May 25

Doar 25 de cuvinte…

Din când în când, mai primesc pe mail şi chestii interesante. (Ceea ce e minunat, având în vedere că tot acolo primesc şi materiale de lucru :D) Există un site în Marea Britanie care a dat tonul unui joc printre iubitorii de cărţi, propunându-le să rezume opere celebre în maximum 25 de cuvinte. Iată câteva exemple. (Ce-i drept, n-am verificat dacă şi traducerile respectă numărul de cuvinte.)

“Trei surori” de Anton Pavlovici Cehov (ştiu, asta e o piesă de teatru…): “Trei surori din Rusia se hotărăsc să plece la Moscova. Nu se duc.”

“Biblia”: “Capitol introductiv bun. Personajul principal intră în scenă pe la jumătate, dar moare devreme. Nişte porunci de bun-simţ (niţel învechite, totuşi). Sfârşit cutremurător. Cam prea deschisă la interpretări.”

“Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen: “O femeie cu principii înalte, care nu e aşa superficială încât să cedeze banilor şi farmecului fizic, îl alege tot pe tipul mişto şi sexy.”

“În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust: “Tipul se trezeşte, mănancă o prăjitură, se gândeste la fel de fel de chestii şi se face scriitor.”

“Ferma animalelor” de George Orwell: “Zoofilia şi politica sunt totuna. Undeva, pe la mijloc, se petrece ceva nasol.”

“Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald: “Aceasta este o poveste despre efectele banilor. Nu sunt buni.”

“Tess d’Urberville” de Thomas Hardy: “O gagică mişto de la ţară se cuplează cu un derbedeu. Tatăl ei e nervos. E prea vesel ? Bine, mai pun un bebeluş mort şi o crimă. Stonehenge. Spânzurătoare.”

“Odiseea”: “Un tip se chinuieşte zece ani să se întoarcă la soţia lui, de la un război dus pentru o femeie. Soţia e neobişnuit de înţelegătoare.”

“Infernul” de Dante: “Coborâm. Parter – pagini, filozofi, oameni fără noroc. Subsol – nişte declasaţi. Sub-subsol – nişte ticăloşi ordinari. Sub-sub-subsol – nişte ticăloşi de cea mai joasă speţă. Ultimul nivel – toată lumea jos ! Liftul de acolo urcă.”

“Aşteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett: “Nu se întâmplă nimic. Chiar de două ori.”

“Cold Mountain” de Charles Frazier: “Tipul merge pe jos 750 de kilometri pentru o tăvăleală în fân cu gagica lui.”

“Războiul lumilor” de H.G. Wells: “Marţienii ne bat de ne sună apa-n cap, dar răcesc şi mor.”

“Oameni şi şoareci” – John Steinbeck: “Doi tipi. Unul nu e sănătos la cap. E simpatic, dar puternic. Omoară o femeie. Apoi, e ucis de cel mai bun prieten al lui. Sfârşit.”

“Moby Dick” – Herman Melville: “Căpitanul Ahab urmăreşte nebuneşte o balenă albă, supravegheat de un homosexual pe nume Ishmael.”

“Madame Bovary” – Gustave Flaubert: “Oare iarba o fi mai verde pe lumea cealaltă ? Trebuie să fie… Ba nu, nu e. E vremea să mor.”

“Robinson Crusoe” – Daniel Defoe: “E nasol să fii al doilea la părinţi, dar şi mai nasol să ajungi pe o insulă pustie, să construieşti tot felul de chestii şi să înveţi un băştinaş să vorbească engleza.”

“Magicianul” – John Fowles: “Un tip ucide 85 de greci. Asta-l face s-o ia razna. Răpeşte un tânăr şi-l scoate din minţi cu ajutorul culturii greceşti. Nazişti şi penisuri.”

“Pendulul lui Foucault” – Umberto Eco: “Trei indivizi devin obsedaţi şi mor încercând să dovedească faptul că teoriile conspiraţiei sunt noul opium pentru mase.”

Ultima nu putea fi decât o replică a lui Woody Allen: “Război şi pace”: “E despre Rusia.”

