May 21

Călătorind în “zona de dor”…

Stând aşa noi şi meditând, în timp ce doina ne purta la deal, pe picior de plai şi ne arunca în gură de rai ca într-o prăpastie, găsit-am schemă frumoasă de proiect didactic şi făcut-am legământ întru dimensiunea ontologică românească pentru dreptul la partea noastră de cer…

Acum înţelegeţi de ce copiii se joacă pe mobile în timpul orelor de română ? 😀

(Ca de obicei, clic pe poză pentru mărire şi adâncă satisfacere a simţurilor…)

February 23

Am întâlnit şi consultanţi misogini…

Stau eu aşa, ca om de la promovare a unei firme cu oarece renume în consultanţă, şi observ cât de plăcută e atmosfera în biroul meu, cum toate colegele mele muncesc şi comunică de la excelent în sus, după ce au băgat în unitatea de CD un disc tematic despre copii, bijuterii sau realizarea săpunului, după caz. Pentru că, nu-i aşa, fetele şi femeile astea pot fi satisfăcute cu atât de puţin. Mai mult, sunt convins că orice CD în plus le va face să uite orice injurie masculină sau neplată de ore suplimentare la patron.

Mi-am făcut şi o pagină web cu chestia asta şi am trimis adresa tuturor contactelor din baza de date, folosindu-mă nedisimulat de numele companiei mele.

Presupun că indivizii ăştia au impresia ca managerii sunt exclusiv bărbaţi, nu ?

(Ce prostie întreb şi eu, normal că sunt bărbaţi, altfel se numeau “manageroaice” !)

February 10

Cândva, în preajma unei eclipse…

Acum 13 ani, într-o vară de studenţie feroce, am petrecut o lună într-o agenţie de presă. La secţia de sport, căci visele mele de atunci includeau şi o carieră în domeniul cu pricina. Nu mă aşteptam la mare lucru, date fiind experienţele anterioare din stagiile de practică, ce se desfăşurau mai mult sau mai puţin, pe principiul “oricum nu te băgăm în seamă, vino la sfârşitul perioadei să-ţi vizăm hârtia”.

Dar atunci, planetele s-au aliniat altfel pentru mine. Am fost băgat în seamă de cineva care lucrează acolo şi azi, ţinând aceleaşi frâie ale informaţiilor sportive. Mi-a dat voie să umblu pe computer (ce-i drept, unul dotat cu Windows 3.11, căci Win95 n-avea decât şeful) şi m-a pus să traduc ştiri din limbile franceză şi engleză. El şi ai săi au avut răbdare să se oprească o secundă din goana spre limitele de predare ale fluxurilor de ştiri pentru a-mi suporta stângăciile inerente şi emoţiile inexplicabile.

A fost una dintre puţinele ocazii în care m-am simţit în largul meu în lumea presei. Motivele pentru care n-am continuat sunt pur subiective şi nu-şi au rostul aici. Dar acum, când oamenii aceia împlinesc 20 de ani de activitate, vreau să le mulţumesc pentru ceea ce au făcut atunci, pentru că au pus o cărămidă la greaua construcţie a încrederii mele în forţele proprii.

Şi mai vreau să le cer scuze “colegilor” mei de conjunctură de atunci pentru faptul că mi-am luat o zi liberă cu ocazia eclipsei din 11 august.  În ziua aceea, am avut pentru prima dată senzaţia că chiulesc de la serviciu…

Sursă foto: mediafax.ro

November 29

Portretul-robot al spectatorului de la finala Europa League

UPDATE: Dat fiind faptul că au fost comandate deja foarte multe bilete, iar cele mai scumpe s-au epuizat deja, mi se pare evident că persoana descrisă mai jos este cât se poate de departe de pamflet şi cât se poate de aproape de realitate.

În primul rând, trebuie să fie o persoană cu card. Înalţii oficiali de la FRF nu permit celor cărora patronii le dau banii în mână să fie prezenţi pe un stadion pentru care au plătit impozite cu cârca.

În al doilea rând, trebuie să fie dispus să accepte locuri oriunde, mai ales dacă alege biletele de 150 de lei. Nu e loc, deci, de sentimentali care ţin cu dinţii de scaunul lor din tribună.

În al treilea rând, trebuie să fie bărbat cu experienţa mersului la curve, deşi eu n-am auzit încă să plăteşti în noiembrie şi să ţi se furnizeze produsul în aprilie (deh, n-oi fi atins gradul de sofisticare necesar pentru asta). Probabil că federalii îşi asigură în acest fel porcul de Crăciun, în condiţiile în care oricum muia şi-o iau pe gratis.

