March 1

Deci clasa pregătitoare e…

…un an prematur în băncile şcolii, în care copiii nu se vor mai juca pe săturate, se vor buluci la schimbul cu cei mari, vor avea serioase probleme la toalete. Şi toate astea pentru nişte buline şi feţe zâmbitoare la nu mai puţin de nouă materii.

Lăsând la o parte toate chestiunile organizatorice, inclusiv mult-discutata înscriere a ţâncilor la şcoală, orice om sănătos la cap care parcurge programa, măcar sumar, ajunge la concluzia că această aşa-zisă “clasă zero” îşi merită numele cu vârf şi îndesat.

Să spicuim, deci, din “panoplia” de activităţi:

– organizarea unor exerciţii de manifestare a dezacordului faţă de comportamente care încalcă valorile moral-creştine. Cine nu e cu noi, e împotriva noastră.

– exerciţii de identificare a asemănărilor şi a deosebirilor dintre persoane pe baza anumitor criterii (aspect fizic, limba vorbită, credinţă, calităţi, comportamente, lucruri sau mâncăruri favorite etc.) Băiatul ăla e urât şi n-are calităţi, doamnă…

– vizite la locuri de muncă inedite care să trezească interesul copiilor (fabrica de ciocolată, cabinet de stomatologie, primărie etc.) Când mă fac mare, o să fiu primar, o să mănânc câtă ciocolată vreau şi o să-mi finanţez propriul cabinet stomatologic cu bani deturnaţi din buget…

– identificarea unor tehnici de lucru şi a unor instrumente folosite în artele vizuale, în zona geografică în care se află şcoala. Bă, aţi văzut ce mişto e graffiti-ul ăla de pe zidul şcolii ?

– vizionarea unor filme pentru familiarizarea cu elemente locale ale comunităţii în care locuieşte, cu tradiţiile locale. Copii, acesta este X, unul dintre căutătorii prin gunoaie care ne vizitează cartierul…

– investigarea mediului înconjurător pentru a identifica şi număra fiinţe şi lucruri (numără furnicile de pe copac, pietre, plante etc.) Doamna învăţătoare, eu pot să număr gândacii din bucătărie ? Sau câinii vagabonzi din intersecţie ?

– decuparea unor cifre din pliantele de promoţii, din ziarele de sport. Doamna… Asta de sub scorul de 2-0 e o femeie goală ?

– identificarea unor obiecte/persoane în funcţie de poziţia lor spaţială, despre care se vorbeşte – de exemplu: „Cine stă în spatele tău, Gigel?”. Sper că nu Dorel…

– observarea asemănărilor şi deosebirilor între mouse-ul de la computer şi un şoricel real. WTF ?

– înregistrarea în clasă cu ajutorul unei webcam a derulării unor exerciţii fizice sau jocuri de mişcare, un cântec sau o poezie şi analiza acestora împreună cu copiii. Punctul de pornire din cariera oricărui cocalar şi a oricărei piţipoance…

– participarea la parcursuri aplicative şi ştafete tematice: Pompierii, Echipajul Smurd, Sateliţii, Navetele spaţiale. Vedeţi cum a ajuns Arafat şi în programa şcolară ? 😀

February 15

Creation

Este povestea chinului ce a zămislit “Originea speciilor”, una dintre cărţile care au schimbat definitiv istoria omenirii. Meritul peliculei este că prezintă nefardat personalitatea duală a lui Darwin, care nu e nici pe departe naturalistul extrem pe care ni-l închipuiam cu toţii. Dar nici fundamentalist religios, aşa cum, de exemplu, o percepem iniţial pe soţia sa.

Filmul este bazat pe o carte scrisă de Randal Keynes, stră-strănepotul lui Darwin. Redactarea celebrei lucrări este subsumată relaţiei pe mai multe planuri temporale dintre cercetător şi fiica sa, Anne, care moare la vârsta de numai zece ani. “Annie” era “lumina ochilor săi” şi suporter entuziasmat al teoriei lui despre evoluţia naturii. Dispariţia ei provoacă o ruptură aproape definitivă între Darwin şi familia sa. Cuprins de ideea că supravieţuirea şi moartea sunt singurele constante universale, el ezită să-l detroneze pe Dumnezeu, deoarece religia un liant social. De partea cealaltă, Emma, soţia şi verişoara sa, prizoniera unui univers redus la interdicţii, refuză să joace rolul lui Dumnezeu pentru soţul ei.

