Cantitate şi formă, în loc de calitate şi fond

03012009110 Chestia din stânga stă scrisă pe dosul unei foi de hârtie, care descrie, în termeni seci, sarcinile pe care le are de îndeplinit femeia de serviciu a blocului nostru. Se vede treaba că ea nu-şi merită salariul (destul de mare, în opinia unora) decât dacă munceşte un număr de ore, nu dacă spală cu succes liftul plin de scuipat sau dacă eliberează în mod regulat pubelele blocate de nesimţiţi.

Pentru că românii n-au aflat încă faptul că nu contează câte ore lucrezi, ci cât de eficient foloseşti timpul respectiv.

Până vom face asta, rămânem recordmeni mondiali la frecat menta şi semnat condica.


Ridicolul religiei hrăneşte monştrii…

Noi suntem între două sarmale şi un caltaboş. Americanii sunt între doi preşedinţi. Uniunea Europeană e între mai mulţi. Palestinienii sunt prinşi între terorişti şi israelieni.

Noi toţi, prinşi într-un imens şi prostesc joc de putere mascat sub religie. După chipul şi asemănarea noastră de animale imbecile.

(Aşa mă simt eu la 2 noaptea, urmărind BBC pe TV şi “Religulous” pe GoogleVideo.)

Puteţi urmări şi voi “Religulous” (fie apăsând pe link, fie la sfârşitul acestui text). Bill Maher, gazda documentarului, este de multe ori sarcastic şi nelalocul lui, dar are marele avantaj că ne prezintă personaje interesante: camionagii care şi-au făcut “capelă”, pastori care susţin că Cel de Sus îndeamnă la strângerea de averi sau care au fost homosexuali şi au devenit heterosexuali pentru a izgoni păcatul, oameni de ştiinţă sau preoţi “nebunatici” din Vatican, oameni care fac parcuri de distracţii cu răstigniri, muzee ale creaţiei şi chiar pe Iisus însuşi. Intervievaţii sunt creştini, arabi, evrei. “Minunat” a fost olandezul care a găsit revelaţii în fumatul drogurilor. 😀 Un univers ridicol, plin de oameni needucaţi (în sens moral) şi, din păcate, extrem de periculoşi.

[googlevideo=http://video.google.com/videoplay?docid=-1839369108234002661&ei=RttfSa2nG5P2iALInfGPBg&q=Religulous&dur=3]

Încă un sfârşit de istorie…

E ultima zi din anul acesta petrecută la serviciu. (Vorba vine, că deh… omul întreprinzător mai are şi altele pe cap.) Ca de obicei, în ultima lună, în ultimul an şi în ultima viaţă… am ignorat prea mult blogul ăsta. Probabil că una dintre rezoluţiile mele pentru anul viitor va fi să scriu mai mult, mai constant, mai original şi… mai relaxat.

Deocamdată, asist la spectacolul grotesc al zorilor noii guvernări, la aglomeraţia tâmpă care a cuprins oraşul… Şi la mirosul de pivniţă pe care-l degajă plimbarea râncedă a picăturilor de bură pe asfalturi şi ziduri, ca o sentinţă pentru un popor care acum 19 ani a crezut că va renaşte dintr-un plânset şi a sfârşit prin a se cocârja în ridicol.

“Suntem o ţară de oameni singuri. Nici măcar nefericiţii nu sunt solidari între ei.” Octavian Paler

Suntem asa cum suntem…

neneablog.jpgSuntem in stare sa ne invatam copii ca daca nu-si fac cruce cand trec pe langa biserica, vor fi calcati de masina. Dar nici macar divinitatea n-o mai respectam, caci o transformam in comerciant de indulgente. Desigur, unii mai au puterea sa fie ironici. Sau imbecili ai publicitatii.

Suntem in stare sa necinstim un act de donatie catre niste oameni cu probleme pentru a profita din plin din viitoare afaceri imobiliare.

In sfarsit, suntem in stare sa platim unui om 20 000 euro ca sa vina sa ne promoveze tara, dar nu-l lasam sa-si faca treaba, pentru ca ne e frica de ce-ar putea intalni. Intr-un final, documentarul tot prost a iesit pentru noi… pentru ca a surprins exact ce trebuia.

Ce-ar fi putut sa surprinda ? Asa arata Romania de la stiri, Romania de pe strada, Romania din bloc. Tara in care exista oameni care put de prostie sau put de-a binelea, care se tarasc de-a busilea spre manastiri sau spre putere…

Moartea pasiunii…

93096_pic.jpgAstazi, lumea a ocolit ostentativ stadionul. Nu s-a putut desprinde de imaginea aceea ticaloasa care a incercat sa construiasca superioritate pe un morman de neputinta. Nimicul a inceput sa imbrace forme hidoase si sa fie cronometrat in ceasurile de aur ale patronului si in vorbele mari ale jucatorilor.

Maine va fi putin mai cald. Oamenii se vor retrage la jocurile de societate, adica se vor inghesui din nou in traficul vietii. Nu foarte tristi si suparati, ci doar neputinciosi. Vor umbla la cutiile garnisite cu naftalina pentru a privi cotoare de bilete de la meciurile de demult si vor lasa o lacrima profesionist rotunjita sa le manjeasca putin amintirea.