Biserica se umple de ridicol pe ritmuri de manea…

De câteva zile, trăiesc într-un oraş căruia par să-i lipsească doar minaretele şi imamii. Nu pot decât să fiu recunoscător destinului care m-a plasat într-un bloc aflat relativ departe de boxele pe care le montează cu ostentaţie preoţii la poarta bisericilor, care seamănă izbitor cu cele montate pe maşini publicitare.

În primul rând, pentru că pot să-mi programez singur orele de somn. În al doilea rând, evit să-mi iau omor de la mult prea tolerantul popor creştin, care, conform cercetărilor recente, sigur ar fi considerat o ofensă o eventuală contracarare bazată pe câteva piese de hard rock, date la maxim pe balcon.

Chestia asta se înscrie în panoplia de aur a kitschului ortodox românesc, alături de plecăciunile în faţa unor analfabeţi precum Becali, crucifixul alb vândut la tarabe, pe care Iisus luminează feeric, dar şi de pachetul de vopsea de ouă care are chipul Fecioarei Maria pe el.

Şi eu care aveam impresia că credinţa ar trebui să fie precum dragostea. Discretă, demnă, rostită în şoaptă, trăită cu pasiune la adăpost de lume…

În altă ordine de idei, mă bucur că enoriaşii au suferit azi şi au omis să meargă la supermarket. Mi-a fost mult mai uşor.

Ah, ador primăvara…

…când tot românul mai rămâne câteva zile cu cojoaca pe el, ca să acumuleze căldura atât de râvnită pe timp de iarnă şi ca să alunge şi cei câţiva metri cubi de aer proaspăt pe care i-au pompat trei luni de iarnă capricioasă.

…când muncitorii scot apa din gropi cu găleata şi o aruncă pe stradă, pentru ca toţi pantofii noştri abia scoşi de la naftalină să se bucure de un duş matinal balcanic.

…când se ţine post pentru a-ţi spăla bârfele de peste an, ca metodă de antrenament pentru un ospăţ pantagruelic bazat pe sacrificiul unor biete animăluţe ce nu vor deveni niciodată sursă de cojoacă.

Străvechea pană de curent. Ecologică.

A început cu o pâlpâire de tensiune. Apoi, securea a căzut brusc, retezând orice aspiraţii ale gestionarului de fişiere şi sugrumând din faţă pornirile centrifuge ale maşinii de spălat. De frigider, ce să mai vorbim… el a avut ghinionul să fie scos din priză odată de intervenţia neîndemânatică a subsemnatului, care l-a confundat cu un biet storcător de fructe.

În timpul ăsta, lumea consuma năvalnic electricitate, vrând parcă să saboteze bunătate de campanie mediatică ce tocmai împânzise ungherele mediilor electronice în care ne învârtim. Cum nu prea am de ce să aspir la acest moft, pe principiul strămoşesc “la ce să economisesc apa, când tot în Dâmboviţa ajunge şi nu la copiii din Africa”, am înjurat tăcut şi melancolic încercarea Enel de a-mi grăbi decizia de achiziţionare a unui nou computer. Şi am aplaudat iniţiativa comitetului de bloc, care a lipit pe lift o hârtie cu litere de-o şchioapă, prin care ne avertiza că s-ar putea să rămânem în lift.

Unde se va cuibări reforma în educaţie…

Păi… totul începe la poarta şcolii. Unde, în ciuda faptului că există pază, se preumblă un zănatec îmbrăcat în haine de femeie. Odată intrat în instituţie, elevul e întâmpinat cu un zgomot dulceag de ciocane şi bormaşini, mărturie vie a lucrărilor de reabilitare şi extindere. După aceea, începe să-şi ajusteze gradul de suportabilitate.

Profa de română dictează ca la facultate, apoi face concursuri de lectură şi scriere de versuri. Părintele predă acasă substantivul, verbul şi numeralul. Profa de matematică, deşi încurajează munca şi disponibilitatea de gândire, are o problemă cu moaca elevului. Părintele proaspăt sosit de la muncă reface capitalul de încredere ştirbit al elevului. Profa de franceză are ceva cu englezii. Da, ăia care au contribuit la salvarea Parisului din ghearele celui de-al treilea Reich. Profa de religie e geloasă pe notele elevilor. Mai ales că tot mai puţini “pun botul” la aberaţiile din manualul ăla. Părintele, deşi extrem de liber cugetător, e nevoit să reitereze dintre cele zece porunci şi şapte păcate pe acelea care se referă la sfidarea/uciderea interlocutorului neplăcut.

