Praf şi pulbere…

dandesliuParc-aş trăi într-un castel de carne vie şi de oase,
la orice foşnet dureroase de şarpe sau de porumbel.

Am văzut pe TVR 1 un documentar excelent despre deziluzie şi decădere. Dan Deşliu, un poet român care a debutat postbelic prin a proslăvi (cum altfel) martirii comunişti, a continuat prin a conştientiza – şi condamna – regimul aflat la putere (timp în care a fost urmărit, ascultat etc.) şi a sfârşit prin a fi decepţionat de măştile puse de conducătorii revoluţiei asupra stării de fapt existente. Doritor de exil – din corp, din patrie, din timp, s-a pierdut pe vecie în valurile de la Neptun.

Ca un incest neconsumat, tot ce-am trăit mă arde încă.
Meduza pe un colţ de stîncă sub care valurile bat.

Lucia Hossu-Longin nu se dezminte. Produce documentare de intensitatea şi acurateţea celor de la posturile străine.  Păcat că la ora respectivă lumea de uita la ştiri de căcat şi telenovele.

Din turla ultimului gînd, scrutez reptilele blajine
cu ochi de sulf suind în mine încet de cine ştie cînd.

Una pentru preot, alta pentru profesoara X…

adevarul_da_vinciAzi-dimineaţă, deşi nu ieşisem încă din modulul “orizontal pe pernă”, am purces cu ochii lipiţi să cumpăr pâine şi am trecut şi pe la taraba de ziare să iau Adevărul cu suplimentul frumos editat despre Leonardo da Vinci. Nu de altceva, dar primul număr îl pierdusem, iar asta pare cam singura ocazie de a avea informaţii punctuale în bibliotecă despre un domeniu la care sunt oarecum “tufă”.

Sigur, pot să le achiziţionez şi mai târziu, dar nu asta e problema… Am ajuns în faţa vânzătoarei, dar cu toată aţipeala de la ora aceea matinală (pentru mine), am constatat că privirea ei conspirativă nu rima cu absenţa suspectă a ziarelui cu pricina de pe tarabă. Nu de altceva, dar nici măcar nu fuseseră toate pachetele cu publicaţii despachetate.

“Bine, vă dau, dar numai pentru că vă cunosc.” Apoi, şopteşte către partenerul ei într-ale crimei culturale: “Câte mai sunt? Una e pentru preot, alta pentru doamna profesoară…”

Nu ştiu… trebuia să zic săru mâna şi să las bacşiş ? (n-am făcut-o) Oricum, am înţeles că săptămâna viitoare vor mări tirajul. Deci dacă mă cunoaşte şi mă duc devreme şi mai moare cineva care se abonase la exemplarele de sub tejghea… da, cred că mai am o şansă.

He’s like the wind…

patrickswayzeUn mic regret s-a cuibărit în sufletul celui care a descoperit melodiile anilor ’60 prin intermediul unui film de duzină cu dansatori care făcea parte din portofoliul obligatoriu al seducătorului din zorii anilor ’90.

Un zâmbet strâmb s-a ivit pe buza celui care-şi privea colegul de bancă, mare pasionat de surfing, povestind despre un film cu valuri şi adrenalină.

Un puls slab a străbătut corpul celui care aflase că fetele din şcoală au fost capabile, în sfârşit, să urmărească până la capăt un film cu fantome.

Atît.

Sursa foto

Ţara asta dă cu o mână… mâna care poartă securea

Chiar părea al dracului de interesant. Chiar îmi construisem o ipoteză care să-mi susţină decizia. Dar s-a retras. N-avea nicio şansă între un candidat cu piţipoance, unul cu inteligenţă inferioară, unul mai duios decât o floare, unul cu şef de campanie manelist şi doi expulzaţi de la spitalul de nebuni. Undeva, scria că România a mai pierdut o şansă. Poate, dar a mai câştigat timp să facă nişte comisioane pe spinarea proştilor…

Chiar nu ştiu cu cine să votez. Poate cu Remus Cernea, dacă nu se retrage. Măcar ăsta nu se linge cu popii. Sau poate stau acasă, că-mi ajunge câte speranţe am investit din noiembrie ’96 încoace…

“Chiriaşii istoriei sunt la locul lor, neclintiţi.”

La noi s-a manelizat şi muzica hip-hop…

puya mafia

Puya s-a convins că în Balcani se scot bani cu târfe care dau din fund pe ritmuri dance, voci prelucrate şi refrene insipide în engleză. Iar BUG Mafia vinde CD cu 8 lei (+gsp), înecându-se definitiv în rahatul început odată cu colaborarea cu Loredana.

Deh, ce să te aştepţi de la o ţară care premiază piesa asta (decentă, nu zic) la categoria rock?

Eu rămân cu Cheloo şi Ombladon. Material bun de ascultat atunci când îţi vine să-ţi bagi ceva în ţara asta.

Scrisoare către unul dintre aleşii noştri…

breazaStimate domnule primar Nicolae Ferăstrăeru,

În calitatea mea de compatriot al alegătorului care v-a tras la răspundere (ce tupeu, dom’le!) pentru faptul că n-aţi reuşit să asfaltaţi o stradă şi care a mai făcut şi fotografii pocinogului, doresc să vă informez că dumneavoastră vă aflaţi în poziţia actuală datorită tuşului irosit de domnia lui.

