March 14

Joc de şah…

Privind în ambele părţi către semenii săi, pionul a făcut un prim pas. L-a vrut uriaş în nimicnicia lui şi i-a ieşit. A declanşat o întreagă campanie de gesturi, izvorâte uneori din logică, alteori din isterie. Personaje au început să mişune în jurul său, presându-l să înainteze fără să privească înapoi, ca un mecanism teleghidat spre pierzanie. În cap îi sunau îndemnurile lor publicitare care propovăduiau o viaţă de apoi în chip de regină sau de tură.

Apoi, au început să sară caii. Sortiţi de destin să fie mai degrabă purici decât păsări, ei converg mereu de-a lungul unei litere de mijlocul alfabetului, precum oamenii încorsetaţi în trasee fixe pe carosabil, necontenit aflaţi la discreţia nebunilor. Căci, ah, nebunii… Ei nu pot ţine drumul drept, dar e mai multă îndreptare în diagonala cu care abordează viaţa decât în dreptele frânte pe care şi le impun unii pentru a-şi alunga falsa plictiseală.

Pionul priveşte cu jind spre turele în costum şi cravată, care defilează corporatist de-a lungul şi de-a latul tablei. Trage aer în piept şi mai face un pas, amăgindu-se la gândul că singura diferenţă dintre el şi rege este autoritatea acestuia din urmă de a se da înapoi, de a se ascunde în spatele reginei. Toţi îl protejează, căci ce s-ar alege de un rege părăsit de dregători, dar nimeni n-o face mai aprig decât regina, adevărata gestionară a jocului, capabilă să se exprime în orice fel doreşte şi să-şi aroge drept de naştere şi moarte.

Toţi îşi urmează soarta orbeşte, pe nişte căi trasate de tradiţii şi de presiunea anturajului.

Iar la sfârşitul jocului, pionul şi regele se întorc în aceeaşi cutie…

February 13

Sfaturi pentru vulturi

Vulturii, hienele şi alţi necrofagi de teapa lor se strâng periodic roi pentru a se hrăni din impactul mediatic al unor sinucideri mai mult sau mai puţin anunţate. Se prefac implicaţi emoţional, pentru a-şi masca indiferenţa absolut normală şi incultura absolut impardonabilă. Se înghesuie apăsând butoane pompos denumite “Like” sau “Share” şi tranzitează videoclipuri, imagini şi ştiri, doar-doar or atrage puţină atenţie pentru prânzul de astăzi.

Dragi prădători, păstraţi-vă lacrimile pentru oamenii importanţi din viaţa voastră. Plângeţi-i, dacă vreţi, pe cei care v-au fost modele în viaţă, indiferent dacă i-aţi cunoscut sau nu, dar nu ne mai inundaţi piramidal lumea cu înduioşarea voastră contrafăcută. Şi nu uitaţi nicio clipă că toate “like”-urile din lumea voastră supertehnologizată nu echivalează nici pe departe cu lumânările şi lacrimile pe care le-a scos, pe vremuri, în stradă dispariţia unei idei

January 23

Cei ce ne-au dat nume…

Există nişte oameni peste care timpul a trecut prea repede, contorsionându-se deznădăjduit între războaie şi revoluţii. S-au născut sub zodia de apus a unei monarhii cu sânge decolorat, au muncit în perioade mai mult sau mai puţin aberante de socialism şi şi-au drămuit firimiturile de pensie după geneza unei democraţii originale. Viaţa lipsită de certitudini le-a săpat în fire obsesii febrile, pe care noi ne-am născut să le urâm şi am sfârşit prin a le accepta drept amintiri blajine.

Sunt persoane care au avut mereu o aură specială, chiar şi atunci când făceau lucruri ce astăzi ar părea banale, îngemănări incredibile de lipsă de înţelegere şi de sacrificii esenţiale. Cuprinşi de ingenuă ingeniozitate, dar şi de o rezistenţă ieşită din comun, ei au ieşit din mulţime prin însuşi insistenţa cu care s-au încăpăţânat să existe. Indiferent dacă ne-au umplut timpul cu poveşti, cu drumuri sau cu replici memorabile, au fost mereu o sursă de însufleţire la care ne-am întors atunci când am avut nevoie.

Ei sunt cei fără de care părem vulnerabili în faţa vieţii, precum un sistem informatic neprotejat. Dar câtă vreme vom trăi şi vom povesti despre ei copiilor şi nepoţilor noştri, oamenii aceştia vor trăi, ca într-o realitate virtuală, pe cât de intangibilă, pe atât de memorabilă. Pentru că ei sunt cei ce ne-au dat nume. Bunicii noştri…

November 21

Din înţelepciunea comentatorilor pe bloguri…

Categoria “Băşinile oamenilor miros mai frumos”: In primul rand miroase urat daca ai caine in apartament. Cu timpul, te obisnuiesti probabil, dar la toti la care am fost si aveau caine mi s-a facut greata cand am intrat. Cainele trebuie tinut la curte, locul lui e afara.”

