Unde aş putea să găsesc respect?

Unii vor respect. Deşi nu fac nimic. Respectul nu se cumpără de la supermarketul din colţ.

Cum ceri respect vânzătoarei de ziare care doseşte suplimente sub tejghea? Dar vecinului care face scandal că-ţi renovezi casa, deşi el bagă câteva ciocane şi o bormaşină în fiecare sâmbătă pe la orele 17? Cum procedezi când vecinul din autobuz se dovedeşte ingnorant în privinţa săpunului? Sau, în caz că eşti şofer, cum pretinzi respect de la idiotul care claxonează, deşi se află la zeci de metri de semafor? Cum ceri respect femeii de serviciu care se isterizează din cauză că ai îndrăznit să scapi o hârtiuţă pe jos sau să respiri pluridirecţional, îndreptând firele de praf spre locuri vizibile?

Cum te poţi aştepta la respect într-un spital aflat “pe un picior de plai, pe o gură de rai”? Sau de la o şcoală care pretinde de la părinţi să fie pregătiţi să explice subiecte din cele mai variate, de la algebră la măsura muzicală şi de la educaţie tehnologică la neolitic? Ce te-ar putea mâna să cauţi respect de la politicieni care au denaturat până şi adjectivele “corupt” şi “îmbuibat”, de la fotbalişti care se plimbă pe teren pentru zeci de mii de dolari sau de la jurnalişti care ling acolo unde e banul mai gras?

Eu nu cer respect nimănui. Respectul se câştigă. Dacă cineva se poartă frumos cu mine, îi voi răspunde cu aceeaşi monedă. Dacă nu, îmi rezerv dreptul de a sudui.

Iată că am găsit locuri şi oameni…

Mai demult, exprimam prin două clipuri de pe YouTube faptul că n-am fi capabili de frumos.

Între timp, s-au găsit câţiva tineri să mă contrazică. Între înclinaţia ancestrală spre pupincurism şi nădejdea că ultimii 20 de ani n-au fost în zadar, rămâne impresia că se poate face şi la noi ceva din pasiune…

Text de furie cumpătată…

Bineînţeles. Nici motivul pentru care fac numărătoare inversă muzicală pe blog n-a scăpat de scrutinul societăţii.

De ce faceţi asta pe fugă ? Pare ceva făcut din interes. Pentru că, indiferent cum am face-o, rezultatul e acelaşi. Viteza e dată doar de necesitatea împlinirii unui vis.  Da, puteţi să-i spuneţi interes. E mai cinstit să ai interese în viaţă, decât să le distrugi pe ale altora.

De ce faceţi asta într-o zi de joi ? Pentru că atunci am fost programaţi. (Dacă se putea, o făceam a doua zi după depunerea actelor). Pentru că n-are rost să încurcăm sâmbăta unor tradiţionalişti.

De ce nu faceţi petrecere ? Pentru că n-avem chef de aşa ceva. Ştim că ne aflăm în mijlocul unui popor care şi-o trage la mănăstire şi petrece cu mici lângă morminte, dar când îţi ţâţâie fundul că vrei casă, n-ai chef să petreci. Oricum, sfatul nostru e să vă aşteptaţi la o noapte în bar, cu rock’n’roll. Fără costume apretate şi muzică lăutărească.

De ce nu respectaţi importanţa momentului ? Nu negăm importanţa tradiţiilor, dar avem “prostul obicei” de a trăi în aşa fel încât să ne placă. Faptul că veniţi la cununie nu înseamnă nimic dacă uitaţi de noi după aceea. Ştiţi cum e, ce rost are să faci o nuntă fastuoasă, cu jurăminte nemaiuzite de iubire, dacă a doua zi îţi baţi nevasta ?

Mai erau şi alte întrebări, dar sunt prea furios ca să fiu mai puţin sec de atât. Totuşi, nimeni nu ne-a întrebat: BĂ, DA VOI VĂ IUBIŢI ?

