Escapadă în “Ţara Moţilor”: Episodul 3 – Oameni de munte

Postul ăsta l-am construit pe baza unui citat din Ioan Slavici, găsit pe peretele din lemn al pensiunii în care am stat: “Aceştia sunt oameni şi trupeşte şi sufleteşte mai colţuroşi şi mai vârtoşi. Fie scurt, fie înalt, Moţul e voinic şi îndesat, calcă rar şi apăsat şi are ceva din firea ursului. Om cu deosebire potolit, Moţul vorbeşte puţin, e foarte răbdător, se avântă cu anevoie, dar e neînduplecat după ce a luat odată o hotărâre…”


Trupeşte stăteau, cu siguranţă, bine. Rareori am văzut oameni bătrâni voinici şi cu privirea senină. Nici n-ar putea fi altfel, căci rarele ingerinţe ale civilizaţiei moderne nu i-au înduplecat să lase pe seama altora curăţenia casei, traiul animalelor sau tăietura aspră a toporului.

Nici colţuroşi nu se poate spune că nu sunt. Am fi atras priviri destule numai din faptul că ieşeam la promenadă în vreme de seceriş. Darămite să facem asta cu un câine, şi încă în lesă. Căutăturile ironice s-au împletit adeseori cu replici de genul “Domnu’, aţi ieşit cu câinele la păscut pe post de vacă ?”

Gospodari prin definiţie, totuşi. Aproape toate casele erau decorate cu flori, iar chiar şi cele mai dezordonate curţi aveau un aer patriarhal, venit din negura vremurilor, în care vaci grase şi frumoase şi păsăret aşijderea…

Un sfat, totuşi, dacă vă duc paşii pe acolo. Daţi bineţe tuturor, ca între vecini. Şi măsuraţi-vă bine cuvintele, căci nu par să aibă timp de pierdut în conversaţii, câtă vreme nu ai fraze suficient de interesante de rostit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.