Categoria “Timpul meu e limitat”: Pur si simplu nu poti tine un caine intre 4 pereti, il chinui inutil. E ca si cum ai tine un om intre 4 pereti si ii faci program de plimbare de 10 minute pe zi.

Categoria “Iubeşte-ţi copilul, urăşte-ţi câinele. Că sigur n-are creier şi Dumnezeu”: Mie mi se pare cam fără scop să investești financiar și sufletește într-un câine care moare înaintea ta, mult mai bine faci copii și te chinui cu prostiile lor. de aici

Oameni buni, câinele, la fel ca şi copilul, îl ai aşa cum îl creşti. Dacă te aştepţi să-l plimbi zece minute pe zi, să-i arunci o mână de boabe şi să-l laşi de izbelişte între patru pereţi, sigur că nu va înţelege nimic. E o fiinţă care are nevoie de exerciţiu fizic, de comunicare, de înţelegere, de multă iubire. Şi nu, nu poţi renunţa la ideea cu câinele în favoarea unui copil, crezând că ai scăpat de toate responsabilităţile astea. Relaţia cu câinele e parfum pe lângă cea cu copilul.

November 17

Locuri de dormit

Interesantă iniţiativa prinţesei urbane de a ne pune la curent cu aventurile culturale ale partenerului ei, dar mă tem că el se va dovedi prea stilat pentru ceea ce urmează să vă istorisesc. Pentru că, dragii moşului… atunci când vine vorba de somn, diurn sau nocturn deopotrivă, am nişte întâmplări de speriat. Rădăcinile acestui comportament au fost temeinic sădite în adolescenţă, când, “binecuvântat” de părinţii mei cu televizor şi combină audio în cameră, trăgeam la aghioase pe filme horror saturate de ţipete şi sânge sau pe riff-uri de chitară pogorâte în căşti de nişte indivizi pe nume Jimmy. Page, Hendrix etc. Prin urmare, e oarecum de înţeles că reuşesc în mod constant să adorm în faţa computerului sau cu o carte în mână.

Dar cele mai spectaculoase aţipiri abia acum încep.

Pentru că am reuşit performanţa de a cădea în mrejele lui moş Ene în timp ce corectam traducerea unui film. Din când în când, deschideam ochii pentru o clipă, doar pentru a constata catatonic că replicile nu se potriveau cu textul văduvit de mai multe “enter-uri”. Păţania a avut şi efecte secundare, speriind de moarte peruşul din colivia aflată lângă mine. Mi s-a relatat ulterior că scosese ghearele şi ciocul la înaintare, cu o ferocitate demnă de strămoşii săi din Jurasic.

Desigur, asta nu se compară cu cele câteva sforăituri accesate în patru labe, cu capul sprijinit demn pe pat şi picioarele îndoite pe parchet. De obicei, “pattern-ul” e asociat unei poziţionări pe pat a câinelui, moment în care lipsa de spaţiu şi lăţimea şi aşa insuficientă a canapelei se conjugă într-un tablou cât de poate de neatractiv.

Poate părea neobişnuit, mai ales pentru “haterii” de stomatologi, dar eu profit din plin de doza de anestezic şi moţăi magnific în chip de legumă cu gura pe jumătate deschisă, pe jumătate paralizată. Oricum n-am scăpare din poziţia respectivă şi mai mereu am programare la ora siestei de după-amiază, aşa că… de ce să nu profit ?

Dar perla coroanei e tranziţia lentă şi dulceagă spre lumea viselor atunci când adopt o poziţie comodă într-o conversaţie. De la situaţii nevinovate, precum ascultarea copilului la biologie şi istorie (nu zic nimic de geografie, pentru că aia mă adoarme instantaneu), la ocazii ceva mai riscante, precum vizitele la rude. Nu ştii ce e mai ruşinos: să adormi subit în fotoliul bunicii sau să-i explici ce se petrece atunci când te trezeşti.

Somn uşor vă doresc !

October 31

Axioma Martinovici

Dacă un individ intră pe nesimţite în birou şi-i trage unui coleg un pumn asezonat cu o flegmă, tu îl rogi frumos să înceteze ?

Suntem importatori prin excelenţă. Tocmai pentru că n-am fost niciodată producători de fond, ci doar de forme. La capitolul fotbal, imediat după ce s-a terminat rezervorul de minim talent (o cupă europeană cu şansă şi un loc în primele opt din lume în toată istoria sunt cel mult performanţe mediocre), am început să dăm drumul la importuri.

