November 11

Direcţii de acţiune…

tree bedÎn aşteptarea minunatelor paturi de la Neoset, ai căror specialişti probabil călătoresc acum prin păduri braziliene în căutarea copacului perfect pe al cărui lemn îmi voi odihni greu încercatul nerv sciatic, altfel nu-mi explic de ce durează atât, vă prezint câteva consideraţii privind orientarea în spaţiu a acestei importante piese de mobilier, precum şi însemnătatea absconsă a acestora…

*Nord – Cică nu e recomandabil să dormi cu capul spre nord. (Coincidenţă sau nu, cam aşa vom dormi 😀 ) Există risc de boli importante şi insomnie.
* Sud – E o poziţie ideală pentru cei care iubesc somnul adânc şi pacea conjugală. (E clar, ne sucim !)
* Est – Îndreptarea spre Răsărit creează premisele unei creşteri a memoriei şi a spiritualităţii. (Acum îmi explic de ce în unele nopţi mă înclin puţin…) Ideal pentru şcolari. (Măcar biroul Ioanei va fi orientat spre est. E ceva, nu ?)
* Vest – Aduce violenţă, coşmaruri, tulburări. (La naiba, bucătăria e orientată spre vest…)

November 5

Medicul de familie…

medicul de familieNu, nu e individul acela cu joben şi baston, care te vizitează atunci când eşti căzut la pat. Aceea e o imagine pierdută în negurile secolelor trecute, când confortul social nu trebuia încă întrucâtva contrabalansat cu birocraţia ridicată la rang de artă.

Nu… aici discutăm un tip oarecum arogant – deşi aceasta este o “calitate” de netăgăduit a doctorilor – care, deşi nu ştie exact ce ai (mai ales că n-ai avut bunul simţ să vii la 7 dimineaţa să stai la coadă ca să-ţi faci analizele la ora 9), îţi prescrie o groază de medicamente, că deh, ai tensiunea mare. Ai tensiunea mare că nu iei medicamente, nu că ai 40 kg surplus şi toată ziua stai pe scaun.

Oricum, toţi doctorii sunt geniali. De cum intru pe uşă, îşi dau seama că sunt gras. Îi spui că te doare piciorul. Aiurea, eşti gras. Picioarele sunt drepte. Or fi, dar mă dor. Nu contează, ia astea cinci medicamente şi vino peste o săptămână.

Parcă vă aud spunând că omul nostru lucrează la stat unde e, după cum ştim, nasol… Ei bine, eu nu ştiu să dau şpagă. Şi nu mi se pare normal. Dacă vrei să-i dai salariu mai mare, taie chitanţă de 10 lei la intrare, că oricum nu văd niciodată banii platiţi în viaţă la asigurările de sănătate.

O să-l păstrez în rezervă, ca instrument de semnat concedii medicale şi adeverinţe. Între timp, am o tolbă plină de recomandări de la prieteni şi rude şi am cele mai bune intenţii să le dau curs.

October 15

A fost sau n-a fost?

caloriferAţi avut căldură în calorifere azi-noapte? Eu nu !

Dacă e vina RADET-ului, înseamnă că au un purtător de cuvânt idiot.

Dacă e vina administraţiei blocului, se cheamă că sunt nişte comunişti împuţiţi, care vor ca eu să mor de frig pentru ca ei să nu plătească. De ce m-au mai pus să instalez repartitoarele, dacă n-am căldură când vreau?

Iar dacă aţi ajuns aici din cauza titlului, nu vă voi dezamăgi. Puteţi urmări filmul lui Cornel Porumboiu aici.

September 23

Una pentru preot, alta pentru profesoara X…

adevarul_da_vinciAzi-dimineaţă, deşi nu ieşisem încă din modulul “orizontal pe pernă”, am purces cu ochii lipiţi să cumpăr pâine şi am trecut şi pe la taraba de ziare să iau Adevărul cu suplimentul frumos editat despre Leonardo da Vinci. Nu de altceva, dar primul număr îl pierdusem, iar asta pare cam singura ocazie de a avea informaţii punctuale în bibliotecă despre un domeniu la care sunt oarecum “tufă”.