Soluţia problemei este, aproape ca întotdeauna, iubirea. Atunci când aleg să-şi trăiască viaţa, cei doi soţi depăşesc bigotismul şi intoleranţa societăţii. El îşi îmbrăţişează din nou familia, iar ea îl eliberează de povară, acceptând publicarea cărţii lui. Paradigma fericirii umane, care nu-şi are corespondent real nici în religie, nici în ştiinţă, e cea mai frumoasă viziune asupra universului.

(Pe această cale, doresc să mulţumesc RADET, care, prin lipsa de căldură din calorifere, a făcut ca experienţa vizionării să fie completă.)

September 15

Da, sunt un dobitoc…

Atât de pervers au încărcat românii semantica acestui cuvânt, încât au ajuns să-l facă sinonim pentru adjectivul “idiot”, dar şi pentru substantivul “animal”. De aceea, au ajuns prezentatorii TV de mâna a cinşpea să-l folosească când li se scoală pentru a caracteriza persoane care se împotrivesc “credinţei strămoşeşti”, care consideră că ateii sunt la fel ca animalele şi că acestea din urmă n-au voie în rai…

Pe această cale, doresc să-i urez veşnicie fericită între îngeri, lapte şi miere, la sânul lui Petre Ţuţea… Eu o voi petrece ceva mai jos, alături de animalele a căror singură greşeală în istoria planetei a fost că s-au asociat cu această fiinţă abjectă, oportunistă şi incapabilă de iubire dezinteresată care este omul.

P.S. Fraiere, vezi că îl cheamă Hawking, nu Hawkins… Scuze, am uitat că voi sunteţi la televiziunea aia care comemorează morţii cu pozele viilor

August 23

Cea mai importantă fotografie a omenirii…

Prinşi în “cercul nostru strâmt”, ademeniţi permanent de probleme lumeşti, poate că nu înţelegem întotdeauna zbaterea astronomilor în a ne înşirui dimensiuni tot mai mari ale universului. Dar ceea ce vedeţi în dreapta (mai mare, cu un simplu clic) e un petec întunecat de cer, pe care adesea l-am ignorat, convinşi că suntem înconjuraţi de o dulce nimicnicie, la care miliarde de ani au trudit întru orgoliul nostru.

“Ce mărunţi şi insignifianţi suntem. Ar fi o risipă de spaţiu să fim singuri într-un univers atât de mare…” Carl Sagan


May 21

Ce faci când n-ai timp să scrii pe blog…

…promiţi că vei scrie despre mitinguri, legi cretine şi istorii destrămate în zilele următoare şi îi consolezi pe cititori cu câte o lecţie predată de filosofii contemporani. Astăzi, Rowan Atkinson, despre minunile lui Iisus, căci tot aniversăm weekendul acesta prelungit, la 50 de zile şi vreo 2000 de ani de când unii i-au furat corpul şi i-au transformat spiritul în instrument de propagandă. Recomandat numai celor care au urechi gâdilate plăcut de limba lui Shakespeare…

May 11

Se revoltă cineva ?

Nu mai avem încredere în spitale. Când ne doare ceva, nu ştim dacă să înghiţim o aspirină sau să mergem la medic, de frică să nu ne împingă într-o rezervă în care colcăie bacteriile. Asta dacă reuşim să supravieţuim pe holurile infecte şi lipsite de aer. Şi cum ştiinţa n-a reuşit să ridice lăcaş de prestigiu, mergem alături, la biserica din colţ. Şi donăm 2% pentru ca preotul să-şi ia maşină scumpă.

