Poezia de vineri (7)

Necunoscutei de Nicolae Tăutu

Erai de mult sau, poate, n-ai fost şi n-ai să fii,
Deşi te aştept de veacuri şi ştiu că n-ai să vii…
Nu te cunosc, dar trupul tău îmi râură aproape,
În orice dimineaţă simt mâna ta pe pleoape…
Paşii nu-ţi ştiu, dar albi îi simt cum mă sugrumă
Trecând prin mine ca o toamnă fără brumă…
Nu mi-ai vorbit, şi totuşi aud doar al tău glas
Şoptind în orice frunză, vibrând la orice pas…
Tu nu m-ai sărutat, nici nu te-ai priceput,
Deşi fără tine nu poate fi sărut…
Nu mi-ai întins nici mărul oprit în paradis,
Dar raiul fără tine mi-e pururea închis…
Nici nu mi-ai scris poeme, deşi sub al tău mers
Covorul lung sau iarba, mi se prefac în vers…
Ne-am logodit, stau luna şi cerul mărturie,
Te duc la braţ cu mine, dar nimeni nu te ştie.
Nu m-ai privit şi doară tu mă priveşti mereu,
Nu m-ai minţit vreodată şi minţi cu glasul meu.
Mă strigi în orice clipă, dar numele nu-mi ştii,
Erai de mult sau poate n-ai fost şi n-ai să fii…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.