De ce cartierele Bucureştiului se numesc…

(primită pe mail…)

Balta Albă – Aici se afla o groapă de var unde, în vremea lui Caragea, se topeau cadavrele ciumaţilor. Când ploua, locul devenea o baltă. Albă.

Băneasa – Nevasta banului. În cazul de faţă, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.

Berceni – Francisc Rákóczi al II-lea pleacă la turci (nici el, nici turcii nu se înţelegeau cu habsburgii, iar asta îi făceau prieteni). La fel procedează şi o parte din apropiaţii lui Rákóczi. Mai exact, o ceată de husari conduşi de groful Miklós Bercsényi. Nu ştiu dacă au stat doar ca să-şi tragă sufletul ori s-au oprit de tot, cert este că, undeva la sud de Bucureşti, husarii Berceni au luat o pauză.

Colentina – Probabil e doar o legendă (asemănătoare cu legenda numelui Bucureştilor). Astfel, Colentina vine de la “colea-n-tină” – cu referire la locul băltit unde Matei Basarab i-ar fi învins pe turci într-o bătălie. O vreme s-a numit şi “Olintina”

Cotroceni – Numele îi vine de la “a cotroci”, “cei care “cotrocesc”. Un vechi regionalism, care înseamnă “a cotrobăi”, “a scotoci”, “a scormoni”.

Crângaşi – Etimologia este evidentă. Cândva, aici era o prelungire din Codrul Vlăsiei – un crâng. Aici trăiau, normal, crangaşii.

Dămăroaia – Această moşie parcelată a aparţinut boieroaicei Maria Damaris.

Dealul Spirii – După numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea şi “Spirea”), care a ridicat în 1765 pe Dealul Lupeştilor o biserică (Spirea Veche)

Dristor – Vine de la breasla piuarilor care şi-au avut satul în această parte a Bucureştilor. A fost aşezarea meşterilor piuari care se numeau “dârstari”, “dârsta fiind piua din piatră folosită la fabricarea postavului şi dimiei. Piuarii fabricau “dârste” şi pentru sutele de mori de pe cursul Dâmboviţei, care, timp de sute de ani, au fost prezenţe cotidiene, de mare relevanţă economică, pentru târgul Bucureştilor.

Drumul Taberei – Tudor Vladimirescu a intrat în Bucureşti pe la vest în anul 1821 şi şi-a aşezat aici tabăra de panduri.

Ferentari – Paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinată origine a numelui: vine din latină. “Ferentarius” era un soldat din infanteria uşoară a legiunilor romane. După unele opinii, aici s-ar fi aflat câmpul de exerciţii al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul

Floreasca – După numele boierilor care au stăpânit locurile respective: Floreştii

Ghencea – Din turcă vine. Pe vremea fanarioţilor, Ghenci-aga era şeful arnăuţilor din garda domnească. Aici s-a ridicat o biserică. Biserica era a Ghencei.

Giuleşti – Era o proprietate boierească, a Juleştilor

Lipscani – În slavă, Lipsk, Lipsko înseamnă “locul cu tei”. Acest “loc cu tei” este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniţi în Bucureşti cu lucruri aduse de la târgul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.

Militari – În secolul 19, aici era zonă de instrucţie militară, probabil şi o garnizoană. O vreme a funcţionat aici “Pirotehnia Armatei”.

Pantelimon – Îşi ia numele după Mănăstirea Sf. Pantelimon. În greacă, “pan” înseamnă “tot” şi “eleimon” înseamnă milă. Panteleimon = “cel milostiv, întreg-milostivul”.

Rahova – Numele e relativ nou şi vine de la Calea Rahovei, una dintre cele cinci artere botezate în secolul 19, spre aducere aminte a Războiului de Independenţă: Calea Griviţei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei şi Calea Dorobanţilor.

Sălajan – Un nume şi mai nou. Nu vine de la Sălaj, ci de la Leon Szilaghi, cunoscut şi sub numele de Leontin Sălăjan.

Titan – Îsi ia numele de la fabrica de ciment “Titan”, construită la începutul secolului XX.

Vitan – De la D. Papazoglu aflăm ce-i acela un “vitan”: “În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păşciunea.”

