May 13

Lasa-ma sa ard…

Nu stiu
de Serban Viorica Ioana


Nu ştiu cine sunt,
in zbor de albastru şi de luna
se scurg in mine cireşii
de primavara şi furtună;
nu ştiu cine sunt,
ştiu doar că tu mă ţii de mână.

Dispar în jurul meu
însângerate zbateri de lumină,
se scurg pe rând, încet,
albastru, verde, gri,
nu ştiu cine sunt,
vreau doar ca tu să mă mai ţii de mână.

Nu ştiu cine sunt,
pe umeri îmi alunecă valuri
de mare înnecată-n spumă,
ştiu doar că te iubesc
când tu mă ţii de mână.

Spre stânga
de Serban Viorica Ioana

Şi am plecat singură,
doar eu, spre stânga
şi râul mă privea cum curg.
Era un fel de linişte plănuită,
un nimic stupid şi calm,
ceva ce poate azi,
aş vrea din nou să am.

Şi am plecat singură,
doar eu, spre stânga
şi lacrima privea cum plâng.
Era un fel de uitare plănuită,
un nimic stupid şi calm,
ceva ce azi,
n-aş vrea deloc să am.

Doar eu plecasem, singură,
spre stănga
şi mă priveam cum plec.

Degeaba
de Serban Viorica Ioana

Degeaba mai cauţi să-mi spui cuvinte,
Sunt departe, mult prea departe,
Doar vântul mai ştie cumva
să mă ajungă.
Degeaba mai cauţi să mă răscoleşti
Prin fumuri de ţigară amestecate,
Sunt departe, mult prea departe,
Doar frunza mai ştie cumva
Să mă atingă.
Nici eu nu îmi mai ştiu cărarea,
Nici drumul înapoi,
Alerg, alerg în disperare,
Spre locurile fără chip,
Ce apar în departare.

Degeaba mai cauţi să spui cuvinte,
Noi am uitat să existăm în doi.

Rugă
de Serban Viorica Ioana

Striveşte-mi dinţii cu urmă de mirare,
În sărutarea noastră oasele să-mi frâng
Frumoasa noastră întâmplare
Să pot mereu s-o cânt.

Închide peste mine privirea-ţi rugătoare
Cu pleoape grele de pământ,
Să pot să fiu o apă curgătoare,
În pietrele tale, iubirea să mi-o strâng.

Mai doare-mă în nesfârşita ta chemare
Şi în şoptitul meu cuvânt
Suprema noastră îmbrăţişare
Să nu mai fie lacrimă în vânt.

1 COMMENTS :

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *