March 17

Bătaie de joc pe nervii copiilor şi ai părinţilor…

În teorie: Proces complex şi unitar, ce se desfăşoară stadial, educaţia muzicală are drept scop dezvoltarea sensibilităţii estetice a elevilor, a capacităţilor de exprimare şi receptare muzicală, prin activităţi practice de cântare (vocală şi instrumentală) şi prin audiţii muzicale. (sursă: programa şcolară pentru clasa a V-a, www.edu.ro)

În practică: Câte tonuri şi semitonuri are o cvartă perfectă ?* Şi dacă elevul nu ştie, bilet acasă la părinţi, să vadă şi ei ce “analfabet muzical” au în casă**. Iar dacă spui ceva la şedinţa cu părinţii, îţi sar în cap colegii de generaţie, care nu ştiau bine nici notele muzicale, dar acum vor ca odraslele lor să devină enciclopedii ambulante la 11 ani.

*Două tonuri şi un semiton, pentru cine n-are chef să caute pe Google.
** “Analfabet” care ascultă Queen, Bon Jovi, U2 şi Elvis cât cuprinde.

March 3

Unde se va cuibări reforma în educaţie…

Păi… totul începe la poarta şcolii. Unde, în ciuda faptului că există pază, se preumblă un zănatec îmbrăcat în haine de femeie. Odată intrat în instituţie, elevul e întâmpinat cu un zgomot dulceag de ciocane şi bormaşini, mărturie vie a lucrărilor de reabilitare şi extindere. După aceea, începe să-şi ajusteze gradul de suportabilitate.

Profa de română dictează ca la facultate, apoi face concursuri de lectură şi scriere de versuri. Părintele predă acasă substantivul, verbul şi numeralul. Profa de matematică, deşi încurajează munca şi disponibilitatea de gândire, are o problemă cu moaca elevului. Părintele proaspăt sosit de la muncă reface capitalul de încredere ştirbit al elevului. Profa de franceză are ceva cu englezii. Da, ăia care au contribuit la salvarea Parisului din ghearele celui de-al treilea Reich. Profa de religie e geloasă pe notele elevilor. Mai ales că tot mai puţini “pun botul” la aberaţiile din manualul ăla. Părintele, deşi extrem de liber cugetător, e nevoit să reitereze dintre cele zece porunci şi şapte păcate pe acelea care se referă la sfidarea/uciderea interlocutorului neplăcut.

Apoi, elevul se îndreaptă încet spre casă, sub tirul nemilos al traficului, căci nu s-au găsit niscaiva fonduri pentru nişte opritoare pe carosabil. După posibilităţi, încearcă să-şi pună părinţii la treabă. Planşe la biologie, referate la istorie, întrebări fără noimă la tehnologie sau termeni ciudaţi la educaţie muzicală…

Asta e realitatea în care se va face experimentul lor final pe educaţie, care va culmina cu distrugerea totală a ceea ce a mai rămas din sistem.

February 24

De ce gâdea l-a cruţat pe Mihai Viteazul ?

Răspuns: Pentru că era invitat la “Sinteza Zilei”.

E singura concluzie de bun simţ de după parcurgerea manualului de română de a V-a, în care Bălcescu, Gellu Naum şi Prâslea cel Voinic coexistă extrem de paşnic, printre lecţiile de gramatică în care părţile de vorbire/propoziţie, cazurile substantivului şi modurile verbului sunt tratate exhaustiv în maximum o oră-două. (Din motiv de reparaţii, ora de la şcoală e cam 30 de minute timp efectiv.)

Să ne bucurăm că putem, totuşi, să-l mai citim pe Bălcescu. Şi multe alte texte de istorie, precum Din trecutul nostru, de Alexandru Vlahuţă, Letopiseţul ţărâi Moldovei, de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş vodă până la Aron vodă, de Grigore Ureche, Ioan Vodă cel Cumplit, de Bogdan Petriceicu Haşdeu sau Istoria fondărei oraşului Bucureşti, de Dimitrie Papazoglu. Graţie Wikisource.

Sursa imaginii: Enciclopedia României

February 18

Nu-i mai învăţăm istorie, ci sociologie…

Aseară, cu ocazia celor zece minute de spălare zilnică la creier cu subiecte de presă, am aflat două lucruri foarte importante:
1. În programa de istorie pentru clasele a XI-a şi a XII-a, se predau chestii precum: “Oamenii, societatea şi lumea ideilor”, “Relaţiile internaţionale” sau “Toleranţa religioasă la români” – yeah, right…
2. Nu se mai predă pe structură cronologică. Prin urmare, cucerirea Daciei de către romani e urmată de descoperirile geografice (vorba unui invitat din studio, profesor de istorie, “ce-au descoperit românii?”), iar războaiele mondiale (tratate foarte pe scurt, se înţelege, de parcă n-are fi influenţat decisiv întreaga istorie contemporană) sunt discutate înaintea evului mediu.

January 27

Oare eu aş fi supravieţuit în clasa a V-a ?

Eu îmi amintesc cu plăcere de clasa a cincea. După numai un semestru, a venit revoluţia şi ni s-a schimbat diriginta şi garderoba. (Cât m-am rugat de tata să-mi facă rost de nişte blugi !) Cu notele nu aveam nicio problemă, că învăţam bine la română şi matematică, iar profesorii treceau cu vedere lipsurile mele de la desen, sport, atelier şi alte “abilităţi” din astea.

Zilele astea închei primul semestru de clasa a cincea din postura de tată de elev şi decorul mi se pare halucinant. La română, li s-au enumerat succint cazurile substantivelor şi modurile verbelor (în 2-3 ore), dar s-au pierdut ore în şir la literatură. Nu cu predarea, desigur, pentru că altfel nu le-ar fi dat să completeze zeci de fişe de lectură fără să-i înveţe măcar puţin limbajul specific folosit în comentariile de specialitate. (Nu de altceva, dar la examene asta le cere, nu să-şi exprime propriile opinii. Presupun că le e frică de ele.)

Continuăm cu altă slăbiciune de-a mea, istoria. În speţă, cea antică. Cea mai fascinantă cu putinţă, căci are poveşti despre regi şi imperii, piramide şi descoperiri, războaie şi eroi. Ei bine… pot spune că deja au ajuns la Imperiul Roman fără să înţeleagă mai nimic. Nu ştiu nimic despre codul lui Hammurabi, piramidele egiptene sau Alexandru cel Mare. Deja mă gândesc că vom trece peste războaiele punice şi poveştile cu patricieni la fel de repede precum s-a trecut peste secolul lui Pericle. Dar nu-i nimic, recuperăm la capitolul “îndobitocire crasă”. Căci perioada antică culminează cu apariţia creştinismului, nu ? În anumite contexte, o asemenea abordare ar putea constitui chiar o premisă pentru discriminare.

Un scurt intermezzo cu educaţia tehnologică, vă rog. Pentru că am aflat lucruri mai mult decât interesante. De exemplu, atunci când desenezi un sat, trebuie musai să-i adaugi şi fabrici. (Deh, modelul Jucu…) Sau că, în calitate de copil în vârstă de 11 ani, trebuie să fii la curent cu modalităţile de izolare a unei case.

În sfârşit, nu pot să nu-mi exprim tristeţea faţă de felul în care se predă franceza. Atunci când ştii că există reţineri faţă de limba lui Voltaire, nu pui palma sub fund şi faci mişto de limba engleză, ci încerci să cauţi o modalitate de a-i captiva pe copiii noştri americanizaţi deja din punct de vedere lingivistic. Francezii au un preşedinte foarte pitoresc. O competiţie de ciclism de notorietate. Câţiva cântăreţi minunaţi. O echipă de fotbal senzaţională. O piramidă în capitală.  Iar franceza e chiar o limbă foarte vorbită în Uniunea Europeană…

(Noroc că n-avem probleme la educaţie plastică şi la cea fizică, pentru că riscam să mă lungesc mai mult decât ţine plapuma blogului.)

Peste toate pluteşte eterna mea întrebare: “La ce mai cumpărăm manuale, dacă se lucrează numai din culegeri ?” Cred că fiică-mea a făcut deja mai multe probleme din culegeri decât am făcut eu în 12 ani de şcoală. Da, ştiu răspunsul… Ca să mai facă profesorul un ban din comision. Şi apoi, să-l plângi când face grevă.

January 18

Am fost rugat să scriu o poezie despre Eminescu…

…aşa că m-am folosit de talentu-mi inimitabil şi de Google. Cu muzică folk pe fundal.

Creanga albă de tei din faţa casei se înconvoaie molcolm.
Fără poet, ar fi rămas orfană şi lipsită de sens.
Istoria ni se scurge printre degete precum apa din ţurţuri.
Fără poet, ar fi fost o poveste urâtă din neguri de vreme.
Iubirea simplă, neîntinată, ar fi fost înecată în ură.
Dacă nu era el să scoată vocabulele din lac de călimară.
Noi am fi fost aceiaşi, dar nu la fel.