May 24

Frumoasele noastre duminici sunt acum pustii…

Cândva, pe când citeam Ioan Chirilă şi Fănuş Neagu, îmi doream să ajung reporter sportiv. Poate mă voi urni vreodată din marasmul acestor zile, când sportul a devenit afacere şi spălare de bani, şi mă voi adânci un pic în lumea pe care odată o iubeam cu atâta pasiune… Pentru că frumoasele noastre duminici sunt tot mai pustii…

“Plouă ca o lungă aducere aminte. Altcândva, când rosteam numele echipei Steaua sau al Universităţii Craiova, al Rapidului sau al lui Dinamo, simţeam un tremur în voce ca atunci când rostesc numele râului Olt, şi sufletul meu se tulbură şi îngenunchează (…) Aşa cum Oltul e cântecul nostru cel mai răscolitor, aceste echipe alcătuiau buchetul frumuseţii, durerilor şi răzbunărilor tinereţii noastre. Echipe lângă care se împleteau nopţi legănate în ierburi sau în lacuri cu nuferi galbeni. Astăzi, în culcuşul acestor formaţii plouă cu ouă de broască. Tutunul din cheseaua mareşalilor fotbalului s-a umezit şi s-a schimbat în iarbă ruptă ca să se aştearnă sub somnul miilor şi miilor de spectatori, trădaţi de nenoroc sau de nişte vrăjitori cu buza căzută. Fotbalul românesc, cel pe care eu l-am cântat vreme de aproape 40 de ani, e astăzi un fumător de pipă stinsă. (…) Şi când mi-e dor de-o clipă frumoasă, deschid ochii spre Oltul care aprinde în eternitate felinare cu flacără magică în fiecare arbore din Ţara Făgăraşului, roteşte galaxii de flori la Cozia, deschide nopţi de primăvară, când mestecenii plutesc în alaiuri subţiri, ochi miraţi spre Transilvania şi întinde aripi de umbră peste golfurile grâului. Dar ce durere trăim în duminicile noastre pustii!” Fănuş Neagu

(textul integral îl găsiţi aici)

May 21

Malédiction d’amour…

Am găsit o înregistrare excepţională, în limba franceză, cu “mierla” folclorului românesc, Maria Tănase. Cea care, alături de Grigoraş Dinicu, compozitorul Horei Staccato, de sociologul Dimitrie Gusti (cândva şi ministru al învăţământului) şi de zeii muzicii şi sculpturii româneşti, George Enescu şi Constantin Brâncuşi, au reprezentat România la Expoziția Mondială de la New York din 1939. Mai ştie cineva cine ne-a reprezentat la ultimul eveniment de acest gen, desfăşurat la Shanghai, în 2010 ?

May 10

Dacă e marţi, e 13…

Timpul a trecut pe nesimţite. Încă un an şi ne va prezenta cartea de identitate. A crescut suficient de mult încât fiecare întrebare a ei are cel puţin un răspuns adevărat. Dar ne răscoleşte mereu ignoranţa de adult, făcându-ne să nu uităm curând că am fost copii.

April 26

Contribuţia mea la credinţa poporului român

Sâmbătă seară, când, ca tot stăpânul de câini responsabil, mi-am scos tovarăşul canin la tradiţionala plimbărică de la ora 23.00 (22.30 în serile de Liga Campionilor :D), mai aveam puţin şi apăram patrupedul de invazia concetăţenilor cu lumânări pregătite de ardere, care pe jos, care în bolizi pe patru roţi ce goneau sub oblăduirea patrulei de poliţie, care pusese girofarul blând în contratimp cu luna.

Şi tot mergând noi aşa, unul amuşinând la rădăcini de tufişuri, altul pierdut cu gândul la perna care-l aştepta acasă, ne întâlnim cu un grup de oameni, bunăoară nou-veniţi prin cartier sau paraşutaţi de altundeva, buni creştini de altfel, care nu ştiau scurtătura spre biserică.

“Pe unde trebuie s-o luăm ?”, am fost abordat, în ciuda dezinteresului pe care-l afişam şi a “fiarei” care-mi completa lesa.

“Cum adică ?”, am întrebat eu. “Spre biserică, fireşte”, au continuat ei.

“Prima la stânga, fireşte”, le-am ţinut isonul, lipsit de ifos. Dar radios, pesemne, că sigur mi s-a citit sictirul de pe faţă în plină noapte. Altfel, nu-mi explic cum au dispărut pe cât de repede apăruseră.

A doua zi dimineaţă, cartierul era mai mort decât în nopţile de iarnă.

