April 26

Contribuţia mea la credinţa poporului român

Sâmbătă seară, când, ca tot stăpânul de câini responsabil, mi-am scos tovarăşul canin la tradiţionala plimbărică de la ora 23.00 (22.30 în serile de Liga Campionilor :D), mai aveam puţin şi apăram patrupedul de invazia concetăţenilor cu lumânări pregătite de ardere, care pe jos, care în bolizi pe patru roţi ce goneau sub oblăduirea patrulei de poliţie, care pusese girofarul blând în contratimp cu luna.

Şi tot mergând noi aşa, unul amuşinând la rădăcini de tufişuri, altul pierdut cu gândul la perna care-l aştepta acasă, ne întâlnim cu un grup de oameni, bunăoară nou-veniţi prin cartier sau paraşutaţi de altundeva, buni creştini de altfel, care nu ştiau scurtătura spre biserică.

“Pe unde trebuie s-o luăm ?”, am fost abordat, în ciuda dezinteresului pe care-l afişam şi a “fiarei” care-mi completa lesa.

“Cum adică ?”, am întrebat eu. “Spre biserică, fireşte”, au continuat ei.

“Prima la stânga, fireşte”, le-am ţinut isonul, lipsit de ifos. Dar radios, pesemne, că sigur mi s-a citit sictirul de pe faţă în plină noapte. Altfel, nu-mi explic cum au dispărut pe cât de repede apăruseră.

A doua zi dimineaţă, cartierul era mai mort decât în nopţile de iarnă.

March 23

De ce nu-mi voi desfunda sifonul de la baie…

Pentru că nu sunt român, de aia. Compatrioţii mei, şcoliţi la cursurile multilateral-dezvoltării, dau naştere la monştri precum Monica Tatoiu sau vărul bun la toate. Ei ştiu să monteze lămpi şi butucuri de uşi, să dea găuri în perete şi să introducă şi niscaiva şuruburi cu dibluri în ele (vedeţi, aşadar, că stăpânesc cât de cât “terminologia”…), să repare maşini de tot felul, să zugrăvească, să aleagă cel mai bun “11” pentru echipa naţională… N-am întrebat, dar sigur fac şi pagini de web. Cam ca în medicina de familie

În timpul ăsta, eu m-am bucurat sincer când am reuşit să curăţ filtrul de la robinet, urmare firească a depunerilor pietroase de după oprirea apei. Dar e de ajuns. Mă rezum la schimbatul becurilor şi la prepararea celei mai bestiale omlete din lume.

March 22

Lucruri care nu ne interesează… dar ne consumă.

Televizorul din camera bunicii stă insistent pe “divorţul anului” (sintagmă la fel de stupidă ca cea de “nuntă a anului” în cazul prinţului britanic, căci nunta şi divorţul în sine sunt evenimente extrem de personale). Între două temeri de cutremur/explozie nucleară şi trei droburi de sare (neapărat iodată), colegii de serviciu dezbat demascarea lui Severin. Eu petrec câteva zeci de minute la volan şi, deşi nu mă gândesc nici la garsoniera lui Ducu Bertzi, nici la alegerea lui “Garcea” ca preşedinte al unuia dintre minusculele şi pseudoinexistentele partide ecologice, sucesc gâtul neuronilor cu sprijinul necontenit al analfabeţilor colegi de trafic. (Da, ştiu că neuronii n-au gât !).

În tot acest timp, o turturică ce se zgribuleşte în ultimii aburi ai iernii îngână în surdină: “Da’ pe la vămi ce se mai aude ?”

P.S. Bah şi mai lăsaţi dracului lacrimile pentru Japonia. Ţara aia o să fie gata înainte ca drumarii să astupe gropile de pe str. Avrig. (Cunoscătorii ştiu ce zic !)

March 2

Şcolile distrug creativitatea…

Aseară, în timp ce copiam pentru fiica mea un text de trei paragrafe, care forma un “măreţ proiect” la limba franceză – text creat acum trei luni şi livrat în versiunile: brut, corectat, cu fotografii şi separat, text plus fotografii… pe care n-a fost niciodată solicitată să-l citească în clasă, nu s-a interesat nimeni de unde ştie relativ multe cuvinte noi şi aşa mai departe  – mi-am adus aminte de această prezentare a lui Sir Ken Robinson (are şi subtitrare în română, dacă selectaţi), în care acesta argumentează că avem “un sistem de educaţie modelat după interesele și imaginea epocii industriale, organizat asemeni liniilor de producție”. (Apropo, mai ţineţi minte imaginile din “The Wall” ?)

