Lecturi de iarnă…

Doar nu vă închipuiaţi că m-am uitat doar la filme… Am şi citit, căci îmi şade bine cu textul, la drum de seară prelungită în nopţi de terfelire generoasă a istoriei.

eseu-despre-luciditate

Jose Saramago – Eseu despre luciditate. De fapt, am început prin a termina cartea asta, începută prin noiembrie. E o carte despre votul în alb, ca forma de protest la adresa politicienilor. (Sună cunoscut, nu ?) Oamenii sunt chemaţi de două ori la vot, dar buletinele albe au o majoritate covârşitoare. (În acest moment, în România s-ar fi terminat romanul. Făceau toţi o alianţă şi furau mai departe.) Membrii guvernului intră în panică şi încearcă să identificie şi să anihileze eventualii vinovaţi, prin instaurarea unei stări de asediu. Cetăţenii rămân izolaţi şi au reacţii imprevizibile, dar nu mai puţin imprevizibile decât conducătorii lor. Iar finalul e logic, dar nu mai puţin trist. Saramago nu mi s-a părut niciodată mai cinic decât acum.

harun-si-marea-de-povestiSalman Rushdie – Harun şi Marea de Poveşti. E prima dată când citesc Rushdie. Încă nu m-am încumetat să abordez “Versetele satanice”, dar cred că o voi face cât de curând. E o poveste, despre Harun Khalifa şi tatăl său, Rasid Khalifa, povestitor de meserie, care, datorită suferinţei din dragoste, şi-a pierdut darul povestirii. Cei doi fac o călătorie în lumea poveştilor pentru a descoperi ceea ce se ştie dintotdeauna: că omul nu înseamnă nimic fără imaginaţie. E una dintre cele mai frumoase poveşti pe care le-am parcurs vreodată. Iar dacă o citeşti, afli ce e PPCDE. Între timp, am găsit o variantă pe scribd.com. Lectură plăcută !

jurnal-sumarUmberto Eco – Jurnal sumar. Nu e chiar un jurnal, ci o culegere de texte publicate acum mai bine de patruzeci de ani într-o revistă literară. Desigur, au fost alese numai acelea care au relevanţă şi peste zeci de ani. Sunt nişte experimente de critic în floare, nişte “năzbâtii” literare, antropologice şi semiotice, pline de ironie şi umor. Biblia şi bancnotele sunt evaluate artistic, societatea modernă este privită prin ochii unor aborigeni şi aşa mai departe. “La drept vorbind, sigur ca nu e frumos să ironizezi şi apoi să le explici tuturor că voiai să spui contrariul, dar cred că lectura parodiilor trebuie să servească şi pentru a face cunoscute mai bine modelele din care te inspiri. Aceasta şi pentru că nu întotdeauna parodiezi un model pe care îl consideri negativ; adesea, a parodia un text înseamnă şi a-i aduce un omagiu.” Umberto Eco.

kurt_vonnegut__sirenele_de_pe_titanKurt Vonnegut – Sirenele de pe Titan. Deja mi-am făcut un obicei din a-mi petrece vacanţele cu Vonnegut. Acum am făcut-o alături de Malachi Constant, cel mai bogat si mai depravat om din lume. Care află că tot ce a creat civilizaţia umană sunt mesaje destinate unui extraterestru. Că noi existăm, numai pentru ca trafalmadorienii să transmită salutări. Să nu uit, Malachi e controlat de un tip prins într-o infundibulă cronosinclastică. Amuzant, deconectant şi, în acelaşi timp, introspectiv. O parabolă superbă despre liberul arbitru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.