Sunt convins că faceţi foarte multe lucruri, unele dintre ele de-a dreptul ezoterice şi de neînţeles pentru cetăţenii pe care-i păstoriţi.  Printre acestea se numără, desigur, şi răspunsurile elegante la notificările lor.

Permiteţi-mi totuşi să vă recomand angajarea unei persoane de încredere, care să va redacteze adresele. Las deoparte remarca legată de denumirea Programului Operaţional Regional (prin care totuşi finanţaţi nişte proiecte importante, când nu scrieţi epistole alegătorilor).  Se simte nevoie unui om care să nu lase pauze inutile printre ghilimele şi virgule, care să ştie unde să plaseze semnele de punctuaţie (mare atenţie cu propoziţiile intercalate) şi care, în general, să dea o nota de profesionalism textului.

Pentru că altfel nu mai putem degusta miştoul rezident în adâncurile frazei.

Al dv., proaspăt călător pe Riviera Franceză…

Dacă nu ştiaţi despre ce e vorba, citiţi aici.

foto cotidianul.ro

Dacă nu ştiaţi de ce sunt probleme la cabanele din Făgăraş…

…vă spun eu. Pentru că oamenii aia blocaţi au urcat de fapt cu maşina la cabana (numai scriind fraza asta şi mi se pare penibil) şi nu mai pot sa-si puna fundurile in jeepuri si sa coboare pe drumul forestier. Probabil n-au auzit de bocanci, rucsaci şi alte echipamente specifice.
Bă, dacă v-aţi dus acolo numai ca să vă daţi mari că aţi urcat la Negoiu, marş pe Valea Prahovei, unde o să vă cadă muntele în cap de atâtea defrişări pentru vile şi drumuri !

UPDATE: Mi s-a atras atenţia că drumul forestier nu merge până la cabană şi că maşinile erau undeva jos. Dar şi în cazul ăsta, tot nu văd care-i problema. Mai stai o zi-două pe creste şi îmbuteliezi creierul cu oxigen. Să-ţi ajungă măcar până faci cale întoarsă la oraş. Plus că înveţi să te duci şi tu la munte cu trenul.

UPDATE 2: Am văzut că turiştii s-au distrat de minune. Fraieri aia care au stat “cu sufletul la gură” la televizor. Mai bine făceau o plimbare în parc, pe lângă frunzele ude.

Uitaţi şi o melodie să aveţi pe drum.

Omul din oglindă a trecut dincolo…

Michael-Jackson-Man-In-The-MirrorPână la urmă, n-a mai fost nimeni la concert, făcând inutilă una din lamentaţiile mele anterioare. A mai murit un pic din muzică şi din pasiune, dar şi o fărâmă din subiectele care întreţin scandalul şi bătaia de joc numite showbiz.

Toata lumea va scrie şi va vorbi acum despre asta. Despre copilăria nefericită. Despre dorinţa de a rămâne copil dusă la cel mai literal absurd cu putinţă (inclusiv prin iubirea excesivă a aproapelui minor). Despre decizia de a renega rasa care i-a oferit talentul (ce nu poate fi pus la îndoială) şi a o îmbrăţişa pe cea care i-a adus succesul şi recunoaşterea şi i-a întreţinut nebunia. Vor lua interviuri cu oamenii care l-au cunoscut, de la ospătar la croitor. Vor vorbi mai puţin despre actul artistic, care a sfârşit prin a nu supravieţui interesului financiar şi idolatric.

Când amintirile mele despre un artist sunt câteva casete prăfuite, imaginea cu colegele din generală isterizate (una dintre ele mi-a dăruit şi o carte despre el 😀 ) şi prezenţa la un (al doilea) concert la care orice urmă de strălucire dispăruse, nu pot să pretind că mi-a plăcut, că sunt fan şi aşa mai departe. MJ a fost un fapt de viaţă în perioada aceea. Şi atâta tot. Dispariţia lui, deşi şocantă pentru câteva milisecunde, nu e decât un simbol al faptului că nu te poţi ascunde de viaţă după o mască chirurgicală. Şi nici nu poţi pretinde chip de zeu dintr-o asemenea postură.

P.S. Oare a scris cineva despre faptul că Ryan O’Neal a retrăit pe viu rolul coşmarul său din “Love Story” ?

Poate fiica ta şi-a preluat sloganul de pe Google…

Marinarul cu costum de preşedinte nu mai are nevoie de filozofi. Că ăia nu vin la vot şi nici nu încing grătarul fericiţi că au ieşit EBA şi Becali. Susţinătorul de bază al chelnerilor, tinichigiilor şi ospătarilor (a nu se înţelege că am ceva cu meseriile astea) îl amestecă pe Herodot cu păpădiile, într-o salată de nesimţire crasă. Nimic nu s-a schimbat de la 13-15 iunie 1990. Tot cei care citesc cărţi au cele mai mari şanse de a cădea sub bâta istoriei.

Dle preşedinte, Google e o unealtă, nu un sistem de învăţământ. Presupun că odrasla dumneavoastră care a ajuns parlamentar european nu prea ştie cu ce se mănâncă aplicaţia în cauză. (Cum ar putea să ştie, ea doar baga nişte date într-un computer, munca pentru care ia un salariu de 3 ori mai mare decât al meu.) Dacă ar fi ştiut, ar fi aflat de ce în Bulgaria campania ei n-ar fi avut niciodată şanse. 😀

UPDATE: Tolo şi Gramo tratează şi ei subiectul. Savuros, ironic, pe alocuri înspăimântător…