Am importat violenţele şi înjurăturile. Aveam şi noi ceva la activ, da’ alea străine ni s-au părut mai “cool”.  Pentru că implicau torţe, şicane cu jandarmii, bătăi de stradă… (Probabil că dacă n-am fi fost un popor de pudici nefutuţi care-şi belesc zilnic ochii la curvele din tabloide am fi văzut şi niscaiva exhibiţionişti pe dreptunghiurile de iarbă.)

Pe urmă, ni s-a părut de “bon ton” să importăm stadioane şi să promitem organizări ireproşabile ale unor meciuri importante. (Chiar, ce-o spune Platini despre ce s-a întâmplat aseară ?)

Noroc că am importat şi sârbi, care să ne arate cum se procedează când cineva îţi calcă nepoftit în casă. Pentru că, în timpul ăsta, noi eram prea ocupaţi cu meniul de la lojă. Şi cu dosirea şpăgii primite la angajarea firmei de pază pe ochi frumoşi.

E trist că am ajuns să ne facem dreptate cu pumnul, dar dacă nu se poate altfel, există şi soluţia asta pentru cei care distrug ţara asta în mod sistematic. Nu neapărat politicieni şi afacerişti, ci oameni ca mine şi ca voi, care sabotează viitorul copiilor lor pentru bani sau pentru cel puţin o fărâmă de putere.

October 19

Intuiţie hollywoodiană remarcabilă

Anul viitor, când sunt alegeri atât în SUA, cât şi în ţărişoara noastră, producătorii de film americani au rezonat cu conceptele politice dâmboviţene, propunând două filme despre Albă ca Zăpada.

Primul este “Alba ca Zăpada si vânătorul“, care îi oferă un rol mai extins Vânătorului (Băse ?). Regina cea Rea (aşteptăm propuneri) îi ordonă acestuia s-o ducă pe Albă ca Zăpada în pădure şi s-o omoare, dar acesta îi dă drumul. Nu ia această atitudine din dragoste, acţionând mai degrabă ca un mentor (sic!), care o învaţă pe Albă ca Zăpada să lupte şi să supravieţuiască.

Al doilea n-a primit un titlul oficial, dar abordează basmul din perspectiva piticilor. Personajele pozitive îşi revendică regatul distrus. Aici e clar: piticii sunt conduşi de Boc, care are o anvergură pe măsură şi care, evident, are impresia că “regatul” (pardon, că aştia nu sunt cu regele) e distrus de intrigi de palat (al parlamentului) şi emisiuni de televiziune.

Sau poate nouă ne-a fost rezervat alt scenariu… la un film la fel de prost, fără îndoială.

July 4

Generaţie distrusă ? Da, dar de cine ?

Gânditori moderni ce scăpat-au de grija penelului pentru că au ajuns să aibă tastatură “qwerty” şi pe telefon şi comentatori analfabeţi pe site-uri şi bloguri se unesc, în aceste zile, într-un singur gând, pentru a înfiera generaţia bacalaureatului din acest an, care a picat cu graţie la ceea ce, pe vremuri, era doar o diplomă folositoare, dar care acum e un fel de garanţie în alb la accederea în facultăţi.

Amici în ale virtualului, uitaţi, pesemne, că majoritatea sunt copii zămisliţi în anii de turbare care au urmat revoluţiei, în care toată lumea se înghesuia să fure, să vândă şi să profite hedonic de proaspăta instalată stare de haos.

…că au fost primii care, în caz că nu erau lăsaţi pe prispă de dorinţa de câştig străin (căci după ce ne-am înstrăinat ţevile de irigaţii şi pereţii uzinelor pentru o vodcă n-am mai avut de ales decât să ne înstrăinăm noi înşine), au fost nevoiţi, într-un fel sau altul să se ferească de gloata de maşini de pe stradă şi de obsedaţii pe care societatea nu se mai oboseşte să-i trateze.

…că li s-a furat bucuria de a se juca, fiind izgoniţi în case de dezvoltatori imobiliari şi SUV-uri, apoi în camera lor (dotată cu cele mai noi dispozitive hi-tech, fireşte) de către nişte părinţi prea ocupaţi pentru a mai avea responsabilităţi suplimentare faţă de transmiterea genelor.

…că le-a fost băgat pe gât, de părinţi şi profesori deopotrivă, un sistem idiot de contabilizare a rezultatelor, care s-a sfârşit prin a umfla orgoliul adulţilor din jurul lor cu note, în detrimentul formării intelectului unui copil/adolescent. Nimeni nu s-a gândit că trebuie să le predai altfel, că autoritatea adusă de forţă şi ton răstit face casă la fel de bună ca o lecţie de matematică pe hârtie predată unor elevi din epoca de piatră sau că manualele nu trebuie să fie sinteze, ci poveşti care să integreze lecţii de viaţă. Şi absolut toţi au uitat că azi, când nu ştiu să se organizeze, să caute într-un dicţionar, să citească o lege sau să se ferească de un credit pe care nu-l pot duce, nu le mai folosesc la nimic pasajele de critică literară, formulele de analiză matematică, structura chimică a carbonatului de calciu, poziţia Munţilor Metaliferi sau alcătuirea complicată a stomacului de vacă.