February 20

O lovitură mediatică, aş spune…

Am fost sigur că aşa va fi din momentul în care toţi membrii familiei noastre au vizionat asta împreună. (Însuşi câinele ne privea cu stupoare stând pe aceeaşi canapea, dat fiind că gusturile noastre în materie de televiziune sunt sensibil diferite.)

Probabil că explicaţia constă în caracterul de “surpriză”, de “nou” al programului, în faptul că poţi râde sau rămâne uimit (cale de mijloc n-a prea existat, dar, dacă a fost, a avut o uşoară tentă de amuzament). S-a construit pe un segment de public format de “Dansez pentru tine” (un program de o valoare infinit mai redusă), peste care s-a suprapus rezonabila carismă a prezentatorilor şi a juraţilor.

Cum însăşi faptul că am rezistat atât de mult la o emisiune reprezintă un eveniment pentru mine, îngăduiţi-mi să-mi permit şi un top 3 “buni şi răi”.

Ce mi-a plăcut:

1. Narcis Iustin Ianau. Pentru că talentul nativ nu trebuie să devină infirmitate doar pentru că trupul ţi-e fragil şi mama plecată peste mări şi ţări…

2. Medea Felina. Pentru că îndeplinirea unui vis poate fi uneori doar la un dans la bară distanţă…

3. Viorica şi Emil Luca. Nu atât pentru moment în sine, cât pentru agilitatea şi stilul mucalit al soţului. Bine, că şi doamna s-o învârtit admirabil…

Ce mi s-a părut stupid:

1. Dance Fiction Crew. Mă rog, au păstrat doar varianta cu trei indivizi, nu cu cinci. Dar e foarte clar că doar unul ştie cu se mânâncă “break dance-ul”, restul sunt aduşi ca amici de pahar…

2. Nicolae Giurgea. Un exemplu minunat de prostie şi insistenţă. Ce-i drept, omul avea un “tremolo” pe cinste.

3. Fraţii Păunescu. Prima dată am crezut că l-au clonat pe Nicholas Cage şi au pus ambele exemplare să cânte într-un restaurant românesc din anii ’80. Dansul a fost bomboana de pe tort colivă.

P.S. Nu, n-am uitat de “veveriţele vesele“, da’ eu nu prea apreciez apetitul societăţii actuale pentru gesturi şocante…

January 20

Dragul meu Apollo…

…îţi urez ca lăbuţele să te ducă mereu pe calea cea bună, fie soare sau furtună,să arăţi mereu atât de imperial, să găseşti echilibrul în compania celor pe care îi iubeşti, să te distrezi cât mai mult înainte ca cineva să te oprească, să ai mereu timp de un pui de somn, să întâlneşti oameni şi câini interesanţi şi să ai mereu oase mari de ros.

Îţi mulţumesc că-mi arăţi zilnic ce înseamnă dragostea necondiţionată şi că mi-ai îmbogăţit sufletul adeseori hăituit de probleme cu o iubire de care nu mă credeam capabil.

La mulţi ani !

P.S. Mă bucur să văd că mai scrii şi tu pe blog. Şi eu am o surpriză muzicală pentru tine.

January 3

Poate că ar trebui să începem anul…

…prin a ne întreba de ce stăm pe loc de 30 de ani. Ce ne-a lipsit: spiritul de întreprinzător ? disciplina de muncă şi viaţă ? un set de valori morale ? sau o educaţie corespunzătoare ?

Graficul la care duce linkul de mai sus arată durata de viaţă şi venitul ţărilor de pe întreaga planetă. Selectaţi “România” în lista din dreapta şi veţi vedea cum a decurs “călătoria” noastră din ultimii două sute de ani. Un film explicativ aveţi aici.

December 8

De ce n-am mai scris. La perfect compus spre prezent…

Animalul social a reuşit pentru câteva săptămâni să ia faţa celui virtual, sfidând orice scenariu distopic despre o eventuală însingurare a mea în lumea pixelilor şi biţilor. Subiectele s-au perindat prin mintea lui, dar le-a făcut vânt cu gesturi deloc învinuite de nesiguranţă.

