April 13

Iertaţi-mă, doamnă învăţătoare…

Iertaţi-mă pentru că nu v-am spus niciodată cât de mult mi-au folosit în facultate paginile acelea cu scris mărunt şi des pe care mă chinuiam să le caligrafiez, ascunzând de multe ori stiloul în întorsătura atât de firească mie, a mâinii stângi… Că nu v-am mulţumit pentru faptul că m-aţi pus să-l meditez unul dintre cei mai slabi elevi din clasă, căci din agramarea şi lipsa lui de discernământ am învăţat să înfrunt umilinţa notelor slabe de mai târziu şi a examenelor ratate, ieşind pe uşa vieţii din postura de meditator… Că v-am reproşat faptul că mi-aţi întâmpinat caracterul violent cu blândeţe, motiv pentru care şi acum găsesc în cărţi şi în muzică refugiu, când gândirea mă împinge spre restrişte…

Iertaţi-mă că nu-mi mai amintesc decât un zâmbet şi un petic de păr roşcat. Pe vremea aceea, nu studiam garderoba dascălului şi nici nu filmam cu telefonul mobil conflictele dintre noi. Le rezolvam elegant, conform unor cutume de toţi ştiute, mai clare şi mai aspre decât orice proceduri din prezent.

Iertaţi-mă că n-am reuşit, nici singur, nici alături de colegii mei, ajunşi azi la vârste ce reclamă familie, copii şi responsabilităţi, să vă menţinem la stadiul de reper pentru cei mici. V-am neglijat în mod constant, pentru că eram ocupaţi să facem revoluţiile altora, să votăm nemernici, să obţinem un post cât mai călduţ… V-am stimulat încrâncenarea şi frustrarea, trimiţându-ne odraslele la şcoală cu ursuleţi de pluş şi miniconsole video mai scumpe decât cărţile pe care vi le-aţi putea permite într-un an. V-am umplut de platitudine, deoarece n-am reuşit să umplem băncile de rezerve ale cancelariilor cu jucători la fel de valoroşi sau măcar la fel de inventivi…

Într-un final, nu ne-a rămas decât să vă desfiinţăm, sub dictatura unui paragraf dintr-o lege tembelă, pentru ca istoria să nu aibă decât o notă de subsol atunci când motoarele de căutare ale viitorului vor încerca să izoleze referinţe despre învăţători.

March 30

Ah, ador primăvara…

…când tot românul mai rămâne câteva zile cu cojoaca pe el, ca să acumuleze căldura atât de râvnită pe timp de iarnă şi ca să alunge şi cei câţiva metri cubi de aer proaspăt pe care i-au pompat trei luni de iarnă capricioasă.

…când muncitorii scot apa din gropi cu găleata şi o aruncă pe stradă, pentru ca toţi pantofii noştri abia scoşi de la naftalină să se bucure de un duş matinal balcanic.

…când se ţine post pentru a-ţi spăla bârfele de peste an, ca metodă de antrenament pentru un ospăţ pantagruelic bazat pe sacrificiul unor biete animăluţe ce nu vor deveni niciodată sursă de cojoacă.

March 24

De ce nu am devenit “jurnalist”…

Pentru că am avut, la un moment dat în viaţă, iluzia că voi deveni comentator sportiv (in extenso, jurnalist sportiv), am bătut la porţile unei facultăţi de profil. Acolo, înconjurat de profesori destul de nepregătiţi (pentru ceea ce ne trebuia nouă, pentru că, altminteri, majoritatea erau nişte oameni inteligenţi şi cultivaţi, care au lăsat ceva amprente asupra caracterului nostru) şi de mulţi colegi care lucrau deja în presă (şi veniseră să-şi tragă patalama), am pierdut patru ani cu graţia studentului universal.