Sigur, pot să le achiziţionez şi mai târziu, dar nu asta e problema… Am ajuns în faţa vânzătoarei, dar cu toată aţipeala de la ora aceea matinală (pentru mine), am constatat că privirea ei conspirativă nu rima cu absenţa suspectă a ziarelui cu pricina de pe tarabă. Nu de altceva, dar nici măcar nu fuseseră toate pachetele cu publicaţii despachetate.

“Bine, vă dau, dar numai pentru că vă cunosc.” Apoi, şopteşte către partenerul ei într-ale crimei culturale: “Câte mai sunt? Una e pentru preot, alta pentru doamna profesoară…”

Nu ştiu… trebuia să zic săru mâna şi să las bacşiş ? (n-am făcut-o) Oricum, am înţeles că săptămâna viitoare vor mări tirajul. Deci dacă mă cunoaşte şi mă duc devreme şi mai moare cineva care se abonase la exemplarele de sub tejghea… da, cred că mai am o şansă.

March 17

Semne ciudate la apus…

Indicatoarele de pe iarba parcului “23 august” (da, ştiu că acum se numeşte altfel) sunt foarte interesante.

semnparc1_resize Acesta se numeşte “Interzis florilor rupte să plângă pe iarbă !” şi se referă la plantele acelea care îşi frâng iluzia că cineva are grija lor şi încep să hohotească spre disperarea tinerilor îndrăgostiţi ce se plimbă de mână şi spre groaza bebeluşilor din cărucioare.

semnparc2_resize Aici e vorba de atenţionarea “Interzis mersul cu picioarele goale pe iarbă !” şi este destinat adepţilor curentului hippie, care riscă să se aleagă cu maladii specifice tălpilor. Se recomandă purtarea de încălţăminte lejeră, dar cu talpa tare, care să izoleze piciorul şi să-i ferească pe nefericiţi. Desigur, se poate călca în voie iarba.

semnparc3_resizeÎn sfârşit, la intrarea în parc, suntem avertizaţi că e “Interzis să porţi capete de câine !”, o reacţie vehementă şi totodată obiectivă la găştile de Halloween care-şi răspândesc obiceiul de a bântui mascaţi în căutarea hranei. Asemenea exemplare nu trebuie hrănite.

P.S. După cum v-aţi dat deja seama, ne-am plimbat în parc. La apus.

16032009185_resize 16032009183_resize 16032009184_resize

March 5

Ai grijă ce faci prin ţara asta…

Acum vreo zece ani, când frecventam cursurile Facultăţii de Ziaristică din cadrul Universităţii Hyperion, aveam un curs numit “Etica şi deontologia presei”, susţinut de una dintre puţinele femei de pe lumea asta pe care eu le pot numi, fără bob de zăbavă, doamne: Miruna Runcan.

Într-una dintre discuţiile noastre libere, ea ne-a explicat că civismul compatrioţilor noştri nu poate aspira spre un statut foarte înalt pentru că nu şi-a rezolvat încă “deficienţele” mărunte ale tranziţiei. Cu alte cuvinte, nu există solidaritate între vecini, între colegi de serviciu, între membrii aceleiaşi “umbrele” profesionale, ajungându-se la o ţară lipsită de sentimentul datoriei si responsabilitatii, indiferent dacă acestea se rezumă la gestul de a ridica o cutie goală de pe jos şi a arunca-o la gunoi sau la asumarea unei greşeli grave, care are consecinţe asupra altora.

Îmi dau seama că, deşi convins de adevărul spuselor ei de atunci, m-am topit în malaxorul contemporan al indiferenţei. Nu pentru că n-aş avea “tăria opiniunilor mele”, ci pentru că se întâmplă lucruri ca ăsta… sau ca ăsta… şi încep să înţeleg că există interesul ca nimeni să nu facă nimic în ţara asta, că cei cu iniţiativă vor fi întotdeauna pedepsiţi şi că, de fapt… nouă ne convine aşa.

Acum un an, voiam să plantăm nişte copaci în curtea blocului nostru, din care tocmai fuseseră eliminate nişte uscături. Mai ales că se zvonea că spaţiul verde cu pricina urma să fie monedă de schimb într-o retrocedare şi voiam să demonstrăm că el “face parte din noi”. Bănuiţi ce s-a întâmplat, nu-i aşa ?

1. Nu puteam s-o facem decât prin intermediul ADP-ului.

2. ADP-ul are o listă proprie de priorităţi.

3. Administratorul blocului a ridicat din umeri.

indifference