Nu mai avem încredere în şcoală. Ştiţi dumneavoastră… locul acela unde copiii se prefac în oameni mari, loc pe care ni-l dorim sigur şi neuniformizant. Dar dacă, printr-o minune, copilul scapă de cuţitul colegului sau bomboanele cu droguri, este distrus psihic de obligativitatea mediilor mari, prin care societatea, mereu în căutare de genii care să-i dea legitimitate, încearcă să se amăgească. De aceea, căutăm cele mai eficiente soluţii de a mitui profesorii. Asta, în timp ce ne ferim tot mai mult de copiii noştri.

Nu mai avem încredere în mass-media. Ne-am împărţit în două, trei, ‘nşpe mii de tabere şi sunăm vârtos la radio şi televiziune, pentru a comenta cu patos temele stringente ale cotidianului. Prin urmare, ne apărăm politicianul preferat, cu o abnegaţie demnă de a fi folosită la producerea unui bun sau serviciu care să aducă şi ceva profit ţării.

Nu mai avem încredere în proprii noştri bunici. Ne sunt prezentaţi drept lipitori, principala cauză a lipsei de prosperitate. Bine că le scad pensiile, poate aşa nu se vor mai duce la piaţă (şi încă de mai multe ori pe lună, dom’le!) cu sume nesimţite de ordinul zecilor de lei, similare celor cheltuite de mine pentru prânz, transport şi ţigări într-o singură zi. Şi ne vor scuti de gestul scârbit şi forţat de împrejurări de a le oferi locul în tramvai.

Dar ne bucurăm că avem libertate de exprimare.  Şi atunci, ne luptăm în comentarii pe site-uri şi bloguri. Mai punem de o pagină pe Facebook. Şi invocăm prin hip-hop spiritul lui Vali Sterian, un moment foarte bine ales, de altfel, din perspectivă de marketing… Hrănindu-ne cu legenda unui grup de români care a ieşit odată în stradă. Şi s-a oprit acolo.

April 26

Chiar suntem sclavii superstiţiilor ?

Întâmplarea a făcut să urmăresc, mai întâi, o mică aventură în univers, care n-ar fi fost posibilă fără progresele de peste timp ale ştiinţei… Apoi, am dat peste documentarul de mai jos, în care Richard Dawkins (da, ştiu, am o slăbiciune pentru omul ăsta, dar n-aveţi ce face – chiar zilele astea am început să citesc o altă carte scrisă de el) investighează câteva dintre cele mai importante superstiţii ale civilizaţiei actuale.

Cum mă aflu în ţara care tipăreşte reviste cu suplimente speciale destinate horoscoapelor şi care a ajuns în situaţia de a dori cu ardoare impozitarea vrăjitoriei, mi s-a părut interesant să văd că nu suntem foarte diferiţi de ceilalţi. Şi puţin trist că nu reuşim să ne desprindem de temerile noastre ancestrale, ba chiar trăim o perioadă în care revenim furibund la acestea.

P.S. Aşa, ca fapt divers, aflaţi că am avut şi eu o mică superstiţie în facultate. Înainte de fiecare examen, puneam un pariu pe sumă modică sau pe bere că-l voi pica. A funcţionat de fiecare dată, fapt pentru care am reuşit performanţa, deloc demnă pentru un student veritabil (:D) de a termina fără nicio restanţă.

April 3

Biserica se umple de ridicol pe ritmuri de manea…

De câteva zile, trăiesc într-un oraş căruia par să-i lipsească doar minaretele şi imamii. Nu pot decât să fiu recunoscător destinului care m-a plasat într-un bloc aflat relativ departe de boxele pe care le montează cu ostentaţie preoţii la poarta bisericilor, care seamănă izbitor cu cele montate pe maşini publicitare.

În primul rând, pentru că pot să-mi programez singur orele de somn. În al doilea rând, evit să-mi iau omor de la mult prea tolerantul popor creştin, care, conform cercetărilor recente, sigur ar fi considerat o ofensă o eventuală contracarare bazată pe câteva piese de hard rock, date la maxim pe balcon.

Chestia asta se înscrie în panoplia de aur a kitschului ortodox românesc, alături de plecăciunile în faţa unor analfabeţi precum Becali, crucifixul alb vândut la tarabe, pe care Iisus luminează feeric, dar şi de pachetul de vopsea de ouă care are chipul Fecioarei Maria pe el.

