December 19

Ce am “căutat” şi am “vizionat” în 2010…

Cărturarii vremii noastre, Google şi YouTube, au decis asupra unui rezumat pentru posteritate: criza economică, şomaj, criza politică din Thailanda, genomul sintetic, primul transplant de faţă, Large Hadron Collider, Staţia Spaţială Internaţională, Burj Khalifa, pata de petrol din Golful Mexic, inundaţiile din Pakistan, cutremurele din China şi Haiti, prima femeie-preşedinte în Costa Rica, expoziţia din Shanghai, J.D. Salinger, Dennis Hopper (eu l-aş fi pus şi pe Saramago), Lech Kaczynski, Leslie Nielsen, Gary Coleman, victoria Spaniei la mondiale, vuvuzela, Justin Bieber (WTF?), eliberarea minerilor din Chile, wikileaks, eyjafjallajokull, iphone 4, liu xiaobo…

Dacă vă place melodia de pe fundal, o găsiţi aici.

November 5

O să-l iertăm că a fost labilitate…o să-l iubim că a fost poet

Tristă ocazie mi-am ales să revin pe blog… într-o însăşi revenire la ceva ce nu-mi doream să scriu niciodată. Cu gândul bun că nu ne face cinste să cântărim faptele monştrilor de carne şi sânge care ne înconjoară sufletul, ci scânteii pe care o lăsăm în urmă, până când universul va hotărî s-o stingă în neant… Cu amintirea că extremismul  nu ni l-a anulat pe Eminescu, nici alcoolul pe Nichita…

Acum, când “ca un fum de ţigară” i s-a scurs sufletul din trup, o să-l iertăm de tot ce s-a întâmplat, căci prin el şi protejaţii săi am văzut “lumea prin lunete măritoare” şi ne-a sunat tangent în urechi “continentul rock”. Poate că îi va fi mai bine pierzându-ne, desprinzându-se de pecetea blestemată a acestui neam. O să-l iertăm în fiecare noapte când vom asculta folk, deşi a încercat din răsputeri să ne mintă. El va rămâne mereu “nemuritorul nostru de rând”, “tristul cel mai liber dintre toţi”…

July 12

O echipă cât o “armada”

Aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, a câştigat echipa în dauna grupului de vedete. Bonomul Del Bosque a amalgamat într-un creuzet special toată ambiţia catalană, sângele albastru castilian şi valoarea nemăsurată a celorlalte provincii spaniole, oferind un spectacol total la preţ de scoruri sărace, cu goluri pe final, asemănătoare suliţelor înfipte de matadori.

De trei ani, fotbalul spaniol experimentează clipe de excelenţă. Pentru că a tot construit, de la finala pierdută în 1984. Şi pentru că, an de an, refuză să trăiască din amintiri.

Sursa foto: www.media1.ro

June 19

Mai puţină lumină pe lume…

…da, a murit şi Jose Saramago.

“Numai o neagră ironie ar susţine că cineva este cu adevărat binevenit pe lumea asta, ceea ce nu contrazice evidenţa că unii o duc în ea cum nu se poate mai bine.” Istoria asediului Lisabonei

“Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară. (…) Aşa e viaţa, e în mare parte făcută din lucruri care se termină, dar şi din lucruri care încep.” Peştera

“A muri este, la urma urmelor, cel mai obişnuit şi normal lucru din viaţă, un fapt de pură rutină, episod al interminabilei moşteniri din tată-n fiu, cel puţin de la Adam şi Eva.” Intermitenţele morţii

“În adâncul nostru este ceva care n-are nume, acest ceva suntem.” Eseu despre orbire

Din respect pentru marele autor, n-am citat decât din ce am citit. Mai sunt câteva volume care aşteaptă să fie trase de pe raftul bibliotecii. De data asta, sunt obligat să le citesc sub povara dispariţiei sale…

June 11

În aşteptarea înălţării din tribună…

“Când tribunele noului stadion vor fi terminate, vor exista poate şi oameni dornici să le umple, gata să se înalţe sau să se scufunde împreună cu echipa ţării lor.” De aici

Eu ştiu ce înseamnă să te scufunzi pe un stadion. Am făcut-o de cel puţin două ori, atunci când, biciuit de ploi mărunte, am asistat neputincios la înfrângerile cu Slovenia şi Norvegia, de la începutul acestui secol. (Cu Slovenia a fost egal, dar per total a ieşit înfrângere.) De atunci, m-am făcut nevăzut de pe stadioane. Odată cu Hagi. Odată cu truda din teren.

La doi paşi de mine, se construieşte Stadionul pe care sper să mă ridic cândva din scufundare. La mii de kilometri, începe al treilea mondial consecutiv fără noi.

June 10

Voi auzi chitara care plânge…

Plânsetul ei s-a declanşat alături de John, Paul, George şi Ringo. A educat nărăvaşa lume a anilor ’70 întru sentimente mai bune pentru blues. Apoi, ne-a ajutat pe noi, adolescenţii de după revoluţie, să simţim corp tânăr şi inefabil de fată la petrecerile care, privite din viitor, par adevărate lecţii de istorie muzicală. Dumnezeul chitarei electrice va fi mâine printre noi. Iar eu voi fi într-un colţ de tribună, cu urechea primitoare, ca o carte ale cărei rânduri îşi aşteaptă neliniştite aşternerea.