De câte ori am încercat să pătrund în lumea presei, m-am lovit de refuzuri, de oferte fără remuneraţie (am avut o groază de colegi care au lucrat pe gratis în presă şi n-au obţinut niciun post) sau am fost aruncat într-un colţ, pentru că eram doar un simplu salahor. Media este dominată de neprofesionişti care fac bani din baricadarea în sânul unor interese, precum şi de mitocani şi găinari, mai mici şi mai mari, care oferă vulgului spectacole de prost gust. Înjurătura, voma verbală, fundul gol şi buzele siliconate sunt registre mafiote trasate unei meserii plecată la drum cu intenţia de a fi nobilă.

Mă bucur că m-am ferit de o cloacă din care încerci să te detaşezi în sprint de caracter şi sfârşeşti prin a fi exploatat de imbecili care nu ştiu nici măcar să caute o poză pe net. Şi regret din nou că generaţia mea nu e în stare să creeze o lume paralelă care s-o învingă pe cea vizibilă acum, alegând să-şi topească ambiţiile în fibra acesteia din urmă.

March 16

Iluzia unei autonomii

Dincolo de faptul că un partid reprezentând minorităţi a ajuns să dea vicepremierul ţării, pe criteriul “ieşirii la numărătoare în parlament”, ceea ce vor băieţii ăştia, aflaţi dintr-un accident istoric în majoritate în două judeţe şi în proporţii semnificative în alte câteva, este absolut imposibil. Chiar fără să amintim nimic despre constituţie…

În primul rând, pentru că Transilvania este românească, chiar dacă a fost civilizată de unguri, austrieci şi saşi. Recensămintele dovedesc asta, la fel şi numărul de români care a susţinut Unirea din 1918, precum şi salvarea acestui pământ din mâinile hitleriştilor, chiar cu preţul pierderii Basarabiei. Aici au luptat până la moarte dacii şi tot aici s-au născut rebelii istoriei noastre.

În al doilea rând, maghiarii au mai multe privilegii ca cetăţeni români de etnie străină, decât în calitate de cetăţeni ai Ungariei. Uniţi de limbă şi idealuri, pot dezvolta afaceri la nivel local, care să le aducă infinit mai multă prosperitate.

În al treilea rând, un referendum ar avea şanse minime de izbândă. Ar trezi pasiuni tulburătoare, care, altminteri, se exprimă relativ reţinut doar în rândul spectatorilor de fotbal sau telespectatorilor de talkshow-uri. Citat dintr-un ardelean, preluat prin intermediari: “Dacă ungurii intră azi în Transilvania, mâine bem bere la Budapesta…”

Desigur, mai există şi ipoteza unei manipulări mediatice, care să atragă simpatii faţă de noul partid al independenţilor, cu ale căror voturi se poate face vânt UDMR-ului din parlament…

March 10

Să-ţi iei câine e ca şi cum ţi-ai lua un credit imobiliar…

1. Nu ştii niciodată cu ce te alegi. Am comandat femelă şi am primit mascul. Noroc că nu o luam pentru împerechere, că iscam o discuţie de ordin moral în familie.

2. Nu ştii în cine să ai încredere. Fiecare veterinar şi vânzător de pet-shop are propria filosofie asupra felului în care trebuie să-ţi creşti odorul cu patru labe.

3. Toată lumea e mai mult decât dispusă să-ţi dea sfaturi. Asta după ce ţi-a atras atenţia că mare belea ţi-ai tras pe cap. Apoi, urmează discuţia despre scosul afară pe ploaie, zăpadă şi ger (sau la ore nepotrivite), despre ce roade, despre plecarea în concediu…

4. Realitatea e mai dură decât ţi-ai închipui, dar sentimentul de împlinire este extraordinar.

Ah, da. Subiectul discuţiei e aici. În curând, va avea şi blog. 😛

March 5

Neo chiar este replica “new age” a lui Iisus…

Acest post este inspirat de textul ăsta şi de reacţiile relativ virulente pe care le-a iscat. În ciuda aversiunii mele pentru religie, ca sistem (ce-i drept, întrucâtva folositor) de îndobitocire a maselor, nu pot să ignor un simbol ca Iisus Hristos în contextul civilizaţiei de la care mă revendic. Iar ca persoană care a văzut Matrix de cel puţin 20 de ori (ultima dată acum o lună) şi care a ajuns deja să savureze fiecare replică, am găsit şi mai multe dovezi în sprijinul afirmaţiei din titlu şi a sursei mele de ispiraţie.