…că li s-a refuzat dreptul de a fi talentaţi, după ce şcolile de arte şi meserii au fost aruncate pe marginea drumului. Toţi trebuiau să devină intelectuali, cu loc de muncă bine plătit, pentru că acesta era obiectivul principal al familiei româneşti, în care copilul, de la schimbatul scutecului şi până la absolvirea facultăţii, e privit ca o “investiţie” pentru bătrâneţe, nu o modalitate de a oferi societăţii un individ capabil să creeze ceva, nu neapărat o operă nemuritoare, ci măcar plus valoare. Şi după aceea, în mod ironic, aţi distrus toate domeniile în care lucrau intelectualii.

…că le-aţi prezentat modele de viaţă perverse, care apreciază doar lucruri efemere, oglindă fidelă a frustrărilor noastre din anii trecuţi, în care comunismul, lipsa de curaj sau coşurile de pe faţă ne ţineau departe de “plăcerile vieţii”. De atunci, ne-am jurat în barbă să nu mai devenim gunoieri, croitori sau măcelari, ne-am transformat secretarele în asistent manageri şi conţopiştii în experţi şi am decis să facem o concesie doar coafezelor şi cosmeticienelor, pentru că, nu-i aşa, ele ne ajutau să transpunem în realitate acel cuvânt nou şi minunat, numit “imagine”.

Gândiţi-vă la toate astea, atunci când le analizaţi “perlele”, pentru că ele sunt sinteza lumii în care trăiesc. O lume în care toată lumea îşi doreşte urmaşi (ba chiar se declară ofuscată când spui că nu faci copii), dar nu-şi asumă nici cea mai mică responsabilitate pentru educaţia şi sănătatea lor mentală. Când bătrâneţea ne va apăsa cu mantia-i grea de ceară, vom merge să cerşim un pic de atenţie de la nişte indivizi al căror respect nu-l merităm şi care nu vor şti (sau nu vor mai avea puterea) să iasă din zodia tulburării, inconştienţei, rătăcirii… Doar pentru că nouă ne-a fost lene să construim ceva (măcar peste ruinele rămase) şi am preferat să spulberăm totul în cale, precum hoardele de migratori în praful timpului…

March 23

De ce nu-mi voi desfunda sifonul de la baie…

Pentru că nu sunt român, de aia. Compatrioţii mei, şcoliţi la cursurile multilateral-dezvoltării, dau naştere la monştri precum Monica Tatoiu sau vărul bun la toate. Ei ştiu să monteze lămpi şi butucuri de uşi, să dea găuri în perete şi să introducă şi niscaiva şuruburi cu dibluri în ele (vedeţi, aşadar, că stăpânesc cât de cât “terminologia”…), să repare maşini de tot felul, să zugrăvească, să aleagă cel mai bun “11” pentru echipa naţională… N-am întrebat, dar sigur fac şi pagini de web. Cam ca în medicina de familie

În timpul ăsta, eu m-am bucurat sincer când am reuşit să curăţ filtrul de la robinet, urmare firească a depunerilor pietroase de după oprirea apei. Dar e de ajuns. Mă rezum la schimbatul becurilor şi la prepararea celei mai bestiale omlete din lume.

March 22

Lucruri care nu ne interesează… dar ne consumă.

Televizorul din camera bunicii stă insistent pe “divorţul anului” (sintagmă la fel de stupidă ca cea de “nuntă a anului” în cazul prinţului britanic, căci nunta şi divorţul în sine sunt evenimente extrem de personale). Între două temeri de cutremur/explozie nucleară şi trei droburi de sare (neapărat iodată), colegii de serviciu dezbat demascarea lui Severin. Eu petrec câteva zeci de minute la volan şi, deşi nu mă gândesc nici la garsoniera lui Ducu Bertzi, nici la alegerea lui “Garcea” ca preşedinte al unuia dintre minusculele şi pseudoinexistentele partide ecologice, sucesc gâtul neuronilor cu sprijinul necontenit al analfabeţilor colegi de trafic. (Da, ştiu că neuronii n-au gât !).

În tot acest timp, o turturică ce se zgribuleşte în ultimii aburi ai iernii îngână în surdină: “Da’ pe la vămi ce se mai aude ?”

P.S. Bah şi mai lăsaţi dracului lacrimile pentru Japonia. Ţara aia o să fie gata înainte ca drumarii să astupe gropile de pe str. Avrig. (Cunoscătorii ştiu ce zic !)