De la Florian Pittiş citire…

Nu vă mai lăsaţi constrânşi de nimeni şi de nimic. Nici de vremuri, nici de oameni. Fără ură, fără regrete şi resentimente, mergeţi înainte ca şi cum timpul n-ar exista. Eliberaţi-vă de tot şi de toate, cu gândul că trebuie să trăiţi pentru şi în adevăr. Căci doar adevărul vă va face liberi. Şi, numai liberi fiind, veţi putea atinge în viaţă fericirea. În rest, prieteni, nu uitaţi că-n curtea şcolii, sub nuc, seară, se strâng tinerii pletoşi şi cântă la chitară.

Ultimul îndemn al lui Saramago…

“Cred că, în societatea de astăzi, avem nevoie de filozofie. Filosofia ca spaţiu, loc, metodă de reflecţie, care poate să nu aibă un obiectiv specific, precum ştiinţa, care urmăreşte anumite obiective. Avem nevoie de reflecţie, de gândire, trebuie să ne străduim să gândim… Mi se pare că fără idei nu vom ajunge nicăieri.”

Mai puţină lumină pe lume…

…da, a murit şi Jose Saramago.

“Numai o neagră ironie ar susţine că cineva este cu adevărat binevenit pe lumea asta, ceea ce nu contrazice evidenţa că unii o duc în ea cum nu se poate mai bine.” Istoria asediului Lisabonei

“Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară. (…) Aşa e viaţa, e în mare parte făcută din lucruri care se termină, dar şi din lucruri care încep.” Peştera

“A muri este, la urma urmelor, cel mai obişnuit şi normal lucru din viaţă, un fapt de pură rutină, episod al interminabilei moşteniri din tată-n fiu, cel puţin de la Adam şi Eva.” Intermitenţele morţii

“În adâncul nostru este ceva care n-are nume, acest ceva suntem.” Eseu despre orbire

Din respect pentru marele autor, n-am citat decât din ce am citit. Mai sunt câteva volume care aşteaptă să fie trase de pe raftul bibliotecii. De data asta, sunt obligat să le citesc sub povara dispariţiei sale…

Pe vremea copilăriei mele li se spunea „artişti”…

O amintire minunată cu regretatul Dem Rădulescu, via Moshe & Mordechai

“Oamenii au plătit să îl vadă pe Dem Rădulescu, nu un golan. Şi trebuiesc trataţi cu respect. Că spectatorul simte dacă îl respecţi şi te respectă şi el.”

“Uită-te la Marinuş Moraru, uită-te la minunea asta de om. Când îl vezi şi asculţi îţi e teamă să râzi, că ai putea acoperi cu hăhăitul tău ceva din ce are el de spus. Un prost spunea că Marinuş reuşeşte să obţină efect comic cu o mare economie de mijloace. O prostie! Nu ştie ăla ce risipă de suflet face dragul de Marinuş.”

“Dragă, sunt două lucruri la care, dacă eşti zdravăn la cap, te ridici în picioare! Când cântă imnul ţării tale şi când joacă maestrul Beligan.

Două bijuterii…

Un interviu cu Radu Beligan în Gazeta Sporturilor…

“Societatea românească, în ansamblu, nu doar sportul, se complace în situaţia de a bălti în vorbă şi miştocăreală, în loc să fie preocupată de seriozitate, onestitate, competenţă, performanţă reală.”

Şi primul CD al unei colecţii despre excelenţă…  “Fluture în lesă de aur”.

“Pentru mine cuvântul scris este un supliment de semn. Mi-e frică dintotdeauna şi mereu ca atunci când ne vedem peste scena teatrului să vă fac să întelegeţi cât de mult vă iubesc.” Mircea Albulescu.

Primul serial de pe “Sunet vechi”…

Se dedică formaţiilor care, dincolo de nişte versuri prefabricate care să anihileze cenzura, strângeau la concerte şi la ascultările de discuri Electrecord mii de tineri care voiau să-şi potolească setea de hard rock şi rock progresiv.