Apoi, elevul se îndreaptă încet spre casă, sub tirul nemilos al traficului, căci nu s-au găsit niscaiva fonduri pentru nişte opritoare pe carosabil. După posibilităţi, încearcă să-şi pună părinţii la treabă. Planşe la biologie, referate la istorie, întrebări fără noimă la tehnologie sau termeni ciudaţi la educaţie muzicală…

Asta e realitatea în care se va face experimentul lor final pe educaţie, care va culmina cu distrugerea totală a ceea ce a mai rămas din sistem.

Direcţii de acţiune…

tree bedÎn aşteptarea minunatelor paturi de la Neoset, ai căror specialişti probabil călătoresc acum prin păduri braziliene în căutarea copacului perfect pe al cărui lemn îmi voi odihni greu încercatul nerv sciatic, altfel nu-mi explic de ce durează atât, vă prezint câteva consideraţii privind orientarea în spaţiu a acestei importante piese de mobilier, precum şi însemnătatea absconsă a acestora…

*Nord – Cică nu e recomandabil să dormi cu capul spre nord. (Coincidenţă sau nu, cam aşa vom dormi 😀 ) Există risc de boli importante şi insomnie.
* Sud – E o poziţie ideală pentru cei care iubesc somnul adânc şi pacea conjugală. (E clar, ne sucim !)
* Est – Îndreptarea spre Răsărit creează premisele unei creşteri a memoriei şi a spiritualităţii. (Acum îmi explic de ce în unele nopţi mă înclin puţin…) Ideal pentru şcolari. (Măcar biroul Ioanei va fi orientat spre est. E ceva, nu ?)
* Vest – Aduce violenţă, coşmaruri, tulburări. (La naiba, bucătăria e orientată spre vest…)

Medicul de familie…

medicul de familieNu, nu e individul acela cu joben şi baston, care te vizitează atunci când eşti căzut la pat. Aceea e o imagine pierdută în negurile secolelor trecute, când confortul social nu trebuia încă întrucâtva contrabalansat cu birocraţia ridicată la rang de artă.

Nu… aici discutăm un tip oarecum arogant – deşi aceasta este o “calitate” de netăgăduit a doctorilor – care, deşi nu ştie exact ce ai (mai ales că n-ai avut bunul simţ să vii la 7 dimineaţa să stai la coadă ca să-ţi faci analizele la ora 9), îţi prescrie o groază de medicamente, că deh, ai tensiunea mare. Ai tensiunea mare că nu iei medicamente, nu că ai 40 kg surplus şi toată ziua stai pe scaun.

Oricum, toţi doctorii sunt geniali. De cum intru pe uşă, îşi dau seama că sunt gras. Îi spui că te doare piciorul. Aiurea, eşti gras. Picioarele sunt drepte. Or fi, dar mă dor. Nu contează, ia astea cinci medicamente şi vino peste o săptămână.

Parcă vă aud spunând că omul nostru lucrează la stat unde e, după cum ştim, nasol… Ei bine, eu nu ştiu să dau şpagă. Şi nu mi se pare normal. Dacă vrei să-i dai salariu mai mare, taie chitanţă de 10 lei la intrare, că oricum nu văd niciodată banii platiţi în viaţă la asigurările de sănătate.

O să-l păstrez în rezervă, ca instrument de semnat concedii medicale şi adeverinţe. Între timp, am o tolbă plină de recomandări de la prieteni şi rude şi am cele mai bune intenţii să le dau curs.

A fost sau n-a fost?

caloriferAţi avut căldură în calorifere azi-noapte? Eu nu !

Dacă e vina RADET-ului, înseamnă că au un purtător de cuvânt idiot.

Dacă e vina administraţiei blocului, se cheamă că sunt nişte comunişti împuţiţi, care vor ca eu să mor de frig pentru ca ei să nu plătească. De ce m-au mai pus să instalez repartitoarele, dacă n-am căldură când vreau?

Iar dacă aţi ajuns aici din cauza titlului, nu vă voi dezamăgi. Puteţi urmări filmul lui Cornel Porumboiu aici.