Curajul…

de Radu Cosaşu, via Bucurenci

“E o vreme, iubito, cînd curajul îţi vine dintr-un om care repară o chiuvetă. Dintr-un bărbat care duce vesel o trotinetă la subţioară, ca pe o pîine. Dintr-un cîine care ţi se aşează la picioare cerînd din ochi să-l mingii, iubito. Dintr-un stadion de 80.000 de oameni, arhiplin, iubito, duminică. Dintr-o femeie care se trezeşte la cinci dimineaţă, să facă o tocană şi după aceea să schimbe trei autobuze pînă la şantier. Foarte rar, în viaţă, dacă te uiţi bine, iubito, curajul vine din asemenea fleacuri. E o vreme cînd curajul vine din acceptarea ideii că nu există pe lume fleacuri. O trotinetă, iubito, valorează cît o pîine. O chiuvetă, iubito, e la fel de importantă ca o tocană. Trebuie să ai curajul de a recunoaşte calm asemenea enormităţi ca realităţi exacte pe care se bazează echilibrul nostru, iubito. Begoniile nu au îngheţat în noaptea aceea, ele dau în floare, iubito, la sfîrşitul lunii, lăsînd lumii suprema incertitudine, aceea dintre agonie şi naştere. Omul e admirabil, fiindcă poate trăi şi în incertitudini. Îmi trebuie mult curaj ca să te pot auzi cum urli iubito, vino, vino, vino, şi eu să nu vin pentru ca să-mi fac meseria de begonie, să-mi înfrunt egoismul, socotindu-l incert, să pun mai presus această hîrtie albă şi acest creion cu care te culc lîngă mine, aici, să nu te mingii, ci să te scriu şi apoi să lipesc atent plicul. E o vreme cînd tot curajul se ţine într-un vîrf de creion.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.