Nu în ultimul rând, trebuie neapărat să fie o persoană sănătoasă.  În caz de deces, biletul tot imprimat cu numele lui rămâne şi mă îndoiesc că moştenitorii vor intra cu certificat de deces. (Apropo, cum puii mei să vii cu certificatul de naştere  al copilului, când respectiva hârtie e un ditamai A4?)

P.S. Ameninţaţi cu faptul că nu se vor mai putea procura bilete din restul disponibile, mă gândesc că cea mai mare ironie a sorţii (din păcate, imposibil de realizat) ar fi ca finala să se joace între Steaua şi Vaslui. 😀

October 19

Intuiţie hollywoodiană remarcabilă

Anul viitor, când sunt alegeri atât în SUA, cât şi în ţărişoara noastră, producătorii de film americani au rezonat cu conceptele politice dâmboviţene, propunând două filme despre Albă ca Zăpada.

Primul este “Alba ca Zăpada si vânătorul“, care îi oferă un rol mai extins Vânătorului (Băse ?). Regina cea Rea (aşteptăm propuneri) îi ordonă acestuia s-o ducă pe Albă ca Zăpada în pădure şi s-o omoare, dar acesta îi dă drumul. Nu ia această atitudine din dragoste, acţionând mai degrabă ca un mentor (sic!), care o învaţă pe Albă ca Zăpada să lupte şi să supravieţuiască.

Al doilea n-a primit un titlul oficial, dar abordează basmul din perspectiva piticilor. Personajele pozitive îşi revendică regatul distrus. Aici e clar: piticii sunt conduşi de Boc, care are o anvergură pe măsură şi care, evident, are impresia că “regatul” (pardon, că aştia nu sunt cu regele) e distrus de intrigi de palat (al parlamentului) şi emisiuni de televiziune.

Sau poate nouă ne-a fost rezervat alt scenariu… la un film la fel de prost, fără îndoială.

May 25

Doar 25 de cuvinte…

Din când în când, mai primesc pe mail şi chestii interesante. (Ceea ce e minunat, având în vedere că tot acolo primesc şi materiale de lucru :D) Există un site în Marea Britanie care a dat tonul unui joc printre iubitorii de cărţi, propunându-le să rezume opere celebre în maximum 25 de cuvinte. Iată câteva exemple. (Ce-i drept, n-am verificat dacă şi traducerile respectă numărul de cuvinte.)

“Trei surori” de Anton Pavlovici Cehov (ştiu, asta e o piesă de teatru…): “Trei surori din Rusia se hotărăsc să plece la Moscova. Nu se duc.”

“Biblia”: “Capitol introductiv bun. Personajul principal intră în scenă pe la jumătate, dar moare devreme. Nişte porunci de bun-simţ (niţel învechite, totuşi). Sfârşit cutremurător. Cam prea deschisă la interpretări.”

“Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen: “O femeie cu principii înalte, care nu e aşa superficială încât să cedeze banilor şi farmecului fizic, îl alege tot pe tipul mişto şi sexy.”

“În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust: “Tipul se trezeşte, mănancă o prăjitură, se gândeste la fel de fel de chestii şi se face scriitor.”

“Ferma animalelor” de George Orwell: “Zoofilia şi politica sunt totuna. Undeva, pe la mijloc, se petrece ceva nasol.”

“Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald: “Aceasta este o poveste despre efectele banilor. Nu sunt buni.”

“Tess d’Urberville” de Thomas Hardy: “O gagică mişto de la ţară se cuplează cu un derbedeu. Tatăl ei e nervos. E prea vesel ? Bine, mai pun un bebeluş mort şi o crimă. Stonehenge. Spânzurătoare.”

“Odiseea”: “Un tip se chinuieşte zece ani să se întoarcă la soţia lui, de la un război dus pentru o femeie. Soţia e neobişnuit de înţelegătoare.”

“Infernul” de Dante: “Coborâm. Parter – pagini, filozofi, oameni fără noroc. Subsol – nişte declasaţi. Sub-subsol – nişte ticăloşi ordinari. Sub-sub-subsol – nişte ticăloşi de cea mai joasă speţă. Ultimul nivel – toată lumea jos ! Liftul de acolo urcă.”

“Aşteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett: “Nu se întâmplă nimic. Chiar de două ori.”

“Cold Mountain” de Charles Frazier: “Tipul merge pe jos 750 de kilometri pentru o tăvăleală în fân cu gagica lui.”

