Medicul de familie…

medicul de familieNu, nu e individul acela cu joben şi baston, care te vizitează atunci când eşti căzut la pat. Aceea e o imagine pierdută în negurile secolelor trecute, când confortul social nu trebuia încă întrucâtva contrabalansat cu birocraţia ridicată la rang de artă.

Nu… aici discutăm un tip oarecum arogant – deşi aceasta este o “calitate” de netăgăduit a doctorilor – care, deşi nu ştie exact ce ai (mai ales că n-ai avut bunul simţ să vii la 7 dimineaţa să stai la coadă ca să-ţi faci analizele la ora 9), îţi prescrie o groază de medicamente, că deh, ai tensiunea mare. Ai tensiunea mare că nu iei medicamente, nu că ai 40 kg surplus şi toată ziua stai pe scaun.

Oricum, toţi doctorii sunt geniali. De cum intru pe uşă, îşi dau seama că sunt gras. Îi spui că te doare piciorul. Aiurea, eşti gras. Picioarele sunt drepte. Or fi, dar mă dor. Nu contează, ia astea cinci medicamente şi vino peste o săptămână.

Parcă vă aud spunând că omul nostru lucrează la stat unde e, după cum ştim, nasol… Ei bine, eu nu ştiu să dau şpagă. Şi nu mi se pare normal. Dacă vrei să-i dai salariu mai mare, taie chitanţă de 10 lei la intrare, că oricum nu văd niciodată banii platiţi în viaţă la asigurările de sănătate.

O să-l păstrez în rezervă, ca instrument de semnat concedii medicale şi adeverinţe. Între timp, am o tolbă plină de recomandări de la prieteni şi rude şi am cele mai bune intenţii să le dau curs.

Una pentru preot, alta pentru profesoara X…

adevarul_da_vinciAzi-dimineaţă, deşi nu ieşisem încă din modulul “orizontal pe pernă”, am purces cu ochii lipiţi să cumpăr pâine şi am trecut şi pe la taraba de ziare să iau Adevărul cu suplimentul frumos editat despre Leonardo da Vinci. Nu de altceva, dar primul număr îl pierdusem, iar asta pare cam singura ocazie de a avea informaţii punctuale în bibliotecă despre un domeniu la care sunt oarecum “tufă”.

Sigur, pot să le achiziţionez şi mai târziu, dar nu asta e problema… Am ajuns în faţa vânzătoarei, dar cu toată aţipeala de la ora aceea matinală (pentru mine), am constatat că privirea ei conspirativă nu rima cu absenţa suspectă a ziarelui cu pricina de pe tarabă. Nu de altceva, dar nici măcar nu fuseseră toate pachetele cu publicaţii despachetate.

“Bine, vă dau, dar numai pentru că vă cunosc.” Apoi, şopteşte către partenerul ei într-ale crimei culturale: “Câte mai sunt? Una e pentru preot, alta pentru doamna profesoară…”

Nu ştiu… trebuia să zic săru mâna şi să las bacşiş ? (n-am făcut-o) Oricum, am înţeles că săptămâna viitoare vor mări tirajul. Deci dacă mă cunoaşte şi mă duc devreme şi mai moare cineva care se abonase la exemplarele de sub tejghea… da, cred că mai am o şansă.

Semne ciudate la apus…

Indicatoarele de pe iarba parcului “23 august” (da, ştiu că acum se numeşte altfel) sunt foarte interesante.

semnparc1_resize Acesta se numeşte “Interzis florilor rupte să plângă pe iarbă !” şi se referă la plantele acelea care îşi frâng iluzia că cineva are grija lor şi încep să hohotească spre disperarea tinerilor îndrăgostiţi ce se plimbă de mână şi spre groaza bebeluşilor din cărucioare.

semnparc2_resize Aici e vorba de atenţionarea “Interzis mersul cu picioarele goale pe iarbă !” şi este destinat adepţilor curentului hippie, care riscă să se aleagă cu maladii specifice tălpilor. Se recomandă purtarea de încălţăminte lejeră, dar cu talpa tare, care să izoleze piciorul şi să-i ferească pe nefericiţi. Desigur, se poate călca în voie iarba.

semnparc3_resizeÎn sfârşit, la intrarea în parc, suntem avertizaţi că e “Interzis să porţi capete de câine !”, o reacţie vehementă şi totodată obiectivă la găştile de Halloween care-şi răspândesc obiceiul de a bântui mascaţi în căutarea hranei. Asemenea exemplare nu trebuie hrănite.

P.S. După cum v-aţi dat deja seama, ne-am plimbat în parc. La apus.

16032009185_resize 16032009183_resize 16032009184_resize

Suntem asa cum suntem…

neneablog.jpgSuntem in stare sa ne invatam copii ca daca nu-si fac cruce cand trec pe langa biserica, vor fi calcati de masina. Dar nici macar divinitatea n-o mai respectam, caci o transformam in comerciant de indulgente. Desigur, unii mai au puterea sa fie ironici. Sau imbecili ai publicitatii.

Suntem in stare sa necinstim un act de donatie catre niste oameni cu probleme pentru a profita din plin din viitoare afaceri imobiliare.

In sfarsit, suntem in stare sa platim unui om 20 000 euro ca sa vina sa ne promoveze tara, dar nu-l lasam sa-si faca treaba, pentru ca ne e frica de ce-ar putea intalni. Intr-un final, documentarul tot prost a iesit pentru noi… pentru ca a surprins exact ce trebuia.

Ce-ar fi putut sa surprinda ? Asa arata Romania de la stiri, Romania de pe strada, Romania din bloc. Tara in care exista oameni care put de prostie sau put de-a binelea, care se tarasc de-a busilea spre manastiri sau spre putere…

Strugurii din cartier miros diVin

03092007002_resize.jpgEu plâng de bucurie în lumina
Nestinsă încă de uriaşe nopţi
Şi-n strugurii zdrobiţi în teasc din vina
De-a fi prea buni, prea dulci, prea copţi.

Mi-e frică de-ntuneric şi totuşi vin, şi vin
Din nesfârşite veri strălucitoare,
Unde tânjesc spre fericitul chin
Al boabei ce apune-n vin şi moare.

(Ana Blandiana)