Scurte de pe twitter… (1)

Cel mai adevărat tricou irlandez
Neo-zeelandezii vând fantome
Ce înseamnă să nu fii în pas cu tehnica
Bucureştiul nu s-a schimbat în 200 de ani
E momentul să vă cumpăraţi insule
Ceva absolut incredibil
Relaxare cu sunet
Poate că ar merita să-i dăm ce cere
Ce, numai noi să avem Cancan şi Click ?
Dacă nu spune dacă era la mână sau la picior, n-au făcut nimic
Reţetă pentru micul dejun
Cum trebuia să se termine Star Trek
Internetul nu va avea succes
Masaj erotic cu happy ending
Laxativ pentru creiere

Şocul cu vinovaţi la parter…

Nu ştiu alţii cum sunt, dar de când iarna şi-a intrat în drepturi şi până acum două-trei zile (când a dat semne că-şi  dă duhul), mă curentez în mod constant de clanţe şi întrerupătoare (nu şi de computer sau perifericele acestuia), creând scurte momente de panică amestecate cu haz nedisimulat din partea colegilor mei.

Prin urmare, am hotărât să investighez fenomenul. Ştiam deja că e vorba de o formă de atracţie electrostatică, căci n-am uitat niciodată experimentele cu rigla de plastic frecată de creştetul capului cu scopul de a ridica bucăţele de hârtie de pe masă. Şi nici conceptul de “om=baterie” propus de filmul Matrix.

Printre primele “experimente” de acest gen se numără cele realizate de locuitorii din Grecia Antică. Ei au frecat chihlimbar (în greacă, electron) de o bucată de blană şi au descoperit că acesta atrăgea apoi pene, particule de praf şi paie. Totuşi, au privit-o ca o curiozitate şi n-au insistat prea mult. Mai târziu, oamenii au văzut că şi alte materiale tind să se atragă în urma frecării: mătasea de sticlă şi parafină sau latexul de piele. Totul a devenit şi mai interesant după ce s-a descoperit că materialele identice se resping întotdeauna după frecare .

Din câte îmi mai amintesc eu, de la orele de fizică din liceu, Benjamin Franklin a făcut ceva cercetări în domeniul ăsta. El a ajuns la concluzia că există “un fluid” ce se deplasează între obiectele frecate, considerând că diferenţa de sarcină se datorează faptului că fluidul încercă să-şi recapete echilibrul existent anterior între cele două materiale. Mai târziu, se va descoperi că acest „fluid” este compus din bucăţi mici de materie, numite electroni. Electronii se deplasează în interiorul atomului şi-l pot părăsi (pentru a se alătura altui atom), dacă există o cantitate de energie suficient de mare pentru asta. Procesul de adăugare/îndepărtare a electronilor este ceea ce se întâmplă atunci când anumite combinaţii de materiale sunt frecate unele de celelalte.

Prin urmare, intenţionat sau nu, faptul că mă “frec” de atâtea lucruri (pulover, tastatură, mouse, birou etc.) mă face să mă transform într-un mic acumulator.

Bun, dar de ce păţesc asta numai iarna ?

Se pare că o păţesc mai mereu (ouch!), dar atunci când temperatura este crescută, aerul e mai puţin dens, iar hainele care să se frece cu aerul sunt considerabil mai puţine. Mai mult, se pare că sunt un caz fericit. Am citit despre persoane care s-au “curentat” de apa din cadă sau de procesorul calculatorului. Şi a doua variantă nu e chiar cea mai periculoasă. Cică ar exista riscuri şi la benzinărie. (Şi la apropierea dintre îndrăgostiţi… 😛 )

Până la urmă, am depistat şi vinovaţii principali. Ghetele. Mă izolau prea mult de pământ, în condiţiile în care eu (supra)vieţuiesc la birou într-un univers preponderent sintetic.  Aşa că am trecut pe adidaşi.

sursa foto

Mesaje de eroare sub formă de haiku…

The Web site you seek
Cannot be located, but
Countless more exist.