“Războiul lumilor” de H.G. Wells: “Marţienii ne bat de ne sună apa-n cap, dar răcesc şi mor.”

“Oameni şi şoareci” – John Steinbeck: “Doi tipi. Unul nu e sănătos la cap. E simpatic, dar puternic. Omoară o femeie. Apoi, e ucis de cel mai bun prieten al lui. Sfârşit.”

“Moby Dick” – Herman Melville: “Căpitanul Ahab urmăreşte nebuneşte o balenă albă, supravegheat de un homosexual pe nume Ishmael.”

“Madame Bovary” – Gustave Flaubert: “Oare iarba o fi mai verde pe lumea cealaltă ? Trebuie să fie… Ba nu, nu e. E vremea să mor.”

“Robinson Crusoe” – Daniel Defoe: “E nasol să fii al doilea la părinţi, dar şi mai nasol să ajungi pe o insulă pustie, să construieşti tot felul de chestii şi să înveţi un băştinaş să vorbească engleza.”

“Magicianul” – John Fowles: “Un tip ucide 85 de greci. Asta-l face s-o ia razna. Răpeşte un tânăr şi-l scoate din minţi cu ajutorul culturii greceşti. Nazişti şi penisuri.”

“Pendulul lui Foucault” – Umberto Eco: “Trei indivizi devin obsedaţi şi mor încercând să dovedească faptul că teoriile conspiraţiei sunt noul opium pentru mase.”

Ultima nu putea fi decât o replică a lui Woody Allen: “Război şi pace”: “E despre Rusia.”

March 25

Duminică, gândiţi-vă la insecte, golf, cărbuni şi… lumânări

Pentru că ele sunt motivele mai mult sau mai puţin neoficiale pentru care dăm ora înainte (acum) şi înapoi (la final de octombrie).

În anul de graţie 1784, Benjamin Franklin a trimis o anonimă ziarului “Journal de Paris”, în care lua în derâdere “prostul obicei” al parizienilor de a dormi până târziu. Textul respectiv conţinea o glumă care azi s-a transformat în realitate şi anume că locuitorii capitalei franceze dădeau ceasurile înainte ca să nu stea treji pe timp de noapte, cu scopul de a economisi lumânări.

Aproximativ o sută de ani mai târziu, George Vernon Hudson trăia în Noua Zeelandă şi lucra ca poştaş. Însă făcuse o pasiune pentru studiul insectelor (presupun că a omorât odată un gândac şi a ieşit la iveală ontomologul din el). Dar nu avea destul timp s-o facă, dat fiind că întunericul punea rapid stăpânire pe timpul său liber. După calcule complicate, a ajuns la concluzia că mutarea orei cu două unităţi în faţă nu afecta în niciun fel distribuirea corespondenţei, aşa că a mers “cu jalba în proţap” (a se citi “o propunere de două pagini”) la autorităţi. N-a avut prea mult succes, dar a “instigat” ideea în noi…

După ceva vreme, un britanic a avut aceeaşi idee năstruşnică (fără să fi auzit de poştaşul de peste mări şi ţări), plecând de la ipoteza că vara pierdem prea multă vreme dormind. Unii spun că nu putea să joace golf după pofta inimii – evident, atunci nu exista nocturnă. Explicaţia lui e că economia britanică pierdea enorm din cauza folosirii inutile a luminii artificiale. Începând de la vârsta de 51 de ani, s-a dedicat complet acestei cauze, propunând adăugarea a câte 20 de minute în patru duminici de aprilie şi scăderea aceloraşi minute din patru duminici de octombrie. A reuşit să introducă o propunere legislativă în parlament, dar s-a stins din viaţă tot pe “ora de iarnă”.

Desigur, rigizii legiutori din Londra n-au apreciat ideile, aşa că ele au fost preluate de inamicul lor tradiţional, Germania, care dorea să facă niscaiva economie la cărbune în perioada Primului Război Mondial pentru a obţine un avantaj. Din păcate pentru ei, majoritatea naţiunilor europene, plus SUA şi nou-născutul “gigant” URSS au copiat rapid “mişcarea”.

Ceea ce nu înseamnă că toată lumea se închină “zeului-ceas”… De aceea, încheiem povestirea puternic ancoraţi în statistica vizuală. Adică… venim cu o hartă. Cei albaştri schimbă ora în weekendul ăsta, cei roşii n-au făcut-o niciodată, cei portocalii n-o mai fac ca pe timpuri…