu numai împinşi de la spate.

În plus, anul ăsta sunt slabe şanse de reuşită. Cum să scoţi totul din priză între 20:30 şi 21:30, când la 20:45 începe România-Serbia ? 😀