– Înainte de toate, e evident că, dincolo de gloanţe, zgomot şi culoare, pelicula este o parabolă evidentă a lumii care se îndreaptă spre dezastru şi care nu mai poate fi salvată decât printr-un miracol, un subiect preferat al predicilor creştine.

– Într-o scenă de la începutul filmului, un personaj pe nume Choi, care cumpărase de la Neo un soft piratat, îi spune: “Eşti salvatorul meu, eşti Hristosul meu personal”.

– Morpheus, personajul care-i ghidează paşii lui Neo, îndeplineşte mai multe roluri: Ioan Botezătorul (“Poate că tu mă cauţi de câţiva ani, dar eu te-am căutat toată viaţa”), Dumnezeu-Tatăl (“El este ca un tată pentru noi”) şi Lazăr (atunci când se trezeşte din comă la auzul vorbelor lui Neo).

– Când îl interoghează pe Morpheus, agentul Smith îi spune că aceasta este a doua matrice. Prima era perfectă, dar oamenii nu puteau trăi în lipsa nefericirii, aşa că au respins-o. Nu-i aşa că seamănă izbitor cu izgonirea din rai ?

– Morfeus susţine că venirea Alesului a fost prevestită de profeţi, din vremuri imemoriale.

– Cypher bea din paharul lui Neo şi-i zâmbeşte înainte de apariţia agenţilor cu care încheiase o înţelegere.

– Revoluţionarii din lumea reală trăiesc în condiţii vitrege şi mănâncă prost. Atunci când apar în lumea virtuală, sunt identificaţi drept criminali notorii. Cam cum se petreceau lucrurile şi cu creştinii acum două mii de ani.

– “Ridicarea din morţi” a lui Morpheus, similară cu cea a lui Lazăr din Noul Testament. În ambele cazuri, a fost momentul în care reprezentanţii lumii vechi (liderii religioşi de la Ierusalim, respectiv agenţii din matrice) au început să-l ia în seamă pe cel Ales.

– Fraza: “Nu poţi fi mort, pentru că eu te iubesc”, aluzie evidentă la puterea supranaturală a dragostei, cea a lui Dumnezeu şi cea dintre oameni – ideea principală pe care s-a construit creştinismul.

– Camera 303, în care începe şi se termină filmul. Trei, trinitate… (asta şi apropo de Trinity – care poate fi asimilată Mariei Magdalena, mai ales că, în creştinismul timpuriu, aceasta juca un rol destul de important.).

– Asemenea apostolilor, Morpheus nu se aştepta ca Neo să moară (“Nu se poate !”), fiind, ulterior, bulversat de “înviere”.

– Ultima scenă, în care Neo cel renăscut se înalţă în zbor spre cer, în calitate de cel care transcede timpul şi spaţiul înlăntrul cărora oamenii erau înrobiţi.

Aţi mai descoperit şi altele ?

P.S. Ah, da. Era să uit. Premiera a avut loc în ultima “săptămână a patimilor” din secolul 20 şi mileniul al doilea.

March 3

Unde se va cuibări reforma în educaţie…

Păi… totul începe la poarta şcolii. Unde, în ciuda faptului că există pază, se preumblă un zănatec îmbrăcat în haine de femeie. Odată intrat în instituţie, elevul e întâmpinat cu un zgomot dulceag de ciocane şi bormaşini, mărturie vie a lucrărilor de reabilitare şi extindere. După aceea, începe să-şi ajusteze gradul de suportabilitate.