Între timp, animalul cu pricina a descoperit câteva adevăruri personale, despre care speră că-l vor recupera atât pentru societate, cât şi pentru firavul grup de cititori ai blogului:

– nu e mare lucru să faci şcoala de şoferi şi să iei carnetul, dar e al naibii de important să nu te comporţi ca un idiot în trafic.
– în schimb, e mare lucru să dormi mai multe de patru-cinci ore pe noapte şi să ai, în măsura posibilităţilor, timp de… nimic.
– e foarte simplu să ignori momentele stresante de la lucru, câtă vreme te uiţi la un câine şi, în loc să gândeşti, pur şi simplu… eşti.
– e îngrozitor să ai lipsă de inspiraţie, să fii nemulţumit de ceea ce faci, să te pierzi în amănunte meschine, care le eclipsează pe cele care contează.
– e o mare porcărie managementul timpului, pentru că-ţi dă impresia că timpul există şi că mai poate fi şi controlat.
– e incredibil cât de mult îţi lipseşte o fiinţă pe care nu mai ai putinţă s-o ştii undeva, în lume, aproape ignorată.
– e trist cât de uşor poţi să arunci cu vorbe pe care nu prea mai ai cum să le întorci din regret.

Bine v-am regăsit !

August 25

Cum să alegi între hoţie şi prostie ?

S-a vorbit atât de mult despre bătaia de joc numită  OUG 58, ajungându-se până la propuneri de protest, miting sau grevă fiscală. Din postura unei persoane care e plătită pe contracte de cesiune a drepturilor de autor (DA), pe lângă carte de muncă, aş putea spune că la noi nu legea în sine constituie problema (dacă e, oricum face obiectul altei discuţii), ci modul alambicat şi înjositor în care ea este aplicată.

Normele metodologice au fost publicate prea târziu. Mai mult, formularele de la CNPAS şi ANOFM au aparut online abia ieri-azi (iar cei de la casa de sanatate se mai gandesc ce si cum). Asta în condiţiile în care, dată fiind situaţia extrem de instabilă din legislaţia economică, instituţiile cu pricina sunt şi-aşa luate cu asalt în ultimele zile de reprezentanţii firmelor. Nu ştiu ce părere au oamenii ăştia despre noi, dar eu bănuiesc că majoritatea celor ce au contracte DA (nu mă refer la şoferii, contabilii şi îngrijitorii plătiţi aşa) prezintă trei caracteristici de bază: 1. folosesc mult Internetul; 2. nu se pricep la subtilităţi financiare şi 3. nu au timp să alerge de colo-colo, cu hârtii în mână. (Aş mai adăuga, în cazul subsemnatului,  faptul că valoarea hârtiei, copiilor xerox, transportului, dar şi a timpului pierdut acolo depăşeşte pe alocuri, dacă nu valoarea venitului net obţinut, cu siguranţă suma datorată la stat.)

În concluzie, ai de ales între a fi prost (umplând la refuz holurile instituţiilor respective sau, după caz, oficiile poştale) şi a fi hoţ (adică a te sustrage voluntar de la plata respectivelor impozite).

P.S. Nu poate să nu-mi crească inima atunci când văd, ascult şi citesc despre o categorie distinctă de oameni, formată din cei care au votat aiurea iarna trecută şi care acum se simt revoltaţi.

P.P.S. Rămâne cum am stabilit cu capra aia a vecinului. Argumentele din comentariile de pretutindeni sunt cele clasice: schimbă programul dacă nu-ţi convine (“mai bine ar fi să pleci din România, daca tot eşti aşa de nemulţumit”), trebuie să plăteşti, hoţule ! (“tu, care faci o şmecherie cu firma X şi esti PFA, de ce să nu le plăteşti?”) sau vorbeşte cu angajatorul tău, care SIGUR se va repezi să te asculte (“de fapt, eşti plătit pe drepturi de autor pentru a nu plăti contribuţiile la stat pentru salariul real”). Ce chestie, nu ştiam că m-am îmbogăţit din câteva sute de lei câştigate pe lună în felul ăsta…