Şi eu care aveam impresia că credinţa ar trebui să fie precum dragostea. Discretă, demnă, rostită în şoaptă, trăită cu pasiune la adăpost de lume…

În altă ordine de idei, mă bucur că enoriaşii au suferit azi şi au omis să meargă la supermarket. Mi-a fost mult mai uşor.

March 5

Neo chiar este replica “new age” a lui Iisus…

Acest post este inspirat de textul ăsta şi de reacţiile relativ virulente pe care le-a iscat. În ciuda aversiunii mele pentru religie, ca sistem (ce-i drept, întrucâtva folositor) de îndobitocire a maselor, nu pot să ignor un simbol ca Iisus Hristos în contextul civilizaţiei de la care mă revendic. Iar ca persoană care a văzut Matrix de cel puţin 20 de ori (ultima dată acum o lună) şi care a ajuns deja să savureze fiecare replică, am găsit şi mai multe dovezi în sprijinul afirmaţiei din titlu şi a sursei mele de ispiraţie.

– Înainte de toate, e evident că, dincolo de gloanţe, zgomot şi culoare, pelicula este o parabolă evidentă a lumii care se îndreaptă spre dezastru şi care nu mai poate fi salvată decât printr-un miracol, un subiect preferat al predicilor creştine.

– Într-o scenă de la începutul filmului, un personaj pe nume Choi, care cumpărase de la Neo un soft piratat, îi spune: “Eşti salvatorul meu, eşti Hristosul meu personal”.

– Morpheus, personajul care-i ghidează paşii lui Neo, îndeplineşte mai multe roluri: Ioan Botezătorul (“Poate că tu mă cauţi de câţiva ani, dar eu te-am căutat toată viaţa”), Dumnezeu-Tatăl (“El este ca un tată pentru noi”) şi Lazăr (atunci când se trezeşte din comă la auzul vorbelor lui Neo).

– Când îl interoghează pe Morpheus, agentul Smith îi spune că aceasta este a doua matrice. Prima era perfectă, dar oamenii nu puteau trăi în lipsa nefericirii, aşa că au respins-o. Nu-i aşa că seamănă izbitor cu izgonirea din rai ?

– Morfeus susţine că venirea Alesului a fost prevestită de profeţi, din vremuri imemoriale.

– Cypher bea din paharul lui Neo şi-i zâmbeşte înainte de apariţia agenţilor cu care încheiase o înţelegere.

– Revoluţionarii din lumea reală trăiesc în condiţii vitrege şi mănâncă prost. Atunci când apar în lumea virtuală, sunt identificaţi drept criminali notorii. Cam cum se petreceau lucrurile şi cu creştinii acum două mii de ani.

– “Ridicarea din morţi” a lui Morpheus, similară cu cea a lui Lazăr din Noul Testament. În ambele cazuri, a fost momentul în care reprezentanţii lumii vechi (liderii religioşi de la Ierusalim, respectiv agenţii din matrice) au început să-l ia în seamă pe cel Ales.

– Fraza: “Nu poţi fi mort, pentru că eu te iubesc”, aluzie evidentă la puterea supranaturală a dragostei, cea a lui Dumnezeu şi cea dintre oameni – ideea principală pe care s-a construit creştinismul.

– Camera 303, în care începe şi se termină filmul. Trei, trinitate… (asta şi apropo de Trinity – care poate fi asimilată Mariei Magdalena, mai ales că, în creştinismul timpuriu, aceasta juca un rol destul de important.).

– Asemenea apostolilor, Morpheus nu se aştepta ca Neo să moară (“Nu se poate !”), fiind, ulterior, bulversat de “înviere”.

– Ultima scenă, în care Neo cel renăscut se înalţă în zbor spre cer, în calitate de cel care transcede timpul şi spaţiul înlăntrul cărora oamenii erau înrobiţi.

Aţi mai descoperit şi altele ?

P.S. Ah, da. Era să uit. Premiera a avut loc în ultima “săptămână a patimilor” din secolul 20 şi mileniul al doilea.