De ce România n-ar fi reacţionat decent…

Pentru că deruta în care ne ducem zilele n-a făcut decât să ne cultive vrajba acumulată în anii de comunism. Dacă s-ar pune în discuţie o ipotetică prăbuşire aviatică ce-ar duce la moartea liderilor ţării, am scoate o hârtie şi un creion şi am întocmi lista victimelor. Pentru că nici ei nu ne-au impus respectul, nici noi nu l-am cerut.

Pentru că am fi exploata slinos aşa-zisa noastră “credinţă strămoşească”. Ne-am bate ca la uşa cortului să atingem sicriele, într-o aglomerare cu consistenţă gelatinoasă, asemănătoare celor formate la biserici, în zile de sărbătoare creştină. În urmă, ar rămâne câţiva pensionari sufocaţi de entuziasm şi de semeni, precum şi multe deşeuri.

Pentru că n-ar trece nicio oră până când am începe să ne ciorovăim pe posturile rămase libere. S-a mai întâmplat odată, într-un apus de decembrie şi de istorie. Într-o ţară pe care iubim s-o condamnăm, pentru că ne simţim tot mai puţin condamnaţi s-o iubim…

P.S. Se pare, totuşi, că panta descrescătoare pe care intrase popularitatea lui Kaczinsky în ultima vreme a început să zgândăre pe la colţurile solidarităţii poloneze. Nu toată lumea e foarte încântată că va fi înmormântat lângă regii Poloniei.

Pe vremea copilăriei mele li se spunea „artişti”…

O amintire minunată cu regretatul Dem Rădulescu, via Moshe & Mordechai

“Oamenii au plătit să îl vadă pe Dem Rădulescu, nu un golan. Şi trebuiesc trataţi cu respect. Că spectatorul simte dacă îl respecţi şi te respectă şi el.”

“Uită-te la Marinuş Moraru, uită-te la minunea asta de om. Când îl vezi şi asculţi îţi e teamă să râzi, că ai putea acoperi cu hăhăitul tău ceva din ce are el de spus. Un prost spunea că Marinuş reuşeşte să obţină efect comic cu o mare economie de mijloace. O prostie! Nu ştie ăla ce risipă de suflet face dragul de Marinuş.”

“Dragă, sunt două lucruri la care, dacă eşti zdravăn la cap, te ridici în picioare! Când cântă imnul ţării tale şi când joacă maestrul Beligan.

Iluzia unei autonomii

Dincolo de faptul că un partid reprezentând minorităţi a ajuns să dea vicepremierul ţării, pe criteriul “ieşirii la numărătoare în parlament”, ceea ce vor băieţii ăştia, aflaţi dintr-un accident istoric în majoritate în două judeţe şi în proporţii semnificative în alte câteva, este absolut imposibil. Chiar fără să amintim nimic despre constituţie…

În primul rând, pentru că Transilvania este românească, chiar dacă a fost civilizată de unguri, austrieci şi saşi. Recensămintele dovedesc asta, la fel şi numărul de români care a susţinut Unirea din 1918, precum şi salvarea acestui pământ din mâinile hitleriştilor, chiar cu preţul pierderii Basarabiei. Aici au luptat până la moarte dacii şi tot aici s-au născut rebelii istoriei noastre.

În al doilea rând, maghiarii au mai multe privilegii ca cetăţeni români de etnie străină, decât în calitate de cetăţeni ai Ungariei. Uniţi de limbă şi idealuri, pot dezvolta afaceri la nivel local, care să le aducă infinit mai multă prosperitate.

În al treilea rând, un referendum ar avea şanse minime de izbândă. Ar trezi pasiuni tulburătoare, care, altminteri, se exprimă relativ reţinut doar în rândul spectatorilor de fotbal sau telespectatorilor de talkshow-uri. Citat dintr-un ardelean, preluat prin intermediari: “Dacă ungurii intră azi în Transilvania, mâine bem bere la Budapesta…”

Desigur, mai există şi ipoteza unei manipulări mediatice, care să atragă simpatii faţă de noul partid al independenţilor, cu ale căror voturi se poate face vânt UDMR-ului din parlament…

Scurte de pe twitter (2)

Fata asta m-a speriat rău
Un suflet mare…
Things you don’t say to your wife
Personajele din Avatar contestă Oscarul
Cadou de Paşte
Cum se naşte o focă
Pilula e prea mare
Soluţia la traficul din Bucureşti
Uite cine făcea găuri negre…
Snowball rocks !
Oi fi tu american, dar respecţi procedurile, ce naiba!…
Cameron îşi felicită fosta soţie
Comparaţie între Chile şi România