January 15

Doar 5016 cuvinte…

Dacă nu iau în considerare faptul că profa de română a Ioanei şi-a petrecut ora de ieri citind Eminescu, oferind, astfel, părinţilor ocazia de a preda acasă cazurile substantivului… azi e ziua poetului nostru aşa-zis naţional.

Mutilat prin glorificare şi demonetizat prin exces, omul a fost, totuşi, un geniu. Şi-a scris opera folosind doar 5016 cuvinte. (“În fiecare cuvînt eminescian mocnesc mai multe rosturi”, spunea Pruteanu.) A fost un jurnalist tăios, deşi uşor părtinitor şi mult prea implicat afectiv. Mărturiile sale lirice sau reale susţin în mod deloc surprinzător afirmaţia că noi, ca popor, nu ne-am schimbat prea mult profilul în ultimul veac şi jumătate.

Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?

………………………………

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

January 7

Soluţii de criză… ca la noi.

1. Numeşti drept purtător de cuvânt un personaj controversat şi uşor ridicol, pentru ca nimeni să n-aibă aşteptări prea mari de la tine. În plus, poţi să-ţi retragi oricând afirmaţiile.

2. Pui la bătaie o taxă care va subţia şi mai mult clientela şi aşa fluctuantă a singurelor firme care merg în ţara asta, cele care produc materie primă de înfulecat. Da, e nesănătos. Dar vă asigur că o băutură pe bază de cola şi un pateu tot vor fi mai ieftine decât crenvurştii de soia şi legăturile de broccoli.

3. Faci presă cum apuci, în funcţie de interese. Urmăreşte politicieni şi vedete, copiezi ştiri de pe fluxurile agenţiilor de presă şi laşi dracului orice preocupare pentru conţinut. Pe urmă, te miri că eşti dat afară.

4. Eşti profesor şi eşti supărat pe guvern. După ce-ai pierdut trei săptămâni cu scriitori de geniu precum Gellu Naum, bagi copilului în cap tot verbul – conjugări, moduri, funcţii – într-o singură săptămână. Nu de altceva, dar dacă te surprinde greva nepregătit?

Bă, da chiar nimeni din ţara asta nu vrea să experimenteze satisfacţia de a face ceva ca lumea ? Şi să nu aud contraargumentul cu banii. Că toţi furăm, într-o formă sau alta. De cele mai multe ori, propria noastră căciulă. Şi e iarnă, nu v-am spus?

November 16

Scurte aberaţii de la şcoală…

* insistenţa sublimă cu care s-au învăţat ascendenţa şi descendenţa diftongilor, fapt care ne-a făcut să ne întrebăm inclusiv ce hram poartă mirificul cuvânt “muie” în acest context. Se pare că include un diftong ascendent, ceea ce dă noi valenţe realităţii.

* întrebarea nerostită care rezidă pe buzele noastre cu privire la utilitatea cumpărării a două culegeri de matematică, în condiţiile în care se lucrează doar din una.

* faptul că în ciclul săptămânal de patru ore de engleză sunt implicate două profesoare, trei cursuri şi patru materiale de studiu/lucru, la fel ca într-un binecunoscut film despre avortul interzis.

* albumul foto (dimensiuni 9×13) în care profesoara de franceză doreşte să fie plasate verbele învăţate, cu conjugarea lor cu tot. Menţionez că, nefiind negustori ambulanţi prin preajmă, am cumpărat un exemplar la preţ dublu de la magazinul de profil.

* dacă tot vorbirăm de fonetică mai sus, să amintim şi de hiatul din cursul de geografie, în care s-a sărit cu bună ştiinţă de lecţia despre scoarţă, manta şi nucleu.

*caietul dictando de la ora de desen.

* lecţiile de sinteză de la istorie. Dacă acum învaţă în pastile, în clasa a opta cursurile vor semăna cu nişte postări pe Twitter. Copii, pregătiţi-vă să vorbiţi despre al doilea război mondial în 128 de caractere…

*educaţia tehnologică, această cenuşăreasă pe care noi o onoram cu profile metalice. Elevii de azi trebuie să completeze spaţii punctate din caiete şi să realizeze tablouri din plante, activitate urmată de descrierea meticuloasă a procesului de producţie.