Chaos reigns within.
Reflect, repent, and reboot.
Order shall return.

Program aborting:
Close all that you have worked on.
You ask far too much.

Yesterday it worked.
Today it is not working.
Windows is like that.

A crash reduces
Your expensive computer
To a simple stone.

You step in the stream,
But the water has moved on.
This page is not here.

Having been erased,
The document you’re seeking
Must now be retyped.

Serious error.
All shortcuts have disappeared.
Screen. Mind. Both are blank.

Trei aberaţii din anul de graţie 2010…

Un nene care apare de zor la OTV şi se dă economist cu ştate vechi, propune o lege de despăgubire a poporului. Câte 20.000 de euro de căciulă. Haideţi, cine se bagă ? 😀

Copiii nu mai ştiu să facă oameni de zăpadă, că nu mai e cool. De sanie ce să mai vorbim, că nu e X7. Aşa că… se ridică de la computer şi sar de pe blocuri. Dacă-l prindeam întreg după aşa ceva, îl băteam eu de-i rupeam ceva. (UPDATE: Se pare că indivizii sunt ruşi. Deci nu suntem departe.)

În sfârşit, Dan Puric, acest apostol neterminat al neamului, rosteşte câteva fraze halucinante de care ar fi o glumă să şi faci “băşcălie”… Umorul românesc este de cea mai bună calitate. El are o substanţă creştină, nu răneşte. Nu are nicio legatură cu băşcălia, care este copilul ateismului. Umorul îţi arată înca o realitate paralelă, ca în fizica cuantică. Cred că el are o radacină dacică, acel râs în faţa morţii, pe care nu l-am întâlnit la alte popoare. Deci… Gigi Becali meets Pavel Coruţ, ca să zic aşa…

Ah, da… Şi ninge. Singura aberaţie pozitivă într-o lume de aberanţi.

Două bijuterii…

Un interviu cu Radu Beligan în Gazeta Sporturilor…

“Societatea românească, în ansamblu, nu doar sportul, se complace în situaţia de a bălti în vorbă şi miştocăreală, în loc să fie preocupată de seriozitate, onestitate, competenţă, performanţă reală.”

Şi primul CD al unei colecţii despre excelenţă…  “Fluture în lesă de aur”.

“Pentru mine cuvântul scris este un supliment de semn. Mi-e frică dintotdeauna şi mereu ca atunci când ne vedem peste scena teatrului să vă fac să întelegeţi cât de mult vă iubesc.” Mircea Albulescu.

Mi-am luat internet mobil gratuit de la RDS…

De fapt, ideea era să mă pricopsesc cu telefonul mobil aferent celui fix, dar nu mai aveau. Explicaţia oficială: “Vin puţine şi se dau ca pâinea caldă”. Adică… ei încheie mai multe contracte decât au aparate.

În fine. Dacă tot nu mi-a ieşit pasienţa, am zis să întreb de modemul USB gratuit, care se acordă abonaţilor cu Cablelink 2 sau Fiberlink 2. Şi am pus mâna pe ultimul disponibil.

Instalarea se face foarte uşor. Singurul lucru care m-a “speriat” niţel a fost softul cu semne chinezeşti, dar e Huawei, nu ? Acum să nu vă închipuiţi că merge senzaţional. Am descărcat cu magnifica viteză de 25 kb/s, în condiţiile în care eram în “perioada” de 7,2 Gb, nu în cea de limitare la 128 kb, care începe după contorizarea unui trafic de 3 GB. Dar m-am gândit că n-am ce pierde la afacerea asta. Nu m-a costat decât câteva semnături pe un act adiţional.

Până la urmă, am reuşit să văd în condiţii bune un filmuleţ pe YouTube şi am încărcat relativ repede nişte site-uri de sport pline de reclame. Deci se poate.