April 26

Romanii au talent(ul)… de a face alegeri greşite

Acest popor minunat validează cum nu se poate mai potrivit următorul raţionament:

Premisa 1: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte de pomană.

Premisa 2: Dacă vreţi să vă valorificaţi talentul, încercaţi în altă ţară.

Concluzie: Prostimea nu trebuie să aibă drept de vot.

Later edit: Faceţi comparaţia cu băiatul ăsta din Filipine şi pe urmă mai vorbim.


March 25

Poezia de vineri (11)

Cântec de dragoste de Rainer Maria Rilke

Cum să-mi împiedec sufletul să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?
Cum să-l înalţ deasupra ta spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-aş aduna lângă ceva pierdut în întunerec,
într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,
ce nu se-ndepărtează când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine, ne împreună totuşi
aşa cum un arcuş din două strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioară suntem înstrunaţi?
Şi ce artist ne ţine-n mâna lui, cântec cum altul nu-i?

March 25

Duminică, gândiţi-vă la insecte, golf, cărbuni şi… lumânări

Pentru că ele sunt motivele mai mult sau mai puţin neoficiale pentru care dăm ora înainte (acum) şi înapoi (la final de octombrie).

În anul de graţie 1784, Benjamin Franklin a trimis o anonimă ziarului “Journal de Paris”, în care lua în derâdere “prostul obicei” al parizienilor de a dormi până târziu. Textul respectiv conţinea o glumă care azi s-a transformat în realitate şi anume că locuitorii capitalei franceze dădeau ceasurile înainte ca să nu stea treji pe timp de noapte, cu scopul de a economisi lumânări.

Aproximativ o sută de ani mai târziu, George Vernon Hudson trăia în Noua Zeelandă şi lucra ca poştaş. Însă făcuse o pasiune pentru studiul insectelor (presupun că a omorât odată un gândac şi a ieşit la iveală ontomologul din el). Dar nu avea destul timp s-o facă, dat fiind că întunericul punea rapid stăpânire pe timpul său liber. După calcule complicate, a ajuns la concluzia că mutarea orei cu două unităţi în faţă nu afecta în niciun fel distribuirea corespondenţei, aşa că a mers “cu jalba în proţap” (a se citi “o propunere de două pagini”) la autorităţi. N-a avut prea mult succes, dar a “instigat” ideea în noi…

După ceva vreme, un britanic a avut aceeaşi idee năstruşnică (fără să fi auzit de poştaşul de peste mări şi ţări), plecând de la ipoteza că vara pierdem prea multă vreme dormind. Unii spun că nu putea să joace golf după pofta inimii – evident, atunci nu exista nocturnă. Explicaţia lui e că economia britanică pierdea enorm din cauza folosirii inutile a luminii artificiale. Începând de la vârsta de 51 de ani, s-a dedicat complet acestei cauze, propunând adăugarea a câte 20 de minute în patru duminici de aprilie şi scăderea aceloraşi minute din patru duminici de octombrie. A reuşit să introducă o propunere legislativă în parlament, dar s-a stins din viaţă tot pe “ora de iarnă”.

Desigur, rigizii legiutori din Londra n-au apreciat ideile, aşa că ele au fost preluate de inamicul lor tradiţional, Germania, care dorea să facă niscaiva economie la cărbune în perioada Primului Război Mondial pentru a obţine un avantaj. Din păcate pentru ei, majoritatea naţiunilor europene, plus SUA şi nou-născutul “gigant” URSS au copiat rapid “mişcarea”.

Ceea ce nu înseamnă că toată lumea se închină “zeului-ceas”… De aceea, încheiem povestirea puternic ancoraţi în statistica vizuală. Adică… venim cu o hartă. Cei albaştri schimbă ora în weekendul ăsta, cei roşii n-au făcut-o niciodată, cei portocalii n-o mai fac ca pe timpuri…

March 23

Spam din Panama

Imi doresc ca lumea sa fie doar culoare o simpla vopsea care sa ma acopere sa ma inabuse sa-mi distruga acele parti din mine mult prea verzi egoiste. Nu-mi pasa sunt datoare mie unei parti din mine care desi a fost inabusita de spiritul de supravietuire de pesimism…poate scepticism..nu…ironic… Invat sa traiesc..cu lumea…Sunt eu….si sunt un amalgam de defecte care cateodata mai devin si calitati…

Panamezii ăştia au talent, frate…