Povestea lui Ionuţ B.

Ionuţ B. s-a născut prematur. Mama lui a vrut neapărat să prindă oferta specială a guvernului şi s-a înghesuit într-una dintre maternităţile moderne puse la dispoziţie de stat. Era cât pe ce să ardă de vie, dar norocul a făcut ca unitatea medicală cu pricina să fie inclusă în “Planul roşu”.

După ce a trecut cu bine de prima încercare din viaţa lui, Ionuţ a făcut cunoştinţă cu ursitoarele. Ele au stabilit că există 30% şanse să ajungă obez, 30% şanse să ia bacalaureatul, 30% şanse să nu ajungă sărac şi 30% şanse să ajungă potenţial alegător. Apoi, l-au dus la biserică, pentru că ursitoarele lipsiseră de la lecţia cu liberul arbitru.

Ajuns la şcoală, Ionuţ a început să studieze lucruri interesante (pe lângă materiile opţionale: română, matematică, limbi străine, fizică). A învăţat că paharul cu apă este o necesitate, în vreme ce acela cu suc de portocale e un moft. A aflat că una dintre cele mai des întâlnite forme de trai este familia binucleară consensuală, deşi n-a înţeles cum se împacă asta cu iubirea de Hristos care-i era băgată sistematic pe gât.

După câteva depresii atent supravegheate prin consiliere psihologică, Ionuţ a reuşit să ajungă la liceu. (va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.