July 2

Amintiri despre presa sportivă…

Iulie 1997. Apare primul număr din ProSport. După ani de zile petrecuţi alături de “Sportul Românesc”, avea să înceapă seria, aproape ritualică, de dimineţi în care coboram cu ochii lipiţi de somn să iau singurul cotidian de sport care avea stiri multe, ilustrate în culori vii, dar şi multe opinii despre ceea ce-mi închipuiam că voi mânca pe pâine multă vreme de atunci încolo.

Noiembrie 2000. Biblioteca mea nu mai are uşi. Au fost rupte de avalanşa de ProSport-uri colecţionate, din pasiune, dar şi din interes, pentru că urma să-mi fac lucrarea de licenţă pe tema reflectării fenomenului fotbalistic în presa sportivă. Nu aveam internet, aşa că am apelat la un coleg care ar putea să-mi scaneze câteva articole şi fotografii, ca să mai “înfrumuseţez” un pic proiectul.

Mai 2001. Predau lucrarea (deloc plagiată, vă asigur :D), în care, deşi ajunsesem la o concluzie aşteptată, aceea că fotbalul ocupă prea mult loc în paginile ziarelor şi că ierarhiile din clasament nu influenţează cu nimic perspectiva ziaristului sportiv obişnuit să scrie doar despre “granzi”, îmi exprim speranţa că acest lucru va fi schimbat de generaţia din care fac parte şi că viitoarele lucrări de teoretizare a fenomenului vor ajunge la concluzii mult mai onorabile.

Iulie 2012. Nu mai citesc presă sportivă cu pasiune, ci doar cel mult din masochism. Fotbalul ocupă 99% din spaţiu, iar bârfele, curvele şi maneliştii… 99% din fotbal. Dacă ar trebui să refac lucrarea acum, aş avea la dispoziţie sute de surse şi mijloace de exprimare. Dar şi o indiferenţă fără seamăn…

May 21

Călătorind în “zona de dor”…

Stând aşa noi şi meditând, în timp ce doina ne purta la deal, pe picior de plai şi ne arunca în gură de rai ca într-o prăpastie, găsit-am schemă frumoasă de proiect didactic şi făcut-am legământ întru dimensiunea ontologică românească pentru dreptul la partea noastră de cer…

Acum înţelegeţi de ce copiii se joacă pe mobile în timpul orelor de română ? 😀

(Ca de obicei, clic pe poză pentru mărire şi adâncă satisfacere a simţurilor…)

May 10

Patrusprezece…

E a cincisprezecea primăvară cu ea şi o aniversăm sub efigia cifrei 14, ca o veşnică reamintire a unui moment zero care a fost tot primăvară şi care ne-a adus primăvara de-a pururi în viaţă. Desluşim dincolo de obrăznicii de esenţă adolescentină şi priviri galeşe subsumate unor comploturi. Suntem tot mai conştienţi de zborul ce va urma, de aripile ce i se vor deschide fluturelui ce se zbate să-şi configureze identitatea. Şi o iubim. La fel de tandru cum lumina iubeşte iarba, la fel de nesăbuit precum privirea către soare, la fel de năvalnic precum mareea înspre lună…

May 3

Vin conchistadorii… au conchis autorităţile

Combinaţia letală dintre organizarea unei finale de cupă europeană şi alegerile locale a pus pe jar serviciile de curăţenie din cartier. Se spală fiecare centimetru de asfalt şi fiecare dală din bordură cu un entuziasm demn de a fi repetat şi în alte situaţii.

Printre apa şiroind din tufe se strecoară câţiva agenţi de la poliţia locală, care plasează hârtiuţe trase la xerox sub ştergătoarele maşinilor. “Din motive de siguranţă, vă solicităm să nu parcaţi în perimetrul stadionului (nu dau nume de străzi aici, n-are rost) in perioada de…(erau vreo 46 de ore sau ceva de genul ăsta)”.  După vreo trei experienţe cu porţii de câte 55.000 de spectatori, n-am înţeles agitaţia şi am sunat la biroul de informare al poliţiei.

– Bună ziua, sunt agentul X, cu ce vă pot ajuta ?
– Vă sun în legătură cu o notificare pusă pe maşinile din perimetrul stadionului. Voiam să ştiu unde am putea să parcăm, de vreme ce noi chiar locuim acolo, iar unii dintre noi au locuri de parcare plătite.
– Păi… staţi să văd despre ce e vorba (tăcere apăsătoare de vreo 20 de secunde).. Da, e vorba de străzile menţionate acolo.
– Dom’le, aţi spus “perimetrul”. Asta include şi toate străduţele dintre arterele principale ? (Noi acolo parcăm, pe cele principale nu prea ai unde sau e interzis.)
– Staţi un pic… E vorba de siguranţa dumneavoastră.
– Haideţi să vă iau altfel. E interzis să parcăm acolo ?
– Păi…nu…
– Cu alte cuvinte, dacă o parchez regulamentar pe străduţe, ridicaţi maşina ?
– A, nu. În niciun caz. Dar ştiţi… or să treacă suporterii şi e posibil să…
– Mulţumesc. O zi bună !