P.S. Vio a primit un mesaj pe YM: “Deci v-aţi hotărât să vă uniţi destinele”. Răspunsul a fost pe măsură: “Destinele ni le-am unit de multă vreme. Acum semnăm doar actul necesar celorlalţi să-şi confirme că e adevărat.”

http://cristianpavel78.wordpress.com/2009/05/22/au-mai-ramas-6-zile/

Nu poţi sări nicio treaptă… (Scurtă filosofie a treptelor)

trepteE imposibil să sari peste o treaptă a evoluţiei. Orice broască a fost mai întâi peşte şi pe urmă dinozaur. Chiar şi noi am evoluat, nu mai suntem hominizii ce populau planeta acum zece mii de ani.

Nici treapta de la liceu nu prea puteai s-o eviţi. Înainte, servea ca metodă de triere a viitoarelor “cadre”. Azi nu mai există decât proba plicului la profesor.

E adevărat că treptele sociale mai sunt sărite, căci mulţi ţărani (niciun sens peiorativ aici) ajung regi. Uneori, procesul are loc prin achiziţionarea de obiecte socialmente integratoare, alteori prin accesul la funcţii prin şantaj.

Prin urmare, orice proces necesită parcurgerea tuturor treptelor. De asta sunt vinovat eu. Pentru că ieri am vrut să sar peste o treaptă. Să ajung mai repede la un status. Pedeapsa pentru încălcarea legii naturale a fost o durere de gleznă (sper să se dezumfle în curând) şi o bufnitură cu accente de straşnică sperietură pentru colegi.

Bonus: o altfel de treaptă

Recunosc, sunt cotropit de emoticoane…

skyrock-emoticonsDar nu la modul că le folosesc în fraze de genul: Buzz, buzz,… auzi, 😛 , am ceva probleme cu colegul ;), cred că o să şi-o ia rău de la mine 😀 Şi, în niciun caz, nu folosesc “audibles”, decât în cazurile când vreau să mă prostesc rău de tot.

Însă sunt un tip visceral şi simt nevoia să plasez un rânjet sau o plecăciune atunci când discut la modul lejer probleme extrem de serioase de altfel. Eu n-am prins minunatele timpuri în care s-au lansat LOL sau ROFL şi m-am trezit tastand 🙂 şi 😕 . Nu poţi pretinde să nu foloseşti posibilităţile unui soft pe motivul pretenţios că tu doar  “scrii”… Dacă vreau să spun zece fraze, dau un telefon. Dacă nu pot da telefon, mă restrâng, că nu sunt pe blog.

Desigur, cetăţenii ţării noastre şi-au dat cu părerea şi-n această privinţă, având păreri la cald atât despre invazia emoticoanelor, cât şi despre pericolul reprezentat de acestea.

Totul a pornit de la arhi

Se simte miros de urne…

margareta-si-raduPoate că nu e decât un foc de paie. O stratagemă de imagine. Un test pentru societatea civilă. Sau poate că se va întâmpla un lucru care mă va scoate la toamnă la urne. Nu pentru a vota, am promis că n-o mai fac. Pentru A ALEGE. O persoană care, indiferent de rele şi bune, indiferent de trecut şi de prezent, a avut puterea de a se schimba, de a învăţa şi din gura căreia nu voi auzi niciodată expresii precum “Măi, animalule !”, “ţigancă împuţită” sau “găozar”. Ar fi un strop de eleganţă în marea asta de mojicie.

Apropo, sper că n-aţi uitat de sondajul ăsta din 2006

sursa foto

Recunosc, nu sunt ecologist…

1. Nu înţeleg de ce trebuie să-mi schimb becurile, în condiţiile în care alternativa este mult mai “chioară”. Să înţeleg că, după ce amortizez diferenţa de preţ, folosesc banii economisiţi pentru o pereche de ochelari ? Prefer să sting lumina când ies din cameră.

2. Nu vreau să sting led-urile de standby de la televizor şi monitor. Consumul e mult mai mic decât cel produs prin aprinderea lor repetată. Şi infinit mai mic decât cel al luminilor care rămân aprinse în magazine şi clădiri de birouri pe timp de noapte. Prefer să-mi uşurez viaţa.

3. Nu accept să-mi clătesc corpul sau vasele în apă cu zoaie, pe care ulterior s-o arunc la WC. Aşa cum am mai spus, apa asta n-are cum să ajungă la copiii africani, oricând ne-am amăgi noi că e aşa. Prefer să fiu spălat şi să miros frumos. Şi să am lucruri curate în jurul meu.

4. Nu suport să dau mai încet caloriferul iarna şi aerul condiţionat vara. De ce să îngheţ sau să mă coc cu tehnologia în braţe ? Dacă nu pot lucra/distra/dormi în condiţii optime, nu mai pot obţine banii/informaţiile de care am nevoie. Prefer să stau tot anul la aceeaşi temperatură. Face bine la creier.

Să ne înţelegem, fac şi lucruri bune: folosesc pungi biodegradabile sau plase de pânză, nu printez mailurile, spăl la maşină cu apă rece (în 80% din cazuri) şi folosesc acumulatori la aparatul foto. Nu sunt chiar un monstru, nu ?

Textul ăsta n-a fost scris pentru a protesta faţă de Ora Pământului. Iniţiativa respectivă e una lăudabilă, deşi oamenii ar trebui să facă lucruri bune nu numai ca să fie la modă şi, în orice caz, nu numai împinşi de la spate.

În plus, anul ăsta sunt slabe şanse de reuşită. Cum să scoţi totul din priză între 20:30 şi 21:30, când la 20:45 începe România-Serbia ? 😀

Nu pot fi îndrăgostit doar o zi…

red_rose2Sunt un om norocos. Pentru că sunt şi acum fermecat de gest şi cuvânt. Pentru că găsesc ceaţă acolo unde realitatea vine să-şi întindă hâdul cer senin. Pentru că-mi place să mă complac alături de ea în ipoteze complicate şi să vindec mereu vânătăile pe care mi le provoacă ceilalţi. Pentru că n-am fost nevoit să mă aventurez în căutarea unui suflet-pereche, căci am găsit unul opus, complementar, tiranic pentru sclavia mea, înţelegător pentru momentele mele de rătăcire, sclav pentru adaosul meu de fericire, catalizator pentru orice tentativă de resemnare.

E singura formă de divinitate pe care o cunosc.

După 20 de ani, tot sculeri-matriţeri ne visăm…

secera-si-ciocanulAcum 20 de ani, îl sărbătoream ultima oară pe “cel mai iubit fiu al poporului”. La aniversare, sindicaliştii ne propun să retezăm aripile artiştilor, arhitecţilor, scriitorilor, traducătorilor şi a multor altora care îşi câştigă existenţa din cuvânt şi idee, din creier şi inimă, nu din rindea şi ciocan.

Nu că am folosi noi foarte mult uneltele astea. Nu, noi propunem să crească pensiile şi, în general, numărul de asistaţi sociali, că aşa scăpăm de criză. Şi dacă eşti necăsătorit (presupun că nu se pune concubinajul, pentru că, de facto, suntem stat creştin, nu laic precum scrie în constituţie) sau dacă soţia ta câştigă mai mult, adio slujbă de la stat.

Eliminaţi-i pe cei care gândesc în plus, nu pe cei care nici nu gândesc, nici nu muncesc. Cu siguranţă aşa veţi revigora economia. Între timp, eu mă gândesc serios să-mi fac o echipă de câini…

P.S. Presa ne “răsfaţă” şi cu două veşti bune: o scoatere la vânzare şi o pomană. Noroc că nu mai cred pe nimeni…