Astăzi, primul episod din epopeea albumelor pe care le găsim pe rafturile îngălbenite de timp din casa părinţilor noştri…

Praf şi pulbere…

dandesliuParc-aş trăi într-un castel de carne vie şi de oase,
la orice foşnet dureroase de şarpe sau de porumbel.

Am văzut pe TVR 1 un documentar excelent despre deziluzie şi decădere. Dan Deşliu, un poet român care a debutat postbelic prin a proslăvi (cum altfel) martirii comunişti, a continuat prin a conştientiza – şi condamna – regimul aflat la putere (timp în care a fost urmărit, ascultat etc.) şi a sfârşit prin a fi decepţionat de măştile puse de conducătorii revoluţiei asupra stării de fapt existente. Doritor de exil – din corp, din patrie, din timp, s-a pierdut pe vecie în valurile de la Neptun.

Ca un incest neconsumat, tot ce-am trăit mă arde încă.
Meduza pe un colţ de stîncă sub care valurile bat.

Lucia Hossu-Longin nu se dezminte. Produce documentare de intensitatea şi acurateţea celor de la posturile străine.  Păcat că la ora respectivă lumea de uita la ştiri de căcat şi telenovele.

Din turla ultimului gînd, scrutez reptilele blajine
cu ochi de sulf suind în mine încet de cine ştie cînd.

He’s like the wind…

patrickswayzeUn mic regret s-a cuibărit în sufletul celui care a descoperit melodiile anilor ’60 prin intermediul unui film de duzină cu dansatori care făcea parte din portofoliul obligatoriu al seducătorului din zorii anilor ’90.

Un zâmbet strâmb s-a ivit pe buza celui care-şi privea colegul de bancă, mare pasionat de surfing, povestind despre un film cu valuri şi adrenalină.

Un puls slab a străbătut corpul celui care aflase că fetele din şcoală au fost capabile, în sfârşit, să urmărească până la capăt un film cu fantome.

Atît.

Sursa foto

Cişmigiu & Comp… de Grigore Băjenaru

cismigiu&coMi-e foarte greu să scriu ceva despre această carte. Aş fi iremediabil lovit de subiectivitate. Pentru că îi simt fiecare pagină în minte…

Destinul a făcut ca eu să intru abia acum în posesia unei ediţii necenzurate, mult mai stufoase decât cea parcursă cu aviditate, de un număr necunoscut de ori, în timpul liceului. De aceea, prima (nouă) impresie a fost dată de paginile descoperite pentru prima dată, care vorbeau despre spiritul de întreprinzător, despre rege, religie şi România Mare.

În afară de asta, ar fi greu de explicat de ce îmi place. Poate pentru că descrie o existenţă şcolărească mai responsabilă, în care elevii erau deopotriva independenţi, curajoşi, fermecători, serioşi şi respectuoşi.  O atmosferă îmbogăţită de prezenţa unor profesori mai buni sau mai răi, dar întotdeauna monumente de pedagogie. Nimic nu pare să plictisească din descrierea asta, chiar dacă lipsesc fetele (in cele mai multe dintre capitole), muzica, alcoolul, gadgeturile electronice, maşinile şi hainele de firmă.

În esenţă, cartea asta este un manifest plin de senzaţii. Paşii care se aud foşnind pe aleile Cişmigiului. Răcoarea laptelui bătut de la buturugă. Privirile scrutătoare ale profesorilor imitaţi. Roşeaţa din obraji la compunerea de acrostihuri de amor. Câţi dintre noi putem apela la asemenea amintiri?

bajenaru clasa lui bajenaru

Stânga: autorul imediat după pensionare; Dreapta: celebra clasă descrisă în roman, la absolvirea din 1926. Sursa tuturor fotografiilor: Jurnalul Naţional.

P.S. Volumul conţine şi continuarea, “Bună dimineaţa, băieţi!”. Se simte amprenta barbară a regimului sub care a fost scrisă (prin anii ’60) şi tonul moralizator. Dar autorul a rămas acelaşi om simplu, care exultă la contactul cu oamenii de valoare.