Profa de română dictează ca la facultate, apoi face concursuri de lectură şi scriere de versuri. Părintele predă acasă substantivul, verbul şi numeralul. Profa de matematică, deşi încurajează munca şi disponibilitatea de gândire, are o problemă cu moaca elevului. Părintele proaspăt sosit de la muncă reface capitalul de încredere ştirbit al elevului. Profa de franceză are ceva cu englezii. Da, ăia care au contribuit la salvarea Parisului din ghearele celui de-al treilea Reich. Profa de religie e geloasă pe notele elevilor. Mai ales că tot mai puţini “pun botul” la aberaţiile din manualul ăla. Părintele, deşi extrem de liber cugetător, e nevoit să reitereze dintre cele zece porunci şi şapte păcate pe acelea care se referă la sfidarea/uciderea interlocutorului neplăcut.

Apoi, elevul se îndreaptă încet spre casă, sub tirul nemilos al traficului, căci nu s-au găsit niscaiva fonduri pentru nişte opritoare pe carosabil. După posibilităţi, încearcă să-şi pună părinţii la treabă. Planşe la biologie, referate la istorie, întrebări fără noimă la tehnologie sau termeni ciudaţi la educaţie muzicală…

Asta e realitatea în care se va face experimentul lor final pe educaţie, care va culmina cu distrugerea totală a ceea ce a mai rămas din sistem.

February 26

Coada…

La poporul român, coada este modul suprem de manifestare artistică.

Totul a început din vremuri imemoriale, când dacii se înghesuiau să prindă un loc cât mai bun la butoiul de vin sau la aruncarea periodică în ţepe a unui suflet pur. Apoi, s-au aşezat la coada Istoriei, aşteptându-i cu stoicism pe romani să le facă drumuri şi canale.

De atunci, nou-născutul popor, încă infantil după două mii de ani, a ajuns rareori în faţa cântarului şi, de cele mai multe ori, a primit ceva deja împachetat de alţii. Acest comportament ancentral ne-a ajutat să trecem netulburaţi prin cea mai neagră perioadă, aceea a ghearelor de pui şi a uleiului pe raţie.

Acum suntem pseudocapitalişti şi stăm la coadă. La supermarket. La biserică să pupăm moaşte. La bilete pentru vanghelioane. La administraţia financiară, pentru a plăti taxe. La poliţie, să ne facem buletin. La spital, cu mâini rupte cu tot. (Da, era să uit… şi la doctorul de familie, până să vină figura cu programarea.) La biroul de şomaj, pentru a fi luaţi în evidenţă. Am reuşit să transferăm ceva din filosofia cozii şi pe carosabil, unde împingerile se fac la nivel psihologic, prin înjurături şi claxoane. Am ridicat la rang de artă vaccinarea în haită, stând la cozi interminabile cu reale proprietăţi de focare de infecţie. Ne-am jertfit vezicile pe altarul unei vizite în cea mai voluminoasă clădire din Europa.

Bă, da cât de tâmpit să fii să stai la coadă şi să te calci în picioare, ca să intri într-un mall? Nu, nu ţine argumentul psihologilor cu noutatea. Mai există câteva asemenea exemplare comerciale în oraş. Care au tot felul de chestii “de ultimă oră”, fie ele electronice, ecologice sau altele…  Ce “noutăţi” senzaţionale s-ar putea ascunde pe câmpul din Berceni?

UPDATE: Se pare că s-au vândut cuptoare cu microunde la pachet cu câte un aspirator. 180 de lei amândouă. Şi eu, care credeam că era ofertă specială la cărţi…

February 11

Să mergem la teatru !

Mihai Mălaimare povesteşte cum spectatorii înfruntă gerul şi viscolul pentru a fi prezenţi la bătaia gongului şi ridicarea cortinei. Din ce în ce mai multă lume reneagă feţele şi replicile îngălate de la televizor, pentru a se refugia alături de actori.

E prea mult să regret că peste mine au trecut ani întregi lipsiţi de vederea scenei. Din fericire, fiica mea mi-a spus că vrea să meargă la teatru. Probabil e pură curiozitate. Sau un semn.

Încă se joacă Cehov, Goldoni, Miller… Să mergem să-i vedem pe Horaţiu Mălăele, Olga Tudorache, Mircea Diaconu, Adela Mărculescu, Victor Rebengiuc, Marcel Iureş… Până nu e prea târziu.