Ca de obicei, autorităţile consumă hârtii şi forţă de muncă doar ca să se acopere în caz de vreun parbriz spart. Pentru că, nu-i aşa, e mai periculos să foloseşti banii ăia pentru a pune două “gorile” pe fiecare stradă, care să supravegheze cârdurile de suporteri.

Şi tot ca de obicei, ne ploconim în faţa străinilor. Doamne fereşte să vadă vreun câine vagabond, vreun tufiş crescut aiurea sau vreun Trabant ruginit, că se duc şi ne spun la UE…

P.S. Desigur, e foarte posibil să ne şi interzică să stăm acasă în ziua aia. Sau să ne roage să găzduim câte un spaniol în fiecare casă sau măcar să-l primim în curte (după ce-am luat câinele de acolo).

March 14

Joc de şah…

Privind în ambele părţi către semenii săi, pionul a făcut un prim pas. L-a vrut uriaş în nimicnicia lui şi i-a ieşit. A declanşat o întreagă campanie de gesturi, izvorâte uneori din logică, alteori din isterie. Personaje au început să mişune în jurul său, presându-l să înainteze fără să privească înapoi, ca un mecanism teleghidat spre pierzanie. În cap îi sunau îndemnurile lor publicitare care propovăduiau o viaţă de apoi în chip de regină sau de tură.

Apoi, au început să sară caii. Sortiţi de destin să fie mai degrabă purici decât păsări, ei converg mereu de-a lungul unei litere de mijlocul alfabetului, precum oamenii încorsetaţi în trasee fixe pe carosabil, necontenit aflaţi la discreţia nebunilor. Căci, ah, nebunii… Ei nu pot ţine drumul drept, dar e mai multă îndreptare în diagonala cu care abordează viaţa decât în dreptele frânte pe care şi le impun unii pentru a-şi alunga falsa plictiseală.

Pionul priveşte cu jind spre turele în costum şi cravată, care defilează corporatist de-a lungul şi de-a latul tablei. Trage aer în piept şi mai face un pas, amăgindu-se la gândul că singura diferenţă dintre el şi rege este autoritatea acestuia din urmă de a se da înapoi, de a se ascunde în spatele reginei. Toţi îl protejează, căci ce s-ar alege de un rege părăsit de dregători, dar nimeni n-o face mai aprig decât regina, adevărata gestionară a jocului, capabilă să se exprime în orice fel doreşte şi să-şi aroge drept de naştere şi moarte.

Toţi îşi urmează soarta orbeşte, pe nişte căi trasate de tradiţii şi de presiunea anturajului.

Iar la sfârşitul jocului, pionul şi regele se întorc în aceeaşi cutie…

March 1

Deci clasa pregătitoare e…

…un an prematur în băncile şcolii, în care copiii nu se vor mai juca pe săturate, se vor buluci la schimbul cu cei mari, vor avea serioase probleme la toalete. Şi toate astea pentru nişte buline şi feţe zâmbitoare la nu mai puţin de nouă materii.

Lăsând la o parte toate chestiunile organizatorice, inclusiv mult-discutata înscriere a ţâncilor la şcoală, orice om sănătos la cap care parcurge programa, măcar sumar, ajunge la concluzia că această aşa-zisă “clasă zero” îşi merită numele cu vârf şi îndesat.

Să spicuim, deci, din “panoplia” de activităţi:

– organizarea unor exerciţii de manifestare a dezacordului faţă de comportamente care încalcă valorile moral-creştine. Cine nu e cu noi, e împotriva noastră.

– exerciţii de identificare a asemănărilor şi a deosebirilor dintre persoane pe baza anumitor criterii (aspect fizic, limba vorbită, credinţă, calităţi, comportamente, lucruri sau mâncăruri favorite etc.) Băiatul ăla e urât şi n-are calităţi, doamnă…

– vizite la locuri de muncă inedite care să trezească interesul copiilor (fabrica de ciocolată, cabinet de stomatologie, primărie etc.) Când mă fac mare, o să fiu primar, o să mănânc câtă ciocolată vreau şi o să-mi finanţez propriul cabinet stomatologic cu bani deturnaţi din buget…

– identificarea unor tehnici de lucru şi a unor instrumente folosite în artele vizuale, în zona geografică în care se află şcoala. Bă, aţi văzut ce mişto e graffiti-ul ăla de pe zidul şcolii ?

– vizionarea unor filme pentru familiarizarea cu elemente locale ale comunităţii în care locuieşte, cu tradiţiile locale. Copii, acesta este X, unul dintre căutătorii prin gunoaie care ne vizitează cartierul…

– investigarea mediului înconjurător pentru a identifica şi număra fiinţe şi lucruri (numără furnicile de pe copac, pietre, plante etc.) Doamna învăţătoare, eu pot să număr gândacii din bucătărie ? Sau câinii vagabonzi din intersecţie ?

– decuparea unor cifre din pliantele de promoţii, din ziarele de sport. Doamna… Asta de sub scorul de 2-0 e o femeie goală ?

– identificarea unor obiecte/persoane în funcţie de poziţia lor spaţială, despre care se vorbeşte – de exemplu: „Cine stă în spatele tău, Gigel?”. Sper că nu Dorel…

– observarea asemănărilor şi deosebirilor între mouse-ul de la computer şi un şoricel real. WTF ?

– înregistrarea în clasă cu ajutorul unei webcam a derulării unor exerciţii fizice sau jocuri de mişcare, un cântec sau o poezie şi analiza acestora împreună cu copiii. Punctul de pornire din cariera oricărui cocalar şi a oricărei piţipoance…

– participarea la parcursuri aplicative şi ştafete tematice: Pompierii, Echipajul Smurd, Sateliţii, Navetele spaţiale. Vedeţi cum a ajuns Arafat şi în programa şcolară ? 😀

February 29

Povestea unei viziuni…

Steve Jobs a fost un om înaintea timpului său. Chiar dacă n-a inventat leacuri-minune sau mijloace de transport ecologice, a lăsat moştenire o tehnologie care a schimbat fundamental modul de a comunica între noi. Dincolo de orice controversă, legată de produsele sale sau de personalitatea lui tumultoasă, o carte despre viaţa şi ideile acestui om poate deveni oricând o lectură interesantă şi, poate, inspiraţională.

Biografia lui Steve Jobs e disponibilă la vânzare şi în România,  exclusiv la Emag. Costă 85 de lei, dar dacă veţi dori şi niscaiva electronice  de acolo (nu neapărat produse de Apple), trebuie să ştiţi că orice comandă de peste 1500 de lei se lasă cu un exemplar cadou din această carte.

“Timpul este limitat, nu-l pierde trăind viaţa altcuiva. Nu te lăsa prins în teoriile altora. Nu lăsa opiniile zgomotoase ale altora să-ţi acopere vocea interioară. Şi cel mai important, să ai curajul să-ţi urmezi inima şi intuiţia. Într-un fel, cele două ştiu ce vrei să devii. Toate celelalte sunt pe planul al doilea.”

February 23

Am întâlnit şi consultanţi misogini…

Stau eu aşa, ca om de la promovare a unei firme cu oarece renume în consultanţă, şi observ cât de plăcută e atmosfera în biroul meu, cum toate colegele mele muncesc şi comunică de la excelent în sus, după ce au băgat în unitatea de CD un disc tematic despre copii, bijuterii sau realizarea săpunului, după caz. Pentru că, nu-i aşa, fetele şi femeile astea pot fi satisfăcute cu atât de puţin. Mai mult, sunt convins că orice CD în plus le va face să uite orice injurie masculină sau neplată de ore suplimentare la patron.

Mi-am făcut şi o pagină web cu chestia asta şi am trimis adresa tuturor contactelor din baza de date, folosindu-mă nedisimulat de numele companiei mele.

Presupun că indivizii ăştia au impresia ca managerii sunt exclusiv bărbaţi, nu ?

(Ce prostie întreb şi eu, normal că sunt bărbaţi, altfel se numeau “manageroaice” !)

February 23

Când tăcerea devine asurzitoare…

Noi, oamenii acestor zile, suntem incredibili de obosiţi la cap. De cele mai multe ori, ne rezumăm la cuvinte şi facem cursuri pentru a ne cenzura gesturile şi emoţiile transpuse în non-verbal. Avem nevoie de instrucţiuni clare pentru creier, altfel acesta nu pare a funcţiona, iar la capitolul ăsta intră şi avertismentul că urmează să vedem un film mut (şi alb-negru, pe deasupra).

Când vizionezi “The Artist” ai impresia că te afli sub o avalanşă de senzaţii, mai cumplită decât cea oferită de un film 3D cu efecte speciale. Lipsit de zgomotul cuvintelor (există câteva replici scrise pe ecran, cum buna tradiţie a filmului mut o cerea, dar atât), mintea se lasă sedusă de imagine şi uluită de precizia cu care e montată fiecare scenă, sfârşind prin a elimina orice suspiciune de disonanţă într-un final uşor de anticipat, dar extrem de emoţionant.

Producătorul acestui film a făcut un pariu aproape nebunesc, mizând pe fărâma de sentiment care rezidă în omul secolului XXI. Chiar dacă veţi merge să-l vedeţi doar curiozitatea morbidă insuflată de marketingul agresiv, încercaţi pe cât posibil să nu căscaţi sau să vorbiţi la mobil. Nu vă răpiţi şansa unei experienţe unice, care vă va ajuta să înţelegeţi mai bine definiţia umanului.